Rabla pentru becuri 2022. Voucher de 200 de lei ca să înlocuieşti becurile clasice cu unele LED! Cine sunt beneficiarii

Rabla pentru becuri 2022. Voucher de 200 de lei ca să înlocuieşti becurile clasice cu unele LED! Cine sunt beneficiarii

Dacă tot ne arde cu facturile la gaz şi curent, de ce să nu facă statul pe milostivul şi să nu zvârle şi oareşce mărunţiş în direcţia populimii, nu? Să nu uităm că peste 70 la sută din Romgaz aparţine statului român prin ministerul lui Virgil, era să scriu al Energiei. Să ne amintim că Electrica este deţinută în proporţie de peste 48 la sută tot de stat, prin acelaşi minister al Ener … ăsta, pardon, al lui Virgil, Dintâiul. Cam cât intră în buzunarele statului pe care tot noi îl plătim ca să-şi poată bate joc, nestingherit, de noi, socotiţi şi singuri, căci nu pentru calculul ăsta ne-am adunat astăzi aici, ci pentru a băga de seamă că un voucher de 200 de lei e gata să ia de guler scumpirile şi să ni ţi le facă ţăndări. 
Cu un asemenea voucher, persoanele fizice îşi pot înlocui becurile convenţionale cu unele LED, cu consum redus. Administraţia Fondului de Mediu spune că a şi publicat pe site-ul instituţiei proiectul de ordin pentru aprobarea Ghidului de finanţare a Programului referitor la creşterea eficienţei energetice prin înlocuirea becurilor clasice cu unele LED de maximum 15 waţi. Numit neoficial "Rabla pentru becuri", programul se adresează doar persoanelor fizice, deşi o economie semnificativă ar fi venit cu siguranţă din zona persoanelor juridice, asta ca să nu mai pomenesc de marii consumatori industriali. 
Ca şi la Rabla pentru electrocasnice, cei interesaţi se pot înscrie prin intermediul unei aplicaţii gestionate de Administraţia Fondului de Mediu (AFM). Becurile LED vor fi putea fi cumpărate doar de la magazinele înscrise în program, iar voucherele pot fi utilizate în cel mult şapte zile de la publicarea listei cu solicitanţii aprobaţi. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cine poate beneficia de acest program

Proiectul de ordin al Ministerului Mediului a stabilit condițiile care trebuie îndeplinite de românii interesaţi să cumpere becuri LED cu bani de la stat: 

1) persoană fizică cu domiciliul în România;

2) fără obligaţii restante la bugetul de stat şi la bugetul local, potrivit legislaţiei naţionale în vigoare, la data achiziţionării becurilor cu led;

3) are minimum 18 ani împliniţi în momentul înscrierii în aplicaţia informatică;

4) este posesor carte de identitate valabilă la înscrierea în program

Imagine intercalată
Imagine intercalată

5) va preda comerciantului, în momentul achiziţionării becurilor cu LED, un număr echivalent de becuri convenţionale;

6) îşi dă acordul pentru prelucrarea de către AFM a tuturor datelor şi informaţiilor furnizate, precum şi pentru transmiterea acestora către terţe instituţii sau persoane juridice în vederea verificării îndeplinirii tuturor obligaţiilor şi clauzelor prevăzute în ghid ori în scopul elaborării de situaţii şi statistici.
Solicitantul poate beneficia de un singur voucher în valoare de 200 de lei. 

Ce declarație trebuie păstrată un an de zile! 

Când merge cu voucherul la un comerciant validat, solicitantul aprobat va trebui să se asigure că declaraţia pe propria răspundere semnată, scanată şi copia de buletin/carte de identitate sunt încărcate în contul de utilizator din aplicaţia informatică, având obligaţia ca originalul declaraţiei să fie păstrat timp de un an de la data utilizării voucherului.
Ca să poată fi aplicat, proiectul de ordin trebuie semnat de ministrul Mediului și publicat în Monitorul Oficial (MO).
„Propunerea este de 200 lei, aduci un bec vechi și primești un vouchere pentru a cumpăra unul mai eficient din punct de vedere energetic. Aici trebuie să vorbim despre soluțiile cu efect real pentru că vor fi gospodării unde schimbarea becurilor vor avea un efect de 50%, vor fi gospodării unde schimbarea becurilor nu atinge nici 5% pentru că acolo unde sunt foarte multe instalații electrice consumatoare schimbarea becurilor nu va aduce un avantaj. Unde este un televizor și un aparat radio, acolo schimbarea becurilor poate să însemne un pas înainte", a explicat ministrul Mediului, Tanczos Barna, potrivit TVR Info. 
Suma propusă pentru acest program este de 400 de milioane de lei.

În loc de concluzie

Despre becurile LED tot mai multe studii sunt gata să bage mâna în foc că poluează şi că ne pot afecta sănătatea. Unele aprind concluzii orbitoare şi vorbesc de radiaţii vecine cu cancerele de piele. "Detaliile" bineînţeles că nu se regăsesc nici în zicerile ministrului Mediului, nici în "sfaturile" altor guşteri, din motive pe care le vom detalia data viitoare. Cum ar fi fost să ne spuie nen-tu Barna "Puneţi-vă becuri LED, dar vedeţi că vă fac sănătatea franjuri"? 

03 octombrie 2022 la 16:05
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 8 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 19.08.2026 SIBIU: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 9 ore
Record de vizitatori la expoziția lui Ștefan Câlția de la Sibiu. Peste 17.000 de oameni au trecut pragul Mănăstirii Ursulinelor
Peste 17.000 de persoane au vizitat expoziția „Transilvania | Extravaganza”, găzduită timp de aproape două luni de Mănăstirea...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Doliu la Voinţa Sibiu. Nepotul lui Mircea Rednic a murit în somn în noaptea de dinaintea nunţii
O veste tristă zguduie fotbalul sibian. Mircea Marius Totolici, suporter al fotbalului sibian şi susţinător al clubului Voinţa,...
Actualitate
1 min de citit
acum 2 zile
ACS Mediaş pierde la limită amicalul cu Viitorul Cluj, după ce a deschis scorul în debutul întâlnirii
Echipa lui Cosmin Vîtcă a cedat cu 2-1 în meciul de verificare susţinut pe teren propriu cu Viitorul...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
”Călăreţii roşii” pierd la două goluri diferenţă, cu o fostă echipă din Superligă, după ce au jucat o repriză întreagă cu un om în minus
Echipa din Şelimbăr a pierdut, în urmă cu câteva minute, cu 3-1 meciul dispitat pe ”Clinceni Arena” cu...
Actualitate
1 min de citit
acum 3 zile
Istoria fotbalului mic din Sibiu (1). Şoimii şi Societatea de Gimnastică, campioanele Campionatului Districtual, în urmă cu un secol
📰 Cititorii publicaţiei TRIBUNA SPORTURILOR PLUS au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele!...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
FC Inter, remiză cu CSM Deva într-un amical pe ”Obor”. Ce echipă a folosit antrenorul Mihai Ianc
”Bleu-albaştrii” au cotinuat seria meciurilor de verificare, primind vizita, pe terenul de iarbă al Bazei Sportive ”Obor”, unei...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 17.08.2026 CISNADIE: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 zile
Ce facem în weekend la Sibiu. Festivaluri, concerte, drumeții și zeci de evenimente în 15-16 august
Sibienii și turiștii au de unde alege în weekendul 15-16 august. Muzeul ASTRA găzduiește un nou concept de...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 zile
Poezia se mută în Muzeul ASTRA. Trei zile de recitaluri, dezbateri și lansări de carte la „ASTRA Poetic”
Poezia își găsește locul, în acest weekend, printre gospodăriile și peisajele Muzeului ASTRA. În perioada 14–16 august, scriitori...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Alma mai dă o lovitură: Adrian Văsâi, coordonatorul Programului de Dezvoltare a Jucătorului
La scurt timp după ce Marian Mărgărit a fost anunţat antrenorul echipei U17, Academia de Fotbal Alma Sibiu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
“Călăreţii roşii” vor avea de înfruntat o echipă din Superligă pentru calificarea în grupele Cupei României. În ce condiţii s-ar putea juca pe “Municipal”
Calificată în play-off-ul Cupei României fără joc, câştigând la “masa verde” cu 3-0 disputa cu FC Hermannstadt, CSC...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.