Prințul de Wales la Filarmonica de Stat Sibiu

Prințul de Wales la Filarmonica de Stat Sibiu

Filarmonica de Stat Sibiu a avut onoarea de a primi vizita celui mai înalt oaspete din istoria recentă a instituției.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Luni după-amiază, Alteța Sa Regală Prințul de Wales a ținut discursul inaugural al conferinței internaționale THINKFOREST, organizată de European Forest Institute, cu participarea ministrului Mediului, dl. Tanczos Barna, a reprezentanților autorităților și specialiștilor de mediu din 16 țări, au transmis reprezentanţii Filarmonicii de Stat Sibiu.

Alegerea organizatorilor pentru desfășurarea acestui amplu eveniment internațional nu este întâmplătoare, în condițiile în care, în ultimii ani, Filarmonica de Stat Sibiu a obișnuit publicul cu implicarea autentică în acțiunile de ecologizare a mediului, înverzirea spațiilor și chiar transformarea clădirii în model de eficiență energetică, aspecte apreciate de Prințul Charles.

„Ne bucurăm ca împreună cu European Forest Institute și Ambasada Marii Britanii din București să organizăm această importantă conferință, care vorbește despre reîmpădurire. Desigur că suntem onorați că Alteța Sa Regală, Prințul Chales, a ales Sala Thalia a Filarmonicii de Stat Sibiu ca loc de desfășurare. Pentru a păstra vie amintirea acestui moment, de acum înainte vom înlocui uzualul buchet de flori de la finalul concertului cu un simbol ce va garanta că Filarmonica de Stat Sibiu împreună cu The Prince’s Foundation, va planta un copac, astfel încât, în câțiva ani, să ne punem lauda cu o pădure a muzicienilor care au vizitat Sibiul“, a declarat dirijorul Cristian Lupeș, managerul Filarmonicii de Stat Sibiu.

Alături de invitați, în Sala Thalia a Filarmonicii de Stat Sibiu a fost prezentă doamna Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu, doamna Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu, domnul Vlad Vasiu, vicepreședintele Consiliului Județean Sibiu.

***

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Acțiunile Filarmonicii de Stat Sibiu sunt posibile cu finanțarea Consiliului Județean Sibiu.

 

30 mai 2022 la 23:16
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 17 ore
MJ Randolph rămâne încă un sezon la CSU Sibiu
Unul dintre cei mai îndrăgiți jucători ai sezonului precedent va continua sub comanda lui Dan Fleseriu. În vârstă...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Andrei Petică revine la CSU Sibiu după 8 ani. “Mă întorc mai pregătit ca niciodată să lupt pentru culorile galben-albastre”
Gruparea studenţească sibiană anunţă că a ajuns la un acord cu Andrei Petică, un baschetbalist de 33 de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Răşinariul şi-a aflat adversarii din faza regională a Cupei României. La Cristuru Secuiesc şi acasă cu Ciucaşul sau Carpaţi Covasna
Câştigătoarea fazei judeţene a Cupei României, ACS Păltiniş Răşinari, a fost repartizată în Grupa B a Regiunii 3,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 18.06.2026 MEDIAS, Strada...
Actualitate
2 min de citit
Autor - ADVERTORIAL ADVERTORIAL
acum 1 zi
(P) Bazinul Olimpia se renovează din temelii!
Au început lucrările de renovare a Bazinului Olimpia, una dintre cele mai importante și emblematice baze sportive din...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 zi
Junii Sibiului, alături de Valentin Precup într-un spectacol aniversar
Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” va urca pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Pitești, joi, 18...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 zi
Cum a fost la Festivalul Internațional HermannstadtFest. Peste 100 de tineri interpreți prezenți
Peste 100 de tineri interpreți din șase țări au participat la cea de-a XIV-a ediție a Festivalului Internațional...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ioana DEDU Ioana DEDU
acum 1 zi
Seniorii din Sibiu sunt invitați la cursuri gratuite de dans. Încep înscrierile pentru „Dansul Nu Are Vârstă” 2026
Persoanele de peste 55 de ani din Sibiu pot participa gratuit la cursuri de dans în cadrul proiectului...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Cotele jucătorilor de la FC Hermannstadt s-au prăbuşit după retrogradarea în Liga 2. Doar Luca Stancu şi Kevin Ciubotaru sunt pe plus
 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri...
Actualitate
9 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
“Gaudeamus” a răsunat şi în Sala Oglinzilor de la FDGR. O nouă generaţie a Şcolii Postliceale FEG, la finalul anilor de studii
Sala Oglinzilor Forumului Democrat al Germanilor in România a găzduit, în urmă cu câteva zile, festivitatea absolvirii unei...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Matei Damian: “CS Handbal Club, în parteneriat cu secția de handbal a CSŞ Sibiu continuă tradiția de peste 100 de ani a handbalului sibian”
“Clubul Sportiv Handbal Club Sibiu, în parteneriat cu secția de handbal a Clubului Sportiv Școlar Sibiu continua tradiția...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Final de sezon pentru handbaliştii de la CSŞ HC Sibiu. “Am format caractere, am consolidat o comunitate foarte frumoasă”
Grupele de juniori ale clubului sibian trag cortina peste sezonul 2025/26 al Campionatelor Naţionale. Clubul sibian consideră că...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.