Primul centru de colectare a deșeurilor din Sibiu, aproape finalizat

Primul centru de colectare a deșeurilor din Sibiu, aproape finalizat

Începute în iunie, lucrările de amenajare a primului centru de colectare a deșeurilor prin aport voluntar, aflat pe șos. Alba Iulia, pe un teren de peste 2.400 mp, se apropie de finalizare. Stadiul execuției acestora a ajuns la 82%, transmite Primăria Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Până în prezent s-a așezat balastul stabilizat pe carosabilul viitorului drum de acces, s-au montat rigolele pentru scurgerea apelor pluviale și căminele, iar în spațiile verzi s-a așternut umplutura de pământ vegetal. Stâlpii pentru iluminatul public au fost, de asemenea, instalați. Pentru amplasarea containerului frigorific și a celui în care vor fi amenajate spațiile administrative au fost turnate plăcile din beton pentru fundații.

În perioada următoare, până în 6 decembrie – termenul contractual de finalizare – se va așterne și asfaltul pe drum, se vor amenaja zonele verzi prin plantarea a aproape 80 de arbori și se va instala cântarul auto cu ajutorul căruia se va determina greutatea deșeurilor aduse în cantități mai mari.
Odată finalizat, în acest centru sibienii vor putea aduce următoarele deșeuri care nu pot fi colectate în containerele de acasă sau în cele de lângă bloc fie din cauza tipului, fie din cauza dimensiunilor:

  • reciclabilele și biodeșeurile, deșeurile voluminoase, inclusiv textile, mobilier, etc
  • deșeurile periculoase (ex: baterii și acumulatori uzați, medicamente expirate, lacuri și vopsele uzate, cleiuri și adezivi, combustibili, uleiuri, lichid de frână & lubrifianți, doze de spray & recipiente sub presiune care încă au conținut, etc)
  • deșeurile din construcții
  • echipamentele electrice și electronice
  • anvelope și baterii uzate

Această investiție însumează 2,8 milioane de lei, fiind finanțată din fonduri europene obținute de Primăria Sibiu prin PNRR.

Un al doilea centru de colectare a deșeurilor prin aport voluntar va fi construit de Primăria Sibiu pe Dealul Gușteriței. Și acest proiect este în curs de implementare, până în prezent realizându-se studiul de fezabilitate și proiectul tehnic. Primăria Sibiu a demarat și procedura de achiziție pentru execuția lucrărilor, aceasta fiind în curs, fiind depuse trei oferte care vor fi evaluate în următoarea perioadă.

Autor - Dumitru CHISELIȚĂ
08 noiembrie 2024 la 13:09
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 ore
”Vulturii” mici. Ei sunt juniorii care fac parte din lotul lărgit al lui CSU Sibiu pentru sezonul viitor
Pentru Luca Dogaru, Darius Matei, Erik Sledinski, Andrei Vulc şi Radu Popa, noul sezon începe cu o provocare...
Actualitate
3 min de citit
acum 9 ore
Sibiencele schimbă seria în Liga 3. FC Inter şi ACS Mediaş, alături de echipe din judeţele Braşov, Covasna, Prahova şi Argeş
Federaţia Română d Fotbal a stabilit, marţi, 18 august, componenţa celor opt serii ale Ligii 3, printre echipe...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 9 ore
CSU Sibiu a început pregătirile pentru sezonul 2026/27 al Ligii Naţionale. ”Galben-albaştrii” rămân la Sibiu
Sub comanda antrenorului Dan Fleşeriu şi ale staff-ului său, din care mai fac parte Alejandro Aliaga Onrubia, Octavian...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 10 ore
Planuri mari pentru un antrenor sibian, la preluarea unei echipe cu o istorie de peste un secol. E şcolit la University College Dublin
Paul Ceuşan este noul antrenor principal al echipei CS Gheorghieni. El îşi propune să-i ducă pe harghiteni în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 11 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 20.08.2026 AVRIG: Strada...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 19.08.2026 SIBIU: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 zi
Record de vizitatori la expoziția lui Ștefan Câlția de la Sibiu. Peste 17.000 de oameni au trecut pragul Mănăstirii Ursulinelor
Peste 17.000 de persoane au vizitat expoziția „Transilvania | Extravaganza”, găzduită timp de aproape două luni de Mănăstirea...
Actualitate
2 min de citit
acum 2 zile
Doliu la Voinţa Sibiu. Nepotul lui Mircea Rednic a murit în somn în noaptea de dinaintea nunţii
O veste tristă zguduie fotbalul sibian. Mircea Marius Totolici, suporter al fotbalului sibian şi susţinător al clubului Voinţa,...
Actualitate
1 min de citit
acum 3 zile
ACS Mediaş pierde la limită amicalul cu Viitorul Cluj, după ce a deschis scorul în debutul întâlnirii
Echipa lui Cosmin Vîtcă a cedat cu 2-1 în meciul de verificare susţinut pe teren propriu cu Viitorul...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
”Călăreţii roşii” pierd la două goluri diferenţă, cu o fostă echipă din Superligă, după ce au jucat o repriză întreagă cu un om în minus
Echipa din Şelimbăr a pierdut, în urmă cu câteva minute, cu 3-1 meciul dispitat pe ”Clinceni Arena” cu...
Actualitate
1 min de citit
acum 4 zile
Istoria fotbalului mic din Sibiu (1). Şoimii şi Societatea de Gimnastică, campioanele Campionatului Districtual, în urmă cu un secol
📰 Cititorii publicaţiei TRIBUNA SPORTURILOR PLUS au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele!...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
FC Inter, remiză cu CSM Deva într-un amical pe ”Obor”. Ce echipă a folosit antrenorul Mihai Ianc
”Bleu-albaştrii” au cotinuat seria meciurilor de verificare, primind vizita, pe terenul de iarbă al Bazei Sportive ”Obor”, unei...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.