Primăria Sibiu a obținut peste 19 milioane de lei pentru revitalizarea Parcului Sub Arini

Primăria Sibiu a obținut peste 19 milioane de lei pentru revitalizarea Parcului Sub Arini

Primăria Municipiului Sibiu a obținut o finanțare europeană nerambursabilă în valoare de 19,22 milioane de lei pentru revitalizarea Parcului Sub Arini, unul dintre cele mai importante spații verzi ale orașului. Anunțul a fost făcut de Agenția de Dezvoltare Regională Centru, în cadrul Programului Regiunea Centru.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Valoarea totală a proiectului se ridică la 52,03 milioane de lei, diferența de 32,81 milioane de lei urmând să fie acoperită din bugetul local al municipiului. Această sumă include atât contribuția proprie a administrației locale, cât și cheltuieli care nu sunt eligibile pentru finanțare europeană, potrivit Ghidului solicitantului.

Caracterul istoric al parcului va fi protejat

Primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor, a declarat că proiectul face parte dintr-un program mai amplu de investiții în spațiile verzi ale orașului, alături de Parcul Astra și Parcul Cetății. Potrivit edilului, lucrările vizează protejarea caracterului natural și simbolic al Parcului Sub Arini, următorul pas fiind inițierea procedurii de achiziție pentru execuția lucrărilor, documentațiile tehnice fiind deja realizate. “În paralel cu investițiile pentru revitalizarea parcurilor Astra și Cetății, am inițiat și acest proiect amplu, pentru unul dintre obiectivele emblematice ale Sibiului. Parcul Sub Arini are nevoie de această revigorare, dar subliniez încă o dată că prin aceste lucrări îi vom proteja caracterul, vom opri degradarea și îl vom face mai prietenos, respectându-i natura și simbolurile cu care sibienii îl asociază”, a declarat edilul.

Proiectul prevede intervenții ample de peisagistică și biodiversitate, prin extinderea suprafețelor verzi ale parcului de la 168.630 mp la 172.374 mp. Sunt incluse lucrări de însămânțare cu gazon pe o suprafață de peste 18.000 mp, precum și plantarea a 346 de arbori, peste 2.400 de arbuști și aproximativ 16.400 de plante.

Hamace și zonă de picnic

În zona pârâului Trinkbach, în aval de podul de pe strada Avrig, va fi amenajat un iaz artificial cu aspect natural, cu rol în îmbunătățirea calității apei. Proiectul prevede stabilizarea taluzurilor, consolidarea albiei cu pietre naturale și plantarea unor specii cu capacitate de filtrare.

Proiectul mai prevede și amenajarea unei zone de picnic cu 13 mese și scaune , pe un teren adiacent locului de joacă de lângă Stadion. Totodată, vor fi montate 31 de șezlonguri, scaune rotative și hamace.

De asemenea, vor fi reconfigurate și puse în valoare mai multe zone ale parcului, printre care piațeta centrală cu fântâna și rozariul, zona statuii lui Mihai Eminescu – unde este prevăzută realizarea unei fântâni arteziene la nivelul pavimentului – și Monumentul Szweteney Weg, care va fi mutat într-o poziție mai vizibilă și înconjurat de o grădină memorială.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Aleile existente vor fi transformate în alei permeabile, ecologice, în timp ce altealei ale parcului vor fi refăcute sau extinse, cu adaptări pentru persoanele cu dizabilități. Sunt prevăzute și lucrări de reabilitare a podețelor, tunelurilor pietonale și căilor de acces.

Autor - Vlad IGNAT
17 ianuarie 2026 la 09:56
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 9 ore
Reforma administrativă: Rășinariul propune reunirea cu Râu Sadului. Primarul a trimis o scrisoare de intenție către Prefectură
Primarul comunei Rășinari, Bogdan Bucur, a propus reunirea administrativă a comunei cu Râu Sadului și a transmis o...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 12 ore
Aproape 500 de premii pentru elevii olimpici din Sibiu. Primăria a alocat peste 220.000 de lei
Elevii sibieni care au obținut rezultate la olimpiadele școlare în anul 2025–2026 au fost premiați joi, 12 noiembrie,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 15 ore
Femeile vor putea avea alături o persoană aleasă în timpul nașterii. Legea inițiată de senatoarea de Sibiu, Ruxandra Cibu Deaconu, a fost promulgată
Președintele Nicușor Dan a promulgat miercuri, 11 noiembrie 2026, legea care garantează femeilor însărcinate dreptul de a fi...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 15 ore
121 de locuri de muncă în șase țări europene, prin rețeaua EURES. Ce posturi sunt disponibile
Angajatorii din șase țări ale Spațiului Economic European oferă 121 de locuri de muncă prin rețeaua EURES România....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 16 ore
Calea Șurii Mari se închide în noaptea de joi spre vineri. Șoferii vor trebui să folosească rute alternative
Traficul rutier va fi închis pe Calea Șurii Mari din Sibiu, joi, 12 noiembrie, de la ora 19:00,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 18 ore
Fermierii și antreprenorii din Turnu Roșu, invitați să afle cum pot obține fonduri europene nerambursabile
Primăria Turnu Roșu organizează miercuri, 18 noiembrie, de la ora 17:00, o întâlnire de informare despre oportunitățile de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 19 ore
Istoria cartierului Valea Aurie, discutată la Biblioteca ASTRA. Întâlnire despre urbanism și viața în comunism
Istoria cartierului Valea Aurie va fi tema unei întâlniri organizate luni, 16 noiembrie, de la ora 17:30, la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 zi
VIDEO | CNAIR a simulat un accident cu două vehicule în flăcări în tunelul Momaia de pe Autostrada Sibiu–Pitești
Un exercițiu complex de intervenție în situații de urgență a avut loc astăzi în tunelul Momaia, de pe...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 zi
„Obraznici” în catalog, copii cu ADHD în realitate. Ruxandra Cibu Deaconu pregătește o dezbatere despre diagnosticarea timpurie, la Sibiu
Senatoarea USR de Sibiu Ruxandra Cibu Deaconu și reprezentanții Asociației ADHD – Sprijin pentru Neurodiversitate pregătesc o dezbatere...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 zi
15 afaceri vor primi finanțare pe Via Transilvanica. Traseul traversează 13 localități din județul Sibiu
Un program de sprijin pentru antreprenorii de pe Via Transilvanica își extinde finanțarea de la 10 la 15...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 zi
2,5 milioane de lei pentru o Primărie digitală la Cisnădie. Ce vor putea face noile platforme
Orașul Cisnădie va avea două noi platforme digitale pentru administrarea taxelor și impozitelor locale, evidența patrimoniului și gestionarea...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 zi
Parcările din Sibiu, gestionate printr-o nouă platformă digitală. Investiția depășește 2,1 milioane de lei
Municipiul Sibiu va investi peste 2,1 milioane de lei într-o platformă digitală care va permite gestionarea online a...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.