Primăria explică situația din zona Triajului – Forjorilor. Ce le-a scăpat reprezentanților municipalității

Primăria explică situația din zona Triajului – Forjorilor. Ce le-a scăpat reprezentanților municipalității

Tribuna semnala luni, după ce mai mulți cititori ne-au scris pe adresa redacției, despre o situație ivită în zona străzilor Forjorilor – Triajului. Observațiile din articol erau legate de faptul că din cauza lucrărilor de pe cele două străzi, care au dus la închiderea acestora, accesul către agenții economici din zonă, inclusiv către un depozit, a fost blocat. La două zile de la publicarea celor semnalate de cititori, reprezentanții Primăriei au ținut să facă unele precizări. Într-un comunicat transmis miercuri pe adresa redacției, comunicatorii municipalității arată că:

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Ca urmare a articolului publicat în 28 octombrie, cu titlul "Din ciclul: Asfaltăm, reparăm și blocăm. Azi, Triajului versus Forjorilor", vă rugăm să publicați următoarele informații ca drept la replică, pentru corecta informare a cititorilor dumneavoastră: 

Lucrările avizate de Comisia de circulație sunt analizate de către toate instituțiile și serviciile reprezentate în această Comisie tocmai pentru o bună coordonare și pentru a nu se produce blocaje în trafic. 

Acesta este și cazul lucrărilor de pe str. Forjorilor și str. Triajului. Lucrarea de pe str. Forjorilor este una de reparații ale carosabilului și trotuarelor, iar cea de pe str. Triajului este o lucrare a societății de gaz. 

Tocmai pentru a se asigura accesul agenților economici și cel al rezidenților, închiderea traficului de pe str. Triajului s-a făcut cu condiția asigurării accesului dinspre str. Dorobanților către sediile firmelor de pe această stradă. De asemenea, menționăm că accesul în zonă dinspre str. H. Coandă se poate face pe str. Metalurgiștilor”.

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Surprize în teren

 

Așa cum spuneam și în articolul la care fac referire reprezentanții Primăriei, pentru un autoturism accesul nu este total blocat. Cu totul și cu totul altfel stau lucrurile când vine vorba despre mașini mari, unele încărcate cu marfă. Ulterior primirii precizărilor Primăriei, ne-am deplasat la fața locului atât pe strada Dorobanților, cât și pe Mașiniștilor (nu Metalurgiștilor, cum scrie în replica Primăriei), pentru a verifica cele transmise de instituția edilitară. 

Pe ambele străzi, care ar trebui să asigure accesul către agenții economici despre care vorbeam sunt parcate mașini care în anumite momente fac imposibilă trecerea unui utilaj mare. Așa cum se poate vedea în fotografii, pentru un autoturism nu reprezintă o problemă trecerea pe aceste străzi, însă dacă una dintre mașinile parcate „mușcă” puțin din carosabil sunt șanse mari ca un autotren să nu încapă și să nu poată ajunge la destinație. O astfel de situație am întâlnit miercuri când am mers la fața locului pentru a vedea cum stau lucrurile. Cu siguranță reprezentanții Primăriei au dorit să asigure accesul către agenții economici pe străzile Dorobanților și Mașiniștilor, doar că au pierdut din vedere un amănunt ce face diferența: din cauza mașinilor parcate, în anumite momente accesul utilajelor de mare tonaj devine…inaccesibil. 

Autor - Dragos BAKO
30 octombrie 2024 la 14:46
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 8 ore
Peste 50 de goluri marcate de juniorii 2 de la CSŞ HC Sibiu în deplasarea de la Tg. Mureş. Urmează întâlnirea cu liderul seriei
Handbaliştii pregătiţi de Gabriel Şofronici şi Matei Damian au obţinut a dua victorie din noul sezon al Campionatului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 12 ore
Încă cinci zile de Astra Film Festival: femei care dezamorsează mine, copii curioși și povești din lumi nebănuite
Astra Film Festival continuă la Sibiu până duminică, 26 octombrie, iar ziua de marți a adus în sălile...
Actualitate
• 4 min de citit
• acum 12 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 23.10.2026 CISNADIOARA, DJ...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 18 ore
Concurs inedit de ski și snowboard pe iarbă, la Păltiniș Arena. SKI gone WILD, prima competiţie găzduită de resortul sibian în acest sezon
Păltiniș Arena propune o provocare neobișnuită în avanpremiera sezonului de iarnă: un concurs de ski și snowboard pe...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
(VIDEO) La un tenis de picior cu Kvaratskhelia, starul de 140 de milioane de euro al lui PSG. Povestea sibiencei care a jucat la FC Hermannstadt şi a fost fotograful oficial al clubului desfiinţat în vară
Cunoscută sibienilor din perioada în care juca pentru echipa feminină a clubului FC Hermannstadt, sau din care a...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Remiză în derbiul cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe. Fetele de la Interstar fac un pas important pentru promovarea în Liga 2
Echipa feminină a clubului sibian FC Interstar a terminat la egalitate jocul disputat în deplasa, la Sf. Gheorghe,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Rapid – CSU Sibiu: MJ Randolph, MVP-ul meciului, cu 47 de puncte. ”Fouss” Traore şi ”Mo” Pratt au terminat meciul în double-double
MJ Randolph a fost desemnat MVP-ul meciului din Sala ”Giuleşti”. Shouting Guard-ul lui CSU a avut o evoluţie...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Elicoptere militare au survolat Sibiul: cadeți din nouă țări au intrat în Mountain Challenge Competition
Douăsprezece echipe de cadeți din nouă țări au ajuns în județul Sibiu pentru prima ediție a Mountain Challenge...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
(CRONICA) CSU Sibiu, victorie în overtime la Rapid, după un meci cu 250 de puncte. MJ Randolph a înscris 47
Baschetbaliştii sibieni au bifat al doilea succes consecutiv în Liga Naţională de Baschet Masculin BCR, după cea cu...
Actualitate
• 5 min de citit
• acum 2 zile
Doliu în lumea fotbalului sibian. A murit fostul portar al Interului, Florin Cotora
Fotbalul sibian este cutremurat de o veste tristă. S-a stins din viaţă fostul portar Florin Cotora. În vârstă...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Cum au fost primiți voluntarii Invictus la Sibiu: studenții Academiei Forțelor Terestre li s-au alăturat pe traseul galben
Studenții Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu s-au alăturat, și în acest an, voluntarilor Invictus, militari și...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Weekend perfect pentru gazde şi doar două goluri marcate de formaţiile vizitatoare, în SuperLiga Sibiu. Rocadă pe podium
Toate cele patru meciuri din etapa a VII-a a primului eşalon judeţean au fost câştigate de gazde, după...
Actualitate
• 6 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.