Foto: Răzvan NEGRU
Am citit într-un comunicat că Sibiul, ca judeţ, se situează foarte bine în materie de mame minore. În fine, sunt judeţe care se pot mândri mai tare cu aşa ceva, la fel cum sunt judeţe care stau destul de prost. Noi suntem aşa, cam mijlocaşi spre fruntaşi.
Acum, cei care au realizat acest comunicat-studiu dau vina pentru situaţie lipsei de informare şi educare a tinerilor şi fac un superb lobby implementării orelor de educaţie socială încă din clasele „fragede” şi ca materie obligatorie. Înţelegeţi, problema mamelor minore pică la fix pentru a se face propagandă la orele acelea de mă tot întreb cine le va preda şi cum va fi atmosfera în clasă.
Dar ceea ce NU se spune la fel de vehement este care sunt procentele de mame minore, raportate la categoriile sociale, la mediul rural-urban, la şcolarizare, la situaţia familială, la ocupaţie. NU (da, scris cu litere mari), nu am citit până acum aceste mici detalii care or fi ele mici, dar arată clar dedesupturile unor anumite situaţii.
Da, educaţia zisă sexuală este o chestie de… educaţie, de informare şi de a şti în general ce să faci şi ce să nu atunci când. Acum în era informaţiei pe toate gardurile, când vezi smartphone şi la homeleşii ăia care devalizează containerele cu haine de donat, să susţii că nu ai ştiut sau că nu a ştiut cineva este o mostră de umor involuntar.
Tot la fel, nu am văzut „la vedere” vreun studiu de la vreo instituţie sau „societate civilă” care să aprofundeze problema sexualităţii şi a exacerbării ei de la vârste destul de fragede, din exterior. Nu am auzit de vreo lucrare din aceasta-semnal de alarmă sau o reacţie împotriva promovării sexualităţii, chiar a obscenităţii, direct sau indirect, în media, pe ecrane de orice fel şi în muzică.
Chestiile acelea cu „Interzis minorilor”, în diversele lor variante, le consider nişte glume patetice, care de fapt nu opresc pe nimeni să vadă-audă chestii din astea cu sex. Aţi văzut cumva cum se îmbracă „absolvenţii” de a VIII-a (cu participarea, acceptul şi cu încântarea părinţilor) când are loc banchetul la restaurantul de super-fiţă? Şi asta e ceva din zona cool, curăţică, unde ştie lumea ce să facă şi cum să se ferească.
Dar ia să mergem în zona aceea de la gri la nuanţe mai închise. Unde instinctele sunt la ele acasă. Unde a fi adult nu înseamnă a fi major ci a fi na, bun de reproducere, că altfel nu ştiu cum să mai întorc cuvintele ca să nu sune cum este de fapt realitatea. Chestie care nu se va corecta nici cu zile întregi de ore de educaţie sexuală.
Plus că mai avem un aspect. În zona aceea a mamelor minore sau mai corect spus a părinţilor minori (că un copil nu îl faci în mod natural, de unul singur, că aici sunt implicaţi şi cei masculini, numai că pe aspectul acesta se cam tace), cam care este coeficientul de prezenţă la ore, ? Adică, mă-nţelegi, tu poţi face ore de educaţie sexuală sau cum i-o spune în acte încă din grupa panseluţe (sau cum i-o mai zice în acte), dacă „targetul” nu calcă pe la şcoală, deci nu beneficiază de informaţiile acelea utile şi protejante. Plus că mai e şi varianta de a nu fi prezent pentru că nu ai chef. Adică poţi chiuli de la super-ora aceea exact cum chiuleşti de la celelalte ore. Şi la fel, cât de atenţi pot fi elevii la ora aceasta dacă ei în general nu sunt atenţi şi, într-o proporţie uluitoare, li se cam rupe de orice materie?
Deci o fi simplu cu educaţia sexuală la modul declarativ, dar dacă te cobori în zona realităţii, se cam schimbă situaţia.
Vlad IGNAT
Ovidiu BOICA
Cosmin Pal
Cosmin Pal
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
ADVERTORIAL
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Ștefania VESA
Lasa, bre, comentariile la liber!