Recomandări privind asigurarea statusului de sănătate a efectivului de ovine în decursul unui an de întreţinere şi exploatare

Recomandări privind asigurarea statusului de sănătate  a efectivului de ovine în decursul unui an de întreţinere şi exploatare

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Avantajele economice (ma­teriale şi financiare) pe care le oferă această specie de animale, a determinat ca în ultimii ani dinamica efectivelor totale şi de oi mame, existente în gospo­dăriile populaţiei să aibă o evoluţie constantă, cu unele creşteri naturale prin menţinerea în efectiv a mieluţelor pentru înlocuirea reformelor, sau a animalelor vândute în viu, sacrificate, moarte, dispărute, creşteri evidente faţă de alte specii de animale care se cresc în ţara  noastră (bovine, cabaline, porcine).

O condiţie esenţială pentru realizarea unui spor de efective şi implicit de produse animaliere scontate, cantitativ şi calitativ, o constituie starea de sănătate a animalelor, condiţie care deter­mină o preocupare importantă a serviciilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor în perspectiva prevenirii bolilor transmisibile la animale, prote­jarea populaţiei de bolile trans­misibile de la animale la om, protecţia şi bunăstarea anima­lelor, asigurarea  pieţei de consum cu produse animaliere cu origine cunoscută şi salubre, activităţi care se desfăşoară în contextul unui larg cadru legislativ specific.

Îngrijirea ovinelor crescute în sistem tradiţional pe durata unui an este extrem de importantă din punct de vedere tehnologic, dar şi pentru felul în care această specie reuşeşte să reziste unor boli nespecifice (tehnopatii) generate de nerespectarea condiţiilor de creştere şi exploa­tare, sau faţă de boli cauzate de viruşi, bacterii, sau paraziţi.

Pentru a asigura o stare de sănătate bună, se impune moni­torizarea permanentă a efectivu­lui de ovine prin examene clinice, prin respectarea normelor teh­nologice, a normelor de furajare şi adăpare, a condiţiilor de igienă şi prin examene anatomo – patologice, la animalele moarte sau sacrificate, după caz, acţiuni în responsabilitatea proprietarilor de animale şi a medicilor vete­rinari de liberă practică, organi­zaţi în condiţiile legii, în baza unui contract de colaborare.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Măsurile de monitorizare, prevenire şi combatere a bolilor la ovine, pe parcursul unui an se desfăşoară având în vedere specificul acţiunilor care sunt grupate în acţiuni obligatorii, la cerere şi de necesitate, iar după sezon, în acţiuni derulate în funcţie de anotimpul în care ne aflăm, animalele fiind fie în perioada de stabulaţie sau în perioada de păşunat.

În perioada de stabulaţie a ovinelor, respectiv în lunile de­cembrie –  martie, sunt reco­man­date următoarele acţiuni sanitar-veterinare:

– adăpostirea ovinelor în spaţii corespunzătoare speciei şi categoriei de vârstă, şi a stării fiziologice, care să asigure în principal densitatea şi normele de bunăstare şi biosecuritate la parametrii normali (aşternut curat, spaţii dezinfectate şi văruite, microclimat).

– inspecţia zilnică a efectivului de ovine  acordându-se o atenţie specială la aspectul corporal în ansamblu, la mişcările anima­lelor, la rumegare, la schimbările de comportament, existenţa unor diverse răni sau plăgi, şi starea ongloanelor.

– efectuarea coditului la oile fătătoare, înlăturarea învelitorilor fetale şi a straturilor de aşternut ud cu lichidele scurse în timpul fătării, prevenind astfel răspân­direa unor boli.

– ovinele bolnave sau rănite, să fie izolate în adăposturi sau boxe speciale, cu aşternut uscat şi confortabil şi să fie consultate, de medicul veterinar.

– controlul general şi perma­nent al furajării prin administrarea unor raţii echilibrate nutritiv în condiţii igienice, aditivate cu suplimente minerale adecvate şi cu un aport mai mare pe bază de cereale, evitarea administrării de furaje (silozuri sau rădăcinoase) îngheţate care pot provoca avorturi sau alte afecţiuni grave.

– controlul stării de întreţinere a mieilor, asigurând o cantitate suficientă de colostru fie prin supt, fie prin administrarea din alte surse, suplimentarea furajării lor prin acces treptat până la înţărcare, la alte sortimente de furaje proaspete, fibroase sau concentrate şi la apă de calitate, la discreţie.

– administrarea la miei în primele două săptămâni după fătare, preventiv, de vitamina E şi Selenit de Sodiu, injectabil, 2 ml/10 kg greutate vie, subcutanat.

– efectuarea unor acţiuni imu­noprofilactice importante pentru această perioadă, vaccinarea contra anaerobiozei, a avortului salmonelic şi agalaxiei. Se efec­tuează şi acţiuni antiparazitare prin controlul pentru depistarea scabiei, izolarea şi tratarea animalelor cu leziuni locale, con­trolul ongloanelor şi  tratamentul contra necrobacilozei şi a altor îmbolnăviri podale.

– efectuarea cu trei săptămâni înaintea ieşirii la păşune a trata­mentelor împotriva fasciolozei, a dictiocaulozei şi trichostron­gilidozelor la toate categoriile de vârstă cu excepţia mieilor din anul curent;

– vaccinarea anticărbunoasă şi contra enterotoxiemiei la miei, vaccinarea antirabică şi depara­zitarea câinilor ciobăneşti

În perioada de  păşunat pentru a preveni dereglările metabolice, prin trecerea de la furajarea uscată în perioada de stabulaţie, la păşunat, precum şi pentru asigurarea protecţiei animalelor de unele boli bacteriene, virale, sau parazitare transmisibile, cu implicaţii majore asupra stării de sănatate a animalelor şi implicit a producţiei animaliere, se recomandă crescătorilor de ovine, în colaborare cu medicii veterinari, să respecte măsurile şi acţiunile specifice ce se impun în această perioadă, respectiv;

– stabilirea trupurilor de păşuni delimitate pentru fiecare specie şi categorie de animale, să execute lucrări de întreţinere a suprafeţelor de păşune prin defrişări de arboret, fertilizări, supraînsămânţări (unde este cazul), amenajarea umbrarelor şi a locurilor de refugiu, să asigure surse suficiente cu apă potabilă şi să efectueze alte lucrări necesare pentru a se asigura toate condiţiile necesare ani­malelor pe perioada păşunatului.

– efectuarea unui riguros examen sanitar-veterinar, nefiind acceptate pe păşuni decât animalele sănătoase;

– deparatizarea internă şi externă a ovinelor pentru a preveni infestarea pajiştilor, a altor animale şi a oamenilor, prin îmbăierea antiscabioasă (mai-iunie); tratamente contra mone­siozei (aprilie-mai), tratamente de necesitate împotriva dictiocau­lozei la miei (iunie); şi depara­zitarea câinilor de pază de la turmele cu animale;

– supravegherea ovinelor prin prelevarea de probe specifice, privind  incidenţa Bluetongue (boala limbii albastre) şi a scra­piei, supravegherea pentru ma­mite şi hemosporidioze (babe­sioze, anaplasmoze, teilerioze)

Calendarul tratamentelor la ovine se continuă toamna, adică în perioada lunilor septembrie, noiembrie, când  se recomandă următoarele acţiuni:

– examene serologice pentru depistarea Brucella ovis, Brucella melitensis şi paratuberculozei;

– efectuarea acţiunilor antipa­razitare, tratamente contra fascio­lozei, a dictiocaulozei şi a para­ziţilor gastro-intestinali, trata­mente generale şi locale pentru scabie.

– curăţirea, dezinfecţia, depa­razitarea, demuştizarea şi pregătirea saivanelor pentru o nouă perioadă de stabulaţie.

Realizarea acestor acţiuni, care în principal sunt în interesul crescătorilor de ovine, nu pot fi eficiente decât printr-o colaborare permanentă între crescătorii de animale, asociaţiile de profil şi medicii veterinari, respectându-se cu stricteţe legislaţia din domeniu.

Dr. Penţea Ioan Viorel, Secretar al Colegiului Medicilor Veterinari  – Filiala Sibiu

 

01 februarie 2023 la 18:07
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 8 minute
VIDEO | Progres de 13% pe primul tronson al Autostrăzii Sibiu – Făgăraș. Se lucrează la unul dintre cele mai complexe noduri rutiere din România
Lucrările la primul tronson al Autostrăzii Sibiu – Făgăraș au ajuns la un stadiu fizic de peste 13%,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 20 minute
Circulație închisă pe strada Gării din Mediaș în acest weekend. CFR anunță lucrări la trecerea la nivel cu calea ferată
Șoferii din Mediaș trebuie să se pregătească pentru restricții de trafic în acest weekend. Compania Națională de Căi...
Actualitate
1 min de citit
acum 40 minute
ANUNȚ Direcţia Silvică Sibiu
Direcţia Silvică Sibiu cu sediul în Sibiu, str. Calea Dumbrăvii, nr. 140, organizează Licitaţie intermediară pentru vânzarea de masă...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 59 minute
Val de căldură peste Sibiu: urmează două zile cu temperaturi ridicate
Meteorologii anunță un weekend cu temperaturi ridicate și disconfort termic accentuat în județul Sibiu și în mare parte...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 oră
FITS 2026 începe astăzi. Recomandările zilei
Sibiul intră de astăzi în atmosfera celei de-a 33-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Marius MUNTEANU GHIUR Marius MUNTEANU GHIUR
acum 1 oră
Constructorii au ajuns manageri de crize Cosmin Vîlcu, Conlan Group: „Antreprenorul a ajuns să fie orice, mai puțin constructor”
Industria construcțiilor este obligată să funcționeze într-o stare permanentă de alertă. În cadrul Forumului Construcțiilor 2026, lideri ai...
Actualitate
6 min de citit
acum 1 oră
Lucrări la rețeaua de transport apă potabilă în zona Calea Poplăcii – Stația de Tratare Apă Potabilă Dumbrava
Apă Canal Sibiu SA anunță că luni, 22.06.2026, intre orele 08.00 – 16.00, vor fi executate lucrari de...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 oră
Femeie de 74 de ani, lovită pe trecerea de pietoni în Sibiu
O femeie în vârstă de 74 de ani a fost rănită vineri într-un accident rutier produs în municipiul...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 ore
AFT angajează soldați profesioniști. Sunt disponibile șase posturi
Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu a anunțat deschiderea concursului pentru ocuparea a șase posturi vacante de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 3 ore
Începe FITS. Oamenii miracolului | Chiriac: ”Mă plec în fața celui ce mi-a dăruit lumina”
Festivalul Internațional de Teatru (FITS) este astăzi cel mai important eveniment al Sibiului, cu cel mai amplu program,...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 18 ore
„Sebeşul şi Țara de Sub Pădure (Mühlbach und der Unterwald)”, lansat la Muzeul Brukenthal
Sala cu Coloane a Muzeului Naţional Brukemthal a găzduit, astazi, lansarea de album - „Sebeşul şi Țara de...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 19 ore
Urs semnalat pe Valea Avrigului. A fost emis mesaj RO-Alert
Un urs a fost semnalat, joi, pe Valea Avrigului, autoritățile fiind alertate printr-un apel la numărul unic de...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.