Primarul comunei Sadu, Valentin Ivan, a obținut un nou mandat la conducerea filialei județene a Asociației Comunelor din România

Primarul comunei Sadu, Valentin Ivan, a obținut un nou mandat la conducerea filialei județene a Asociației Comunelor din România

Joia trecută, la Sibiu s-a desfășurat Sesiunea Extraordinară a Adunării Generale a Asociației Comunelor din România – filiala județeană Sibiu, eveniment în cadrul căruia s-au desfășurat alegerile pentru conducerea structurii în mandatul 2025 – 2028.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Pe lângă reprezentanții unităților administrativ – teritoriale sibiene membre în această asociație, la întâlnire au participat reprezentanți din conducerea națională a asociației (președintele Emil Drăghici și secretarul general Gheorghe Bute), prefectul județului Sibiu, Mircea Dorin Crețu, președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Câmpean, primari sau viceprimar din mai multe comune ale țării.

În urma discuțiilor, primarul comunei Sadu, Valentin Dumitru Ioan Ivan a fost reconfirmat în funcția de președinte al filialei sibiene a Asociației Comunelor din România. De asemenea, cu același prilej a fost ales și Consiliul Director al structurii asociative, ce cuprinde un prim – vicepreședinte (Maria Greavu –  primarul comunei Loamneș), patru vicepreședinți (Niculae Dancu – Păuca, Aurel Țerbea – Merghindeal, Marius Grecu – Șelimbăr, Vasile Budin – Poplaca), secretarul general (Mircea Dragomir – Biertan) și patru membri (Ionuț Maier – Șura Mare, Ionuț Lupu – Dârlos, Emil Urian – Șeica Mică, Nicu Lazăr – Hoghilag).

„Joi, 13 februarie, am trăit un moment care m-a emoționat profund. Colegii mei mi-au acordat oportunitatea de a continua să conduc Filiala Județeană Sibiu a Asociației Comunelor din România. Este un vot de încredere care mă onorează și, în egală măsură, mă responsabilizează.

Cred cu toată convingerea că împreună putem face lucruri durabile și valoroase pentru comunitățile noastre. Am demonstrat că prin colaborare, seriozitate și muncă susținută putem aduce rezultate reale. Evoluția nu este doar un obiectiv, ci o realitate pe care o construim zi de zi.

Le mulțumesc colegilor pentru solidaritate și sprijin! Această funcție nu este despre un om, ci despre o echipă, despre unitatea dintre noi și despre determinarea noastră de a face lucrurile mai bine pentru cei pe care îi reprezentăm. Voi rămâne dedicat acestei misiuni, având convingerea că doar împreună putem continua să dezvoltăm Filiala Județeană Sibiu ACoR.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Am avut onoarea de a avea alături distinși invitați din administrația județeană și națională, lideri cu experiență și oameni dedicați binelui public. Le mulțumesc pentru prezență și pentru sprijinul pe care îl oferă în permanență!

Consiliul Director pentru mandatul 2025 – 2028 este format dintr-o echipă de oameni implicați și competenți, alături de care sunt sigur că vom duce mai departe inițiativele importante pentru județul nostru.

În administrație, succesul nu vine niciodată singur. Vine din muncă, viziune, colaborare și, mai presus de toate, din încrederea pe care ne-o oferim unii altora.

Mulțumesc tuturor pentru sprijin! Continuăm împreună, pentru că prin unire se realizează fapte mari!”, a transmis, în mesajul ce a succedat reconfirmarea sa în funcția de președinte ACoR Sibiu, primarul comunei Sadu, Valentin Dumitru Ioan Ivan.

Foto: facebook – Valentin Ivan

Autor - Dan FRÂNCU
14 februarie 2025 la 09:16
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 ore
(VIDEO) La un tenis de picior cu Kvaratskhelia, starul de 140 de milioane de euro al lui PSG. Povestea sibiencei care a jucat la FC Hermannstadt şi a fost fotograful oficial al clubului desfiinţat în vară
Cunoscută sibienilor din perioada în care juca pentru echipa feminină a clubului FC Hermannstadt, sau din care a...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 5 ore
Remiză în derbiul cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe. Fetele de la Interstar fac un pas important pentru promovarea în Liga 2
Echipa feminină a clubului sibian FC Interstar a terminat la egalitate jocul disputat în deplasa, la Sf. Gheorghe,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 7 ore
Rapid – CSU Sibiu: MJ Randolph, MVP-ul meciului, cu 47 de puncte. ”Fouss” Traore şi ”Mo” Pratt au terminat meciul în double-double
MJ Randolph a fost desemnat MVP-ul meciului din Sala ”Giuleşti”. Shouting Guard-ul lui CSU a avut o evoluţie...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 12 ore
Elicoptere militare au survolat Sibiul: cadeți din nouă țări au intrat în Mountain Challenge Competition
Douăsprezece echipe de cadeți din nouă țări au ajuns în județul Sibiu pentru prima ediție a Mountain Challenge...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
(CRONICA) CSU Sibiu, victorie în overtime la Rapid, după un meci cu 250 de puncte. MJ Randolph a înscris 47
Baschetbaliştii sibieni au bifat al doilea succes consecutiv în Liga Naţională de Baschet Masculin BCR, după cea cu...
Actualitate
• 5 min de citit
• acum 1 zi
Doliu în lumea fotbalului sibian. A murit fostul portar al Interului, Florin Cotora
Fotbalul sibian este cutremurat de o veste tristă. S-a stins din viaţă fostul portar Florin Cotora. În vârstă...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Cum au fost primiți voluntarii Invictus la Sibiu: studenții Academiei Forțelor Terestre li s-au alăturat pe traseul galben
Studenții Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu s-au alăturat, și în acest an, voluntarilor Invictus, militari și...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Weekend perfect pentru gazde şi doar două goluri marcate de formaţiile vizitatoare, în SuperLiga Sibiu. Rocadă pe podium
Toate cele patru meciuri din etapa a VII-a a primului eşalon judeţean au fost câştigate de gazde, după...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 21.10.2026 OCNA SIBIULUI,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
„Cine sunt eu mai mult decât mine?”: filme despre război, abuz și traume moștenite, la Astra Film Festival
A doua zi a Astra Film Festival a adus în fața publicului povești despre război, copii abandonați, abuzuri...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Csilla Kató, despre efortul din spatele Astra Film Festival: „Sunt multe lucruri care trebuie înțelese”
Astra Film Festival nu înseamnă doar nouă zile de proiecții, ci și ani de muncă, energie și preocupare...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Măldărăşanu la naţionala de tineret? “Mă văd să antrenez zi de zi”
Liber de contract de aproape un an, după despărţirea de FC Hermannstadt, din decembrie 2025, Marius Măldărăşanu susţine...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.