După patru luni de la preluarea mandatului de primar al comunei Gura Rîului ca independent, Ioan Toma Zav s-a înscris în PSD. Cu toate că a candidat nefiind afiliat politic, primarul gurenilor s-a bucurat încă din campanie de susținerea social-democraților, existând discuții pentru trecerea sa în rândurile Filialei sibiene. Anunțul înscrierii lui Zav în PSD a fost făcut de președintele social-democraților sibieni, deputatul Bogdan Trif:
„Primarul comunei Gura Râului a ales echipa PSD Sibiu. Ioan Zav a câștigat Primăria comunei Gura Râului ca independent și a semnat adeziunea prin care s-a înscris în PSD Sibiu. ”Am ales să mă alătur echipei Partidului Social Democrat Sibiu datorită faptului că am găsit mereu un sprijin în deputatul și președintele Organizației PSD Sibiu Bogdan Trif. De câte ori am avut o problemă și am apelat la el a fost mereu disponibil și a venit cu soluții. Știu că și în trecut Bogdan Trif a sprijinit multe proiecte care au fost implementate în folosul locuitorilor comunei noastre. Este un om născut și crescut în Mărginimea Sibiului care va fi mereu alături de noi”, a spus Ioan Zav. Îi mulțumesc domnului primar pentru faptul că astăzi, de 1 martie, s-a alăturat echipei noastre și, cu siguranță, împreună, vom face lucruri bune pentru locuitorii comunei Gura Râului.” a scris Bogdan Trif pe pagina sa de socializare.
Gura Rîului ar fi putut avea o conducere exclusiv PSD, dacă și propunerea pentru funcția de viceprimar a consilierului local social-democrat Marius Hanzu s-ar fi materializat, însă acesta a pierdut competiția la un singur vot.
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică:
Nr. crt.
Data întreruperii
Localitatea/Adresa
Intervalul orar
1
30.06.2026
VURPAR, Strada...
Abonează-te și află primul cele mai importante noutăți și anunțuri.
Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în
politica
de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare
în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și
marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în
politica
privind cookie-urile.
Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul
de preferințe.
Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.
Personalizează preferințele de consimțământ
Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi
asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste
cookie-uri nu stochează date personale identificabile.
Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi
dezactivate.
jQuery
Librărie JavaScript folosită pentru funcționalitatea
site-ului.
reCAPTCHA
Protejează formularele împotriva spamului și abuzului.
post_views_*
Folosit pentru a contoriza vizualizările articolelor. Nu
stochează date personale.
ccm_consent
Stochează preferințele de consimțământ ale
utilizatorului.
cf_clearance
Cookie esențial folosit de Cloudflare pentru securitatea
site-ului și prevenirea atacurilor automatizate (DDOS).
Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.
Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea
videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.
Google Fonts
Fonturi încărcate de la Google pentru design optim.
YouTube Embed
Încorporează videoclipuri de pe YouTube în pagină.
Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări
eficiența campaniilor publicitare.
Google Tag Manager
Folosit pentru a gestiona și încărca taguri de urmărire
și marketing.
Google Analytics
Colectează date anonime despre comportamentul
utilizatorilor pe site.