Consilierii locali din Consiliul Local Sibiu au votat miercuri, 8 aprilie, într-o ședință extraordinară, aprobarea numărului maxim de posturi din cadrul UAT Municipiul Sibiu, în conformitate cu prevederile OUG nr. 7/2026. Proiectul adoptat stabilește un plafon de 615 posturi și reprezintă primul pas într-un proces mai amplu de reorganizare administrativă, cerut de Guvern, care trebuie finalizat până la 1 iulie 2026. Cu toate acestea, nimeni nu va fi dat afară din Primărie, după această Hotărâre.
Potrivit raportului de specialitate care însoțește proiectul de hotărâre, numărul maxim de posturi pentru aparatul de specialitate al primarului și structurile din subordinea Consiliului Local este stabilit la 615 posturi, în baza formulei impuse prin OUG nr. 7/2026. Concret, Primăria Municipiului Sibiu va dispune de 440 posturi potrivit pct. I din anexa la O.U.G. nr. 63/201 0, 29 posturi pentru Serviciul Public Comunitar de Evident a Persoanelor al Municipiului Sibiu potrivit pct. 2 din anexa la O.U.G. nr. 63/2010 și alte 136 posturi pentru Serviciul public de Politie local~, potrivit pct. 3 din anexa la O.U.G. nr. 63/2010;
Documentul justifică necesitatea acestei limite prin obligația legală de încadrare în noile prevederi privind reducerea cheltuielilor de personal și creșterea capacității financiare a administrațiilor locale. În același timp, se subliniază că este necesară „redimensionarea unor structuri” pentru a menține funcționalitatea aparatului administrativ.
Adoptarea hotărârii nu produce automat modificări în organigramă, ci stabilește cadrul legal pentru etapa următoare.
Până la 1 iulie 2026, administrația locală va trebui să vină cu o nouă organigramă și un nou stat de funcții, adaptate la plafonul de 615 posturi. În acest moment, raportul de specialitate nu precizează câte dintre posturile vizate sunt ocupate și nici ce direcții vor fi afectate concret.
Proiectul este primul punct pe ordinea de zi a ședinței extraordinare convocate de primarul Astrid Cora Fodor, care s-a desfășurat online. Pe lângă acest proiect, consilierii au mai avut de votat modificarea unei hotărâri anterioare care prevedea scutirea de la plata impozitului pentru clădirile sau terenurile ocupate de ONG-uri sau instituții care oferă servicii sociale și aprobarea unei asocieri pentru organizarea Olimpiadei Naționale de Chimie.
Stabilirea plafonului de posturi face parte dintr-un pachet mai larg de măsuri adoptate de Guvern prin OUG nr. 7/2026, care vizează reducerea cheltuielilor publice și eficientizarea administrației locale.
În practică, pentru Sibiu, acest lucru înseamnă doar o reorganizare formală a aparatului administrativ, care nu atrage de la sine reduceri sau redistribuiri de personal în perioada următoare.
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Cosmin PAL
Cosmin PAL
Cosmin PAL
Ovidiu BOICA
Cosmin PAL
Cosmin PAL
Ovidiu BOICA
Cosmin PAL
Cosmin PAL