"Prietenia poporului e uşor de păstrat…"

Acasa >

Articol

Niccolo di Bernardo dei Machiavelli a fost un italian uns cu toate alifiile, om politic, diplomat, filozof, scriitor (1469-1527), a cărui scriere de referin­ţă a fost "II principe" (Principele), un adevărat tratat de politică. Dacă politicienii noştri ar mai şi citi câte ceva, poate că ar şi învăţa această meserie. Citesc şi sintetizez eu pentru ei: "Scopul scuză mijloacele; Ceea ce n-a avut loc niciodată, poate avea loc mâine; Cine se gândeşte la prea multe lucruri nu ajunge niciodată la vreo concluzie; Se pune problema dacă este mai bine să fii iubit decât temut sau invers. Este mult mai sigur pentru tine să fii temut decât iubit; Prietenia poporului e uşor de păstrat, acesta necerând decât să nu fie oprimat". (Dacă l-ar fi citit pe Machiavelli, pro­babil că şi Ceauşescu ar fi murit în patul lui.) * Aţi auzit de actriţa Anamaria Vartolomei? Cinefilii, precis: s-a născut în Bacău (1999), şi-a urmat părinţii în Franţa, iar în acest an a câştigat Premiul Cesar "pentru cea mai bună tânără speranţă feminină", fiind prima actriţă de origine română care a obţinut această prestigioasă distincţie. De urmărit.* În timpul lui Adolf Hitler, în Germania, naziştii au ars cărţile scriitorilor evrei, au interzis concertele şi piesele de teatru create de compozitori şi dramaturgi evrei, iar pe cei care n-au reuşit să emigreze i-au trimis în lagăre. Cam aşa fac "democraţii" zilelor noastre, maram, ca să-l pedepsească pe Putin: la Montreal, trei concerte ale tânărului pianist Alexander Malofeev (n. 2001, Moscova) au fost anulate; în Marea Britanie, Pavel Sorokin, dirijorul orchestrei Teatrului Bolşoi, progra­mat să dirijeze la Royal Ballet, a fost anunţat că "nu este posibil pentru moment"; În Ţara Galilor, la Cardiff, un program consacrat lui Ceaikovski a fost anulat, fiind considerat "impropriu pentru moment"; Daniil Medvedev, nr. 2 în tenisul mondial, nu este acceptat în turneul de la Wimbledon, de parcă el ar fi văr cu Putin şi de acord cu războiul etc. Iar noi, slugarnici şi pupă­tori de buci, ne facem că plouă. * Văzând cum se deteriorează, an de an, învăţământul românesc, din 1990 încoace, încep să cred că preşedinţilor Iliescu, Constantinescu, Băsescu, Iohannis nu le-a prea plăcut şcoala, din moment ce Ministerul Invăţământului (rebotezat al Educaţiei) a ajuns a cincea roată la o căruţă şi aşa hodorogită, iar manualele sunt întocmite de nişte inşi care parcă vor să-i facă pe copii să urască şcoala.* Ovidiu Pecican, într-un număr din România literară, s-a aplecat asupra volumului "Vasile Aaron (1780-1821). Studiu monografic" de Liliana Maria şi loan-Nicolae Popa, doi harnici şi perseverenţi cercetători sibieni. Se scrie atât de rar, în publicaţiile literare dâmboviţene, despre sibieni, încât ne bucurăm găsind asemenea "semnale editoriale". Ovidiu Pecican îşi încheie ese­ul spunând pe bună dreptate: "Recuperarea lui Vasile Aaron şi a contribuţiei sale este un pas pe o cale al cărei traseu se dovedeşte şerpuit şi dificil, cu un liman încă îndepărtat. Cercetările trebuie să continue, iar modelul oferit de Liliana Maria Popa şi loan-Nicolae Popa merită luat cu toată atenţia în seamă". De acord.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Autor
26 mai 2022 la 20:24

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 6 ore
Sute de oameni au ales să petreacă 1 Mai la înălțime, pe Aerodromul Măgura-Cisnădie
De 1 Mai, în timp ce mulți au ales clasicele grătare și ieșiri la iarbă verde, câteva sute...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 15 ore
Cinci ore, patru medici și patru asistente pentru salvarea unei vieți. Operație cu „repetiție”
Pentru un părinte, diagnosticul unei boli grave pus copilului său e o lovitură cruntă. Orizontul pare că se...
Sanatate
2 min de citit
Autor Mihai POP
acum 1 zi
Apare traseul „Brânzeturilor dumnezeiești” de pe „Via Transilvanica”
O ofertă interesantă pentru următorul week-end vine din partea Programului „Anii Drumeției” care, sâmbătă, 3 mai ac, lansează...
Știri
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 1 zi
Drumețiile din luna lui florar. Pe care le vom alege
Așa cum s-au obișnuit, și în luna mai sibienii care iubesc mișcarea în aer liber pot alege dintre...
Știri
2 min de citit