Prof. Stăncelu, ULBS: „În ultimii ani ne-am delegat rațiunea algoritmilor care ne-au închis în bule"

Educația de calitate și informarea corectă necesită timp, energie, răbdare și capacitatea de a aborda cu modestie ideile cu care intrăm în contact. Atunci când încercăm să înțelegem ce înseamnă un concept/o idee nu e de ajuns să citim o singură definiție sau să lăsăm o singură persoană să ne ofere o explicație. Am văzut o pancartă la protestele din Sibiu pe care scria „folosiți DEX-ul! E gratis.” (sau ceva de genul acesta). Putem să folosim și DEX-ul dacă vrem să înțelegem ce înseamnă anumiți termeni, însă cu condiția obligatorie de a merge și spre alte explicații, imediat după. 

În epoca în care trăim aproape totul este ideologizat – în sensul de răspunsuri simple la întrebări complexe pe care le dau alții în locul nostru – în special datorită politicii și aproape totul are legătură cu politica. Adevărul se află sub un asediu constant și politicienii au înțeles că pot să-și formeze propria variantă a acestuia dacă o repetă de foarte multe ori. Politicienii folosesc „punctajul de partid”, atunci când pe agenda publică apare o anumită temă. Această tactică are rolul de a construi „propriul adevăr” în primul rând pentru propriul electorat și pentru clientela de partid. Adică, indiferent de întrebarea pe care o primesc și cât de mult insistă un jurnalist asupra unei teme politicienii vor răspunde în funcție de ce li s-a transmis „de sus”. Tocmai de aceea e legitim să ne întrebăm dacă politicienii pot să gândească liber, având în vedere cât de legați sunt de propriul partid. Când spunem „clientelă de partid” ne gândim la inspectori școlari, directori de școală, manageri de spital, șefii altor instituții numiți politic etc. Iar electoratul este și el captiv, datorită „bulei” în care trăiește. 
În acest punct intervine „delegarea rațiunii”. Neavând un filtru al gândirii pentru că nu am avut răbdarea, timpul, energia sau oamenii potriviți în jur care să ajute la formarea acestuia, suntem prinși în interesele altora. Algoritmii de pe Facebook, YouTube Tik-Tok, X sunt lanțuri pentru rațiunea noastră. În viața reală avem prieteni, rude, colegi care sunt captivi în aceleași bule și care ne fac să credem și mai mult în anumite idei.  
Politicienii, „influensării”, jurnaliștii ș.a. se folosesc de două arme foarte eficiente: etichete și definiții simple. Principiul folosit: repetiția formează realitatea și adevărul. Oferindu-le atenția noastră și neînțelegând ce vor să facă, aceștia ajung să ne „dreseze” rațiunea ca să reacționăm într-un anumit fel în funcție de bula în care suntem captivi la etichete precum: rusofil, legebitist, legionar, soroșist, comunist, neo-marxist, fascist, misogin, extremist, homofob etc. În plus, asociem anumite idei și comportamente cu aceste etichete pe care le punem la rândul nostru foarte ușor celorlalți, în special sub protecția anonimatului. 
La această deteriorare a adevărului a contribuit foarte mult și mass media care sacrifică adevărul de dragul audienței/traficului. Un adevăr explicat cu multe argumente puternice necesită timp și o capacitate de concentrare extinsă din partea privitorului. Așa că în platourile televiziunilor și pe paginilor diferitelor ziare apar cei care sunt mai interesați de construirea unui brand propriu decât de prezentarea adevărului. În acest punct ajungem cu discuția la intelectuali, în special cei umaniști și aici trebuie să punctăm câteva aspecte importante. 
Intelectualii veritabili au capacitatea necesară de a explica argumentat, pe baza pregătirii lor. Aceștia nu pun etichete și explică întotdeauna termenii folosiți. Dacă afirmă despre cineva că este „neo-marxist” sau „fascist” de exemplu, înțeleg că sunt obligați să explice ce înseamnă termenul, care sunt caracteristicile acestuia și cum să regăsesc la cel care a fost etichetat în felul acesta. 
Intelectualii nu caută să-și formeze un brand, nu vor să aibă mulți „followeri”, să le confirme oamenilor propriile idei, nu caută să lingușească orgolii – critică, dar nu jignind și etichetând, ci explicând și folosind exemple relevante în sprijinul argumentelor oferite. Ei nu au menirea de a ne face să ne simțim confortabil, ba chiar din contră. De aceea, unui intelectual care-și înțelege scopul îi e aproape imposibil să facă parte dintr-un partid politic, pentru că se vede obligat de propria pregătire și conștiință să denunțe falsul și „jumătățile de măsură” prezentate drept adevăr. 
Unde greșesc intelectualii? Unii devin aroganți, probabil pentru că uită uneori, când se lovesc de indiferența altora, cât de greu a fost procesul prin care au ajuns la cunoaștere. Mulți rămân în „castelul lor de fildeș” și scriu lucrări de specialitate pe care le discută doar cu cei din același domeniu. Ei nu sunt preocupați  să explice „maselor” ideile lor – pentru că, așa cum am explicat și mai sus, simplificând se pierde esența și cei din propria breaslă vin de multe ori și-i critică. Unii au fost neînțeleși sau chiar jigniți când au făcut pași către „publicul larg” și au preferat apoi să se întoarcă la cercetările lor și comunicarea exclusivă în cadrul grupului lor.  
Unde greșește societatea în ceea ce-i privește pe intelectuali? La nivel general domină un sentiment de neîncredere. Ne-a dezamăgit de prea multe ori acest tip de om pentru că asociem întreaga breaslă cu cei care și-au pervertit pregătirea și conștiința pentru faimă, bani, putere sau alte lucruri superficiale. Judecăm breasla în funcție de cei vizibili. Sibiul, de exemplu, fiind oraș universitar dispune de mulți specialiști spre care putem să ne îndreptăm atenția în momente de criză precum cea în care ne aflăm în acest sfârșit de an. Intelectualii care nu vin din zona umanistă pot să aibă și ei prejudecăți sau un sentiment de superioritate față de cei umaniști. Medicii, inginerii, fizicienii, biologii ș.a. pot judeca breasla în funcție de cei vizibili sau pot considera că dacă sunt pricepuți și  respectați în domeniul lor, nu au nevoie de prea multă îndrumare în încercarea de a înțelege alte domenii. 
Revenind la delegarea rațiunii, dacă vrem să fim informați corect și să ne educăm trebuie să ne obișnuim să ne simțim inconfortabil ieșind din propria bulă și să avem răbdarea și modestia necesară de a-i asculta pe adevărații specialiști. Desigur că  până și procesul de a-i identifica corect nu e unul ușor. 
În ultimii ani ne-am delegat rațiunea algoritmilor care ne-au închis în bule și presei care promovează, nu demontează, punctajele de partide, dar urmează un pericol și mai mare: „deep-fake-urile” create de inteligența artificială. Deocamdată ne amuzăm cu reel-uri în care apar politicienii noștri în diferite ipostaze, dar din 2025, cel mai probabil, o să ne fie și mai greu să diferențiem adevărul de realitate atunci când vom avea pe un ecran corpul, fața și vocea unei persoane care ne transmite un anumit mesaj și o să realizăm că e vorba de un „`bot” nu de o persoană reală. Probabil pe acest „câmp” o să se desfășoare următoarea campanie electorală și am văzut deja cât de vulnerabili am fost la cele de anul acesta. 
E greu să facem politica, în general, să fie mai de calitate sau pe politicieni să fie mai empatici și mai pregătiți. Trebuie menționat că chiar dacă criticăm politica și politicienii, nu trebuie să uităm că democrația nu poate să există fără partide politice și grupuri de interes/de presiune. Putem, în schimb, să ne facem pe noi mai educați și mai capabili de a înțelege ce se întâmplă, cunoscându-ne mai bine drepturile, cum funcționează democrația, economia, ce înseamnă o cultură sănătoasă a protestului și cunoscând istoria atât de bine încât să nu lăsăm să se repete părțile ei urâte. 

Ionuț STĂNCELU