Profesorul Pamfil Matei – un om al cetății, un dascăl al generațiilor, un prieten de neuitat

Există oameni a căror plecare lasă în urmă nu doar tristețe, ci și sentimentul că o parte din istoria unei comunități se încheie odată cu ei. Așa este despărțirea de profesorul universitar doctor Pamfil Matei, care ne-a părăsit cu puține săptămâni înainte de a împlini 84 de ani, după o viață dedicată universității, culturii și orașului pe care l-a iubit. Pentru mine, vestea dispariției sale a însemnat pierderea unui colaborator apropiat, a unui coleg de o rară noblețe sufletească și a unui prieten adevărat. Timp de mulți ani am avut privilegiul de a lucra împreună în conducerea Facultății de Filologie, Istorie și Jurnalism din Sibiu. Am împărtășit responsabilități, proiecte, bucurii și momente dificile, iar toate acestea mi-au oferit șansa de a-i cunoaște nu doar valoarea profesională, ci și calitățile umane excepționale.

Profesorul Pamfil Matei făcea parte din categoria intelectualilor autentici, pentru care profesia nu era o simplă ocupație, ci o misiune. Își trăia vocația cu discreție, cu demnitate și cu o responsabilitate exemplară. Nu era omul vorbelor mari și al gesturilor spectaculoase. Își lăsa faptele să vorbească. De aceea, respectul pe care îl inspira venea firesc, din competență, echilibru și corectitudine. Activitatea sa universitară se confundă cu una dintre cele mai importante etape din dezvoltarea învățământului superior sibian. Ca profesor universitar și decan al Facultății de Filologie, Istorie și Jurnalism, a contribuit la consolidarea prestigiului instituției, la dezvoltarea programelor de studii și la afirmarea unui climat academic bazat pe exigență, dialog și respect reciproc. În perioada în care am făcut parte din echipa de conducere a facultății, l-am admirat pentru modul în care știa să ia decizii cumpănite, fără orgolii și fără dorința de a-și impune punctul de vedere cu orice preț. Își asculta colegii, cântărea argumentele și căuta întotdeauna soluția cea mai bună pentru instituție. Avea darul rar de a uni oamenii și de a crea în jurul său o atmosferă de încredere și colaborare. Studenții îl respectau pentru seriozitatea și eleganța sa intelectuală. Colegii îi apreciau competența, loialitatea și spiritul colegial. Nu urmărea niciodată avantajele personale, ci binele comun. Era convins că prestigiul unei universități se construiește prin muncă, responsabilitate și respect față de valorile academice.

O altă dimensiune importantă a activității sale a fost cea managerială. În calitate de director al Teatrului Național din Sibiu, profesorul Pamfil Matei și-a pus în slujba culturii experiența, inteligența organizatorică și sensibilitatea față de actul artistic. A înțeles că teatrul reprezintă una dintre instituțiile fundamentale ale vieții spirituale și a sprijinit dezvoltarea sa cu aceeași discreție și seriozitate care i-au caracterizat întreaga activitate. În egală măsură, a fost un cercetător și un publicist respectat. Studiile, articolele și cărțile sale poartă amprenta unui spirit riguros, preocupat de adevăr, de document și de interpretarea responsabilă a faptelor. Nu a făcut niciodată concesii superficialității și nici nu a urmărit notorietatea facilă. Pentru el, cercetarea însemna muncă temeinică, disciplină și respect față de cititor. Privind astăzi în urmă, îmi dau seama că adevărata sa moștenire nu se măsoară doar în funcțiile ocupate, în cărțile publicate sau în distincțiile primite. Ea se regăsește în oamenii pe care i-a format, în instituțiile pe care le-a consolidat și în exemplul moral pe care l-a oferit tuturor celor care l-au cunoscut.

Într-o vreme în care zgomotul și efemerul par să domine viața publică, profesorul Pamfil Matei a rămas fidel valorilor care definesc adevăratul intelectual: modestia, decența, seriozitatea și credința în puterea educației și a culturii. Nu a căutat niciodată lumina reflectoarelor, dar a fost mereu prezent acolo unde era nevoie de competență, de echilibru și de responsabilitate. Pentru mine, rămâne imaginea unui coleg pe care te puteai sprijini în orice împrejurare, a unui prieten loial și a unui om de o aleasă ținută morală. Au fost ani în care am lucrat aproape zilnic împreună și pot spune că rareori am întâlnit un om atât de echilibrat, atât de discret și atât de profund atașat valorilor universității și culturii românești. Astăzi, comunitatea academică și culturală din Sibiu îi aduce un ultim omagiu.

Îl conducem pe ultimul drum cu recunoștință și cu respect, conștienți că generația sa a așezat temelii solide pentru ceea ce reprezintă astăzi universitatea și viața culturală sibiană. Memoria profesorului universitar doctor Pamfil Matei va rămâne vie în sufletele colegilor, ale foștilor studenți, ale colaboratorilor și ale tuturor celor care au avut privilegiul de a-l cunoaște. Pentru mine, va rămâne întotdeauna nu doar un coleg de excepție, ci și un prieten adevărat, unul dintre acei oameni rari care îmbină erudiția cu modestia și autoritatea profesională cu noblețea caracterului. Drum lin către veșnicie, dragă prietene!

Prof. univ. dr. Lucian Giura