Radiografie tribunistă de acum o jumătate de veac, actuală și azi

   O  întoarcere în timp,  pentru  a ne informa mai în detaliu asupra perioadei  anilor '60-70 ai secolului trecut, este facilitată, în formula on-line,  de  lecturarea ziarului „Tribuna Sibiului”. Articolele publicate, într-o corectă limbă literară (deh!, astăzi suntem mai „evoluați”?!) ofereau o imagine complexă a cotidianului sibian de zi cu zi. În acea perioadă, „de deschidere” (cei cu părul alb, știu la ce mă refer!) în care puteai să-ți exprimi deschis și fără teamă opinia, sunt publicate,  în coloanele prestigioasei gazete  sibiene,  o serie de luări de poziție tranșante ! Atenția ne-a fost capacitată  de articolul redactat cu mult curaj, al cărui subiect este de mare actualitate  acum   într-o „țară liberă și democrată”.

Cele  relatate în articolul respectiv sunt izbitor de identice cu realitatea în care trăim, cu sublinierea noastră: alți actori, aceeași piesă ! Deci, „nimic nou sub soare!”  cu singura deosebire că atunci fenomenul tratat nu avea un caracter de cuprindere generalizată  ca în zilele noastre. Domnia inculturii, a individualismului, a înșelătoriei, a incompetenței, a nepotismului, a corupției până la nivelele superioare ale societății devin alarmant de prezente.  Ne este jenă, rușine, ceva demodat, depășit, după „mintea” unor „apatrizi”  să afirmăm că suntem patrioți? Că ne iubim pământul din care ne-am plămădit, că iubim limba, obiceiurile în care am crescut și în care trăim ?  Oare scriitorilor  Mihai Eminescu și Nicolae Iorga, ca să amintesc aici și acum doar două modele de adevărați patrioți români, le era rușine să afirme acest lucru ? Așadar, iată ce consemna o minte vizionară (ce Baba Vanga, ce Nostradamus ?!) acum  mai bine de jumătate de veac:

„… Avem posibilitatea să cerem socoteală celor care nesocotesc gestul nostru conținut în cuvântul învestitură. Suntem în drept să acordăm semenului merituos toiagul nobil, dar de loc ușor de purtat, pe care încrustăm, ca-ntr-o biblică tablă de legi, cuvinte-îndemn, cuvinte-drept, cuvinte-poruncă. Să-i acordăm, adică, girul de-a fi – în locuri unde se vorbește despre noi, despre munca noastră, despre somnul nostru, despre visele noastre – purtătorul nădejdiilor noastre, crainici ascultați ai voinței noastre de mai bine, ai păsurilor noastre.

A alege și a fi ales, activul și pasivul aceluiași verb, exclude – ciudat paradox al etimologicului – pasivitatea. Exclude, mai ales, somnul fără vise de după învestitură. Să ne oprim puțin în marginile acestei constatări. Nu o dată aflăm că unii din cei aleși nu-și onorează mandatul. Insul dintre noi ales, concitadinul nostru, fratele nostru – căruia i-am cerut atunci în clipa aceea încărcată, pentru noi de nădejdi, pentru el de mândrie de-a fi călăuza coloanei, ochii, mintea și brațele ei cele dintâi angajate în veghea continuă pentru noi, pentru el- nu-și îndeplinește oficiul ? Cum adică ? Unul dintre mădularele colectivului restrâns pe care îl vrem în capul triunghiului de zbor, s-ascunde, laș în spatele nostru al tuturora înfricoșat de tăria vântului care-i suflă în aripile pe care le-am vrut și le-am crezut oțelite ? Unul dintre cei cărora le-am dăruit, ca semn al prețuirii noastre, locul din care să vadă mai bine covorul cu flori, ori spinii din calea pe care umblăm spre mai frumoasă așezare a dorurilor noastre, unul dintre aceia cântă versul fără foc al lipsei de pasiune ? Cum adică, noi l-am vrut, noi l-am crezut vultur și el e neajutoratul vrăbioi ? Noi l-am vrut harnică albină și el e trândav împănat doar cu laurii pe care i-a furat încrederii noastre ? Nu-i, desigur, ușor să duci toiagul cu care, în numele nostru și pentru noi, să despici apele printre care marșul nostru să continue spre zările care ne vor găzdui vrednicia.

Dar, în permanență, umerii noștri îi susțin posibila clipă de slăbiciune, pașii noștri îi acompaniază hotărât pasul lui crescut din pașii noștri, vrerea lui iscată, credem, din vrerea noastră. Atunci, de unde indolența hotărnicită întru inactivitate ? Noi nu alegem pentru a îndeplini un ritual al numărului necesar. Noi nu alegem mai mulți pentru că dorim cu tot dinadinsul să umplem lista. Alegem deoarece, știm că atâția sunt necesari pentru a cuprinde, cu mintea și cu brațul, toate ascunzișurile știute și neștiute ale drumurilor noastre. Alegem pentru că strămoșimea ne-a transmis îndemnul înțelepțit de pățanii diverse că „unde-i unul  nu-i putere…” De ce, dacă noi vrem ca toți să pună umărul, și le poruncim așa prin actul investirii, doar unii rămân să-și țină promisiunea dată nouă celor care au spus DA ?

            Dacă-i frumos și dacă te simți mândru să fii desemnat vrednic între vrednici de ce uiți, alesule al nostru, să ne onorezi încrederea ? Dacă cei de pe cele mai înalte trepte ale conducerii trăiesc în veghe necurmată pentru destinele poporului, ale țării, dacă marea majoritate a aleșilor noștri și-au făcut din pasiunea muncii obștești un titlu de frumusețe civică cum poți, răzlețitule de drum să-ți negliijezi îndatoririle ? Noi n-am dorit și nu dorim decât un aport pasionat al minții la  dezbaterea chestiunilor noastre vitale. Îți vrem prezența activă în oricare clipă la căutarea soluției optime. Când a-i ostenit, și ai dreptul să ostenești, ne cauți sprijinul și ți-l dăm. Ne ceri mâna și ți-o întindem. Noi știm că am ales doar oameni pasionați și pasiunea nu are nevoie de  spusa îndemnului, ea se oferă în virtutea neastâmpărului său lăuntric. Ori am greșit noi și-ți lipsește pasiunea?

            Data viitoare vom fi mai atenți, vom fi mai circumspecți, și vom căuta numai pasionați de treburile obștii. Dar până atunci, dacă n-ai avut dintru început, cinstea să ne spui că ești unul ce-și drămuiește efortul doar pentru potecuța proprie, până atunci îți cerem să vii cu noi, să sacrifici o clipă din timpul tău înfundat în comod, căci ai, chiar ca simplu semen al nostru niște obligații chiar dacă sunt netrecute în contracte. Căci cu noi și prin noi ți-ai dobândit binefacerile pe care le savurezi.  Dator ești deci…

            Te-ai gândit vreodată la toate acestea ? Dacă nu te-ai gândit e rău. Dacă te-ai gândit, somnul tău întru inactivitate nu naște monștrii care să-ți tortureze, măcar, uneori, liniștea călduță? ”

             Deci, fraților, „treziți-vă din somnul cel de moarte” !

                                                                                        Lucian GIURA