Proiectul „Facem clasa din curtea școlii” (Tălmaciu), printre cauzele pentru care se va alerga la Maratonul Internațional Sibiu

Unul dintre proiectele înscrise în acest an în rândul cauzelor pentru care se colectează bani la Maratonul Internațional Sibiu vine de la Tălmaciu și are ca scop amenajarea unui spațiu (săli de clasă) în aer liber, unde să fie organizate diverse activități și să se desfășoare cursuri ale elevilor.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Proiectul „Facem clasa din curtea școlii” este inițiat de Asociația „Prietenii Școlii Tălmaciu” și a fost înscris între cauzele Maratonului Internațional Sibiu pentru o mai mare promovare și pentru a ajuta inițiatorii să strângă suma de bani estimată pentru realizarea acestuia.

Asociația „Prietenii Școlii Tălmaciu” își propune crearea unei săli de clasă în aer liber, care să conecteze atât elevii cu mediul înconjurător și să coreleze disciplinele studiate la școală cu natura și cu tot ceea ce îi înconjoară pe elevi. „Clasa din curtea școlii” este un proiect în care se vor desfășura orele de curs, precum și activități educaționale și culturale (cinema în curtea școlii și biblioteca din curtea școlii, arte plastice, șah, sculptură etc.). Acest proiect dorește să fie liantul dintre elev, mediul înconjurător și activitățile educaționale și culturale.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Avem nevoie de sprijinul pe care dumneavoastră ni-l puteți oferi, fie prin înscrierea în calitate de alergător pentru cauza noastră, fie prin susținerea unui alergător deja înscris. Elevii noștri merită cele mai bune condiții de studiu! Să ne unim forțele și să le oferim!”, transmis inițiatorii proiectului.

Autor
18 martie 2025 la 10:33
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Nedeia Dicu
acum 16 minute
Cum să refolosim deșeurile? Ne explică tinerii la Casa de Cultură a Studenților
Casa de Cultură a Studenților a fost locul unde tinerii și-au putut pune imaginația la încercare și au...
Actualitate
2 min de citit
acum 25 minute
Lucrări pe șoselele naționale ce tranzitează județul
Angajații Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov lucrează în această perioadă pentru întreținerea în condiții bune  de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 1 oră
1300 de locuri libere la clasa pregătitoare. La ce școli
S-a încheiat etapa a II-a de înscriere a copiilor în clasa pregătitoare. Pentru această etapă fost libere 1392...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 1 oră
Alarmant: crește numărul sibienilor mușcați de căpușe
Este sezonul căpușelor. Cu toate că Primăria organizează periodic acțiuni de combatere a lor pe domeniul public al...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 2 ore
Nu vă lăsați păcăliți de știrile „adevărate”!
În contextul extinderii conflictului armat din Israel, persoane sau diverse structuri care nu au alt interes decât cel...
Actualitate
2 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 2 ore
Raluca Turcan, despre noile planuri-cadru: „Educația trebuie să învețe copiii să gândească, nu doar să memoreze”
Ministerul Educației a lansat în dezbatere publică o propunere ambițioasă de reformare a planurilor-cadru pentru liceu. În centrul...
Actualitate
3 min de citit
Autor b.o.n.
acum 12 ore
Incendiu la acoperișul unei hale dezafectate, la Mediaș
UPDATE: „După mai bine de 3 ore de luptă cu flăcările, pompierii au stins incendiul care a afectat...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 12 ore
Poluare “verde” într-o zonă verde. Sau cum ţi-a scăpat “sustenabilitatea” de sub control
Când au fost aduse trotinetele acestea electrice la Sibiu, s-a făcut asta în numele a mai multe chestii...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 17 ore
Accident pe Mihai Viteazu: patru femei au fost rănite
Polițiștii rutieri au intervenit marți la un accident produs pe strada Mihai Viteazu, din municipiul Sibiu. „Din primele verificări...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 18 ore
Conferinţele FITS 2025 aduc în faţa publicului pe actorii Bill Murray şi Kathleen Turner, pe scriitorul Wole Soyinka sau pe regizorii Alain Platel şi Alexis Michalik
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu le oferă spectatorilor şi în acest an ocazia de a întâlni...
Actualitate
5 min de citit
acum 18 ore
“Ora părinţilor” în trafic, faza pe Andrei Şaguna
Ar trebui organizat zilnic un eveniment din acesta umanitar-pedagogic între anumite ore ale dimineţii şi amiezii, pentru ca...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 18 ore
Mediaș ia măsuri pentru prevenirea atacurilor de urs
Marți, la sediul Primăriei din Mediaș a avut loc o întâlnire pe tema semnalărilor recente privind prezența urșilor...
Actualitate
2 min de citit