Primăria Sibiu continuă lucrările de extindere a școlii N. Iorga și construcția unei săli de sport. Astrid Fodor: „Orele se vor putea desfășura toate dimineața peste aproximativ un an”

Primăria Sibiu continuă  lucrările de extindere a școlii N. Iorga și construcția unei săli de sport. Astrid Fodor: „Orele se vor putea desfășura toate dimineața peste aproximativ un an”

Luni, 16 mai, Primăria Sibiu a semnat contractul pentru reproiectarea tehnică și execuția lucrărilor de extindere a școlii N. Iorga, precum și construcția sălii de sport. Astfel, lucrările suspendate în prima jumătate a anului 2021 din cauza unei proiectări defectuoase realizate de proiectantul contractat inițial, se vor relua, în vederea finalizării.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

“Am întârziat mai bine de 1 an cu această construcție din cauza unui proiect tehnic cu erori importante din partea proiectantului, selectat prin procedură de achiziție publică. După rezilierea și respectiv încetarea contractelor inițiale, a fost necesară organizarea unei noi proceduri de achiziție. Prin contractul semnat astăzi vom putea relua lucrările și, în termen de aproximativ 1 an, cei peste 1500 de elevi și profesori din această școală vor avea mai multe săli de clasă, iar orele se vor putea desfășura toate dimineața. Sala de sport va fi și aceasta un mare câștig, mai ales în caz de vreme nefavorabilă, spune Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Noul contract a fost semnat cu asocierea SC Geiger Proiecte Construcții SRL & SC Geiger Transilvania SRL, având o valoare de 16,7 milioane lei.

În termen de 2 luni constructorul va reface proiectarea tehnică, iar în următoarele 10 luni va realiza următoarele lucrări:

  • Construcția unui nou corp de clădire, cu parter și 2 etaje, care va include:

    • 22 de săli de clasă, 1 laborator de chimie

    • sală profesorală

      Imagine intercalată
      Imagine intercalată
    • 8 grupuri sanitare, inclusiv pentru persoane cu dizabilități

    • iluminat nou, cu LED

    • rețele de apă, canalizare, termice și de gaz

    • acoperiș tip terasă înierbată, pe care se vor monta panouri solare care, în sezonul cald, vor asigura producția apei calde

    • sisteme antiefracție, de alarmare la incendiu și de supraveghere video

  • Construcția unei săli de sport în suprafață de peste 700 mp care, pe lângă suprafața destinată practicării sportului, va include:

    • Vestiare pentru elevi

    • Un depozit pentru materiale sportive

    • Cabinet pentru profesorii de sport

    • Grupuri sanitare

După construcția efectivă a clădirilor, Primăria Sibiu va asigura în cadrul proiectului și dotarea cu mobilier și echipamente IT a sălilor.

Acest proiect este finanțat din fonduri europene nerambursabile prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa Prioritara 10 – Îmbunătățirea infrastructurii educaționale, au transmis reprezentanţii Primăriei Sibiu.

 

17 mai 2022 la 14:04
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 50 secunde
Cosmin Vîtcă, înaintea ultimului meci din tur: ”Nu ne culcăm pe-o ureche. ACS Mediaş are şase victorii consecutive
Antrenorul ”alb-negrilor”, Cosmin Vîtcă, susţine că pe jucătorii săi îi aşteaptă, sâmbătă, un meci foarte greu, pe terenul...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 3 ore
Ziua Națională a Austriei, sărbătorită la Sibiu. Daniela Cîmpean: „Avem o legătură puternică”
Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a participat la recepția organizată cu prilejul Zilei Naționale a Austriei, eveniment...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 zi
Daniela Cîmpean, mesaj de Ziua Mondială a AVC: „Interesul pacienților este întotdeauna pe primul loc”. Investiții de 24,8 milioane de lei la Spitalul Județean Sibiu
De Ziua Mondială a Accidentului Vascular Cerebral (AVC), marcată anual pe 29 octombrie, președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
CSU Sibiu Volei pierde la Craiova, dar obţine primul punct de la înfiinţarea echipei
Echipa de volei feminin a Clubului Sportiv Universitar Sibiu a obţinut, în această după-masă, primul punct din istoria...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Performanţă de excepţie pentru Anastasia Băcilă: vicecampioană naţională de seniori la numai 16 ani. Palmaresul sibiencei înaintea Cupei şi Campionatului Mondial de juniori
Patinatoarea legitimată la Clubul Sportiv Şcolar – CS Societatea de Patinaj Sibiu a obţinut o nouă performanţă notabilă,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 2 zile
SĂLIȘTE: Moment special la UAMS, sfințirea troiței din curtea instituției
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
”Călăreţii roşii”, fără antrenorul Neluţu Luca pe bancă la meciurile cu Olimpia şi Ştefăneştii de Jos. Cea mai drastică suspendare a primit-o antrenorul cu portarii
Cei trei oficiali ai echipei CSC Şelimbăr care au văzut cartonaşul roşu în finalul meciului de pe ”Municipal”,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Echipa Academiei de Fotbal Alma profită de înfrângerea Răşinariului şi urcă pe podium. AFC Agnita şi ACS Bradu continuă duelul la vârf
Toate cele patru meciuri din etapa a VIII-a s-au încheiat cu victoria gazdelor. Campioana şi vicecampioana judeţeană s-au...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
(FOTO) Trei titluri de campioane europene pentru sportivele de la CS Karate Haiboku Şura Mică
Performanţă deosebită pentru sportul din comuna sibiană Şura Mică. Sportivele de la Clubului Sportiv Karate Haiboku au cucerit...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Patru medalii pentru CSM Sibiu la Cupa Mondială de Skandenberg “Judgement Day” din Ungaria
Benjamin Blăjan a obţinut medalia de aur la Cupa Mondială de Skandenberg “Judgement Day” din Ungaria, eveniment desfăşurat...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
FCSB, surclasată la Sibiu. Interstarul continuă să conducă seria, având de departe cel mai bun atac
Fetele de la Interstar au câştigat, duminică, cu 7-0 meciul disputat pe terenul de iarbă al Bazei Sportive...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Debut în forţă pentru “panterele” U19 în Campionatul Naţional: trei victorii și un derbi spectaculos, câștigat după două mingi de meci salvate
Echipa de junioare U19 a clubului ACS Champions a început excelent sezonul 2026/2027, obținând trei victorii din tot...
Actualitate
• 6 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.