În zilele de 16 și 17 august, la Călimănești (județul Vâlcea) s-a desfășurat cea dea 57 ediție a Festivalului Național de Folclor „Cântecele Oltului”, manifestare cultural – artistică la care județul Sibiu a fost reprezentat de Ansamblul Folcloric „Doruleț” din comuna Racovița.
A fost un eveniment complex, ce a avut în program o diversitate de activități, iar prezența și evoluția copiilor din ansamblul „Doruleț” s-au ridicat la nivelul calitativ impus de acest festival, dovadă fiind rezultatele obținute în urma acestei participări.
Concurența deosebită de care au avut parte (au participat ansambluri din județele Harghita, Brașov, Sibiu, Olt, Teleorman, Vâlcea și invitați din republica Moldova) nu i-a speriat deloc pe membrii Ansamblului „Doruleț” – Racovița și în urma unei prestații artistice mai mult decât onorante, aceștia au fost răsplătiți cu Trofeul „Frumoasa Oltului” (Valentina Fogoroș), iar solistul instrumentist Edy Cercel a fost răsplătit cu premiul II la categoria destinată instrumentelor de suflat.
„Am simțit frumusețea tradițiilor, forța cântecului popular și bucuria de a fi împreună în mijlocul unor oameni minunați.
Astfel de momente ne amintesc cât de bogată și vie este cultura noastră!”, au transmis reprezentanții Ansamblului Folcloric „Doruleț” – Racovița, la întoarcerea de la Festivalul „Cântecele Oltului”.
Foto: facebook/Ansamblul Folcloric „Doruleț” Racovița
Cosmin PAL
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Ovidiu BOICA
Vlad IGNAT
Cosmin PAL
Cosmin PAL
Nekta Ioana DEDU
Cosmin PAL
Ovidiu BOICA
Cosmin PAL