Primăria a contractat elaborarea proiectului tehnic pentru modificarea Parcului Sub Arini

Primăria a contractat elaborarea proiectului tehnic pentru modificarea Parcului Sub Arini

Primăria Sibiu anunţă că a contractat serviciile de elaborare a proiectului tehnic și asistența tehnică pe parcursul lucrărilor de "revitalizare" a Parcului Sub Arini.
Astfel, firma FIP Consulting SRL va asigura aceste servicii şi arela dispoziție trei luni să livreze documentația tehnică pentru autorizarea execuției lucrării, inclusiv să obțină avizele, autorizațiile și acordurile necesare emiterii autorizației de construire; proiectele de specialitate pentru relocarea/protejarea utilităților existente, dacă este cazul şi documentația tehnică, inclusiv liste de cantități și detaliile de execuție, precum și verificarea proiectului de către specialiști atestați conform legislației în vigoare.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

“Ca urmare a discuțiilor din spațiul public, vreau să precizez încă o dată că nu dorim să transformăm Parcul Sub Arini în altceva. Este cel mai mare parc al Sibiului, valoros și apreciat, și vom trata revigorarea acestui parc cu responsabilitate. Scopul acestui proiect este prevenirea degradării spațiului verde, creșterea calității peisajului și înlăturarea aspectului neîngrijit pe care unele zone ale parcului îl au. În prezent, parcul are suprafață verde în proporție de aproximativ 92% și o vom păstra. Mai mult, în caietul de sarcini am pus accent pe utilizarea de materiale naturale precum piatră, granit, travertin sau scoarță în amenajările pe care le propunem. Prin urmare, parcul va rămâne în esență același, doar că, prin aceste intervenții, va deveni mai accesibil și mai funcțional.”, a declarat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Conform primăriei, proiectul prevede:
Protejarea și diversificarea vegetației existente, fiind planificată plantarea de specii care au existat cândva în parc, precum și crearea de noi zone verzi. Din suprafața totală a parcului de peste 21 hectare, 92% este în prezent și va rămâne zonă verde, intervențiile pentru obiectivele noi fiind neinvazive, așa cum de altfel o cere și legislația în domeniu. În plus, se vor instala sisteme automate de irigații în unele zone, pentru a gestiona mai bine perioadele caniculare.
Aleile existente și pistele pentru biciclete vor fi modernizate, urmând să fie separate acolo unde este posibil, pentru creșterea siguranței. De asemenea, toate accesele vor fi optimizate pentru persoanele cu dizabilități.

Amenajările noi vor fi realizate cu materiale naturale, ca amenajarea peisagistică a zonei de sud a parcului (zona Aleea Călăreților); crearea unui punct de relaxare, cu acces dinspre strada O. Goga; crearea unui mic amfiteatru pentru activități educaționale, culturale și recreative în natură, utilizând configurația naturală a terenului; extinderea și modernizarea locurilor de joacă; xrearea unui spațiu de relaxare mai retras, unde se vor putea amplasa hamace, pentru ca această activitate să se facă organizat și fără să afecteze arborii; reabilitarea fântânii arteziene și a foișorului din zona rozariului, zona urmând să fie completată cu pergole din lemn și alei noi; reconfigurarea piațetei unde este amplasat bustul lui Mihai Eminescu prin amenajarea unui nou sistem de arteziene cu jeturi de apă la nivelul pavajului, împreună cu îmbunătățiri ale peisagisticii acestei zone; modernizarea iluminatului public, extinderea sistemului de supraveghere video și a unor hotspoturi WiFi.

Proiectul urmează să fie depus de  Primăria Sibiu pentru obținerea finanțării europene nerambursabile în cadrul Programului Regiunea Centru, valoarea investiției urmând să rezulte în urma elaborării proiectului tehnic.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ
21 noiembrie 2024 la 15:07
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 ore
Peste 50 de goluri marcate de juniorii 2 de la CSŞ HC Sibiu în deplasarea de la Tg. Mureş. Urmează întâlnirea cu liderul seriei
Handbaliştii pregătiţi de Gabriel Şofronici şi Matei Damian au obţinut a dua victorie din noul sezon al Campionatului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 5 ore
Încă cinci zile de Astra Film Festival: femei care dezamorsează mine, copii curioși și povești din lumi nebănuite
Astra Film Festival continuă la Sibiu până duminică, 26 octombrie, iar ziua de marți a adus în sălile...
Actualitate
• 4 min de citit
• acum 6 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 23.10.2026 CISNADIOARA, DJ...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 12 ore
Concurs inedit de ski și snowboard pe iarbă, la Păltiniș Arena. SKI gone WILD, prima competiţie găzduită de resortul sibian în acest sezon
Păltiniș Arena propune o provocare neobișnuită în avanpremiera sezonului de iarnă: un concurs de ski și snowboard pe...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
(VIDEO) La un tenis de picior cu Kvaratskhelia, starul de 140 de milioane de euro al lui PSG. Povestea sibiencei care a jucat la FC Hermannstadt şi a fost fotograful oficial al clubului desfiinţat în vară
Cunoscută sibienilor din perioada în care juca pentru echipa feminină a clubului FC Hermannstadt, sau din care a...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Remiză în derbiul cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe. Fetele de la Interstar fac un pas important pentru promovarea în Liga 2
Echipa feminină a clubului sibian FC Interstar a terminat la egalitate jocul disputat în deplasa, la Sf. Gheorghe,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Rapid – CSU Sibiu: MJ Randolph, MVP-ul meciului, cu 47 de puncte. ”Fouss” Traore şi ”Mo” Pratt au terminat meciul în double-double
MJ Randolph a fost desemnat MVP-ul meciului din Sala ”Giuleşti”. Shouting Guard-ul lui CSU a avut o evoluţie...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Elicoptere militare au survolat Sibiul: cadeți din nouă țări au intrat în Mountain Challenge Competition
Douăsprezece echipe de cadeți din nouă țări au ajuns în județul Sibiu pentru prima ediție a Mountain Challenge...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
(CRONICA) CSU Sibiu, victorie în overtime la Rapid, după un meci cu 250 de puncte. MJ Randolph a înscris 47
Baschetbaliştii sibieni au bifat al doilea succes consecutiv în Liga Naţională de Baschet Masculin BCR, după cea cu...
Actualitate
• 5 min de citit
• acum 2 zile
Doliu în lumea fotbalului sibian. A murit fostul portar al Interului, Florin Cotora
Fotbalul sibian este cutremurat de o veste tristă. S-a stins din viaţă fostul portar Florin Cotora. În vârstă...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Cum au fost primiți voluntarii Invictus la Sibiu: studenții Academiei Forțelor Terestre li s-au alăturat pe traseul galben
Studenții Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu s-au alăturat, și în acest an, voluntarilor Invictus, militari și...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Weekend perfect pentru gazde şi doar două goluri marcate de formaţiile vizitatoare, în SuperLiga Sibiu. Rocadă pe podium
Toate cele patru meciuri din etapa a VII-a a primului eşalon judeţean au fost câştigate de gazde, după...
Actualitate
• 6 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.