Primarul Astrid Cora Fodor, proaspăt senator

Primarul Astrid Cora Fodor, proaspăt senator

Senatul Universitar al Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” a decis să confere titlul de „Senator de Onoare” primarului municipiului Sibiu, Astrid Fodor. Ceremonialul a început cu intonarea Imnul României. În preambulului cadrului solemn Prof.Univ.Dr. Constantin Chiriac, Directorul Teatrului Național ”Radu Stanca” din Sibiu, a premiat studenți din cadrul AFT pentru rezultatele deosebit obținute în procesul de formare cazon. Ulterior Lt. col. Conf. univ. dr. Baboș Alexandru, președintele Senatului, a dat citire hotărârii membrilor Senatului prin care se conferă titlul de „Senator de Onoare al AFT Primarului Astrid Cora Fodor”, pentru contribuții deosebite la dezvoltarea cunoașterii și mediului academic, pentru realizări profesionale excepționale în domeniul în care activează, pentru contribuții aduse AFT-ului și pentru potențialul de a susține Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” în demersurile și obiectivele sale care vizează ”Excelența Academică”. Titlul a fost înmânat de Rectorul / Comandantul Academiei Forțelor Terestre "Nicolae Bălcescu" din Sibiu, gl.bg.prof.univ.dr.ing. Ghiță Bârsan. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

„Sunt bucuroasă de acest titlu prestigios și emoționată de privilegiul de a fi Senator de Onoare al AFT. Confesiunea mea nu este un clișeu, ci are la bază mai multe motive. O să remarc câteva din cele esențiale. În primul rând Academia Forțelor Terestre "Nicolae Bălcescu" din Sibiu este una din universitățile de elită și de mare prestanță din România, fapt ce constituie un atu dar și un privilegiu pentru Sibiu, aspecte întărite și de tradiția Academiei Militare din Sibiu. Din 2008 încoace, cu ocazia întrevederile naționale sau internaționale de diferite ranguri civile sau militare, am simțit o datoria de onoare să amintesc despre importanță și performanțele AFT, o bună parte realizate sub comanda domniei voastre domnule rector gl.bg.prof.univ.dr.ing. Ghita Bârsan”. În intervenția sa, Primarul Astrid Cora Fodor a mai evocat parteneriatele armonioase și responsabile derulate de administrația publică locală cu AFT. În acest sens primarul a amintit despre activitățile comune prilejuite de sărbători naționale, militare, religioase și culturale. Proaspătul Senator de Onoare al AFT a reiterat în fața audienței numeroase un eveniment aparte găzduit de Sibiu, anume cel dedicat ”Centenarului României”, când a fost recreată atmosfera vizitei Generalului Berthelot la Sibiu din 2 ianuarie 1919, la care au participat peste 300 de cadeți îmbrăcați în uniforme ale epocii, realizate la comanda Primăriei Sibiu, ținute aflate în gestiunea ATF și la dispoziția mediului militar național. Primarul Astrid Cora Fodor a ținut să mai menționeze un eveniment care a pus în valoarea parteneriatul dintre AFT și Primăria Sibiu, anume Programul Sibiu Regiune Gastronomică Europeană. 

 

Autor - Adrian POPESCU
11 noiembrie 2024 la 15:25
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 5 ore
Peste 50 de goluri marcate de juniorii 2 de la CSŞ HC Sibiu în deplasarea de la Tg. Mureş. Urmează întâlnirea cu liderul seriei
Handbaliştii pregătiţi de Gabriel Şofronici şi Matei Damian au obţinut a dua victorie din noul sezon al Campionatului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 9 ore
Încă cinci zile de Astra Film Festival: femei care dezamorsează mine, copii curioși și povești din lumi nebănuite
Astra Film Festival continuă la Sibiu până duminică, 26 octombrie, iar ziua de marți a adus în sălile...
Actualitate
• 4 min de citit
• acum 9 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 23.10.2026 CISNADIOARA, DJ...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 15 ore
Concurs inedit de ski și snowboard pe iarbă, la Păltiniș Arena. SKI gone WILD, prima competiţie găzduită de resortul sibian în acest sezon
Păltiniș Arena propune o provocare neobișnuită în avanpremiera sezonului de iarnă: un concurs de ski și snowboard pe...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
(VIDEO) La un tenis de picior cu Kvaratskhelia, starul de 140 de milioane de euro al lui PSG. Povestea sibiencei care a jucat la FC Hermannstadt şi a fost fotograful oficial al clubului desfiinţat în vară
Cunoscută sibienilor din perioada în care juca pentru echipa feminină a clubului FC Hermannstadt, sau din care a...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Remiză în derbiul cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe. Fetele de la Interstar fac un pas important pentru promovarea în Liga 2
Echipa feminină a clubului sibian FC Interstar a terminat la egalitate jocul disputat în deplasa, la Sf. Gheorghe,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Rapid – CSU Sibiu: MJ Randolph, MVP-ul meciului, cu 47 de puncte. ”Fouss” Traore şi ”Mo” Pratt au terminat meciul în double-double
MJ Randolph a fost desemnat MVP-ul meciului din Sala ”Giuleşti”. Shouting Guard-ul lui CSU a avut o evoluţie...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Elicoptere militare au survolat Sibiul: cadeți din nouă țări au intrat în Mountain Challenge Competition
Douăsprezece echipe de cadeți din nouă țări au ajuns în județul Sibiu pentru prima ediție a Mountain Challenge...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
(CRONICA) CSU Sibiu, victorie în overtime la Rapid, după un meci cu 250 de puncte. MJ Randolph a înscris 47
Baschetbaliştii sibieni au bifat al doilea succes consecutiv în Liga Naţională de Baschet Masculin BCR, după cea cu...
Actualitate
• 5 min de citit
• acum 2 zile
Doliu în lumea fotbalului sibian. A murit fostul portar al Interului, Florin Cotora
Fotbalul sibian este cutremurat de o veste tristă. S-a stins din viaţă fostul portar Florin Cotora. În vârstă...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Cum au fost primiți voluntarii Invictus la Sibiu: studenții Academiei Forțelor Terestre li s-au alăturat pe traseul galben
Studenții Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu s-au alăturat, și în acest an, voluntarilor Invictus, militari și...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Weekend perfect pentru gazde şi doar două goluri marcate de formaţiile vizitatoare, în SuperLiga Sibiu. Rocadă pe podium
Toate cele patru meciuri din etapa a VII-a a primului eşalon judeţean au fost câştigate de gazde, după...
Actualitate
• 6 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.