Povestea unei vieți de Legendă

Prin efortul făcut de Narcisa Lecușanu, marea campioană a Handbalului modern românesc, de a ne povesti viața sa, cu bune și rele, în volumul Povestea vieții mele (Coresi Publishing House, ed. a 2-a, 2021, 329 pg.) intrăm într-un soi de Ligă a campionilor de conștiință. Emoții, viață, riscuri majore, viață, luptă, viață, momente de tensiune cel puțin la fel tensionate precum le-am intuit noi din tribune. Pentru că Narcisa, înainte de a încânta cu povestea sa , a încântat cu efortul său, cu lupta sa, a încântat cu România ce o poartă în ea. Dincolo de poveste, omul. Copilul crescut cu greu, cu mare greu, care a redat zâmbetul unor părinți răniți de suferință. Și care, crescând, a atins cu mâna cerul. Textul dublează o investigație de interior, extrem de echilibrată, dovedind încă o dată că izvorul echilibrului din terenul de handbal este dat de o viață atentă, fără excese. Cartea nu este impresionantă numai prin povestea ei ci și prin cultura sportivă prin care cheamă, mai ales uitata tânără generație, la lectura efortului prin care oamenii devin „mai oameni”. Oamenii care o iubesc mărturisesc despre aceasta. Sunt pagini adăugate prefeței- semnată de Mariana Gorczyca- semnate de oameni de sport și iubitori de sport. Oameni care reprezintă, pentru stindardul românesc, motivul înălțării pe cel mai înalt catarg. Cartea Narcisei Lecușanu este și una din marile provocări la a gândi sportul în întreaga sa amploare pedagogică, de pedagogie a vieții. CV-ul său, prin care se deschide cartea, arată că astăzi nu e suficient să fii un sportiv buna dacă nu duci o viață sportivă. Și că a fi om de echipă depășește cu mult spațiul simplu- la prima vedere- al jocului propriu-zis. Cred cu putere în astfel de cărți care dovedesc că nu-și poți schimba viața dacă nu  trăiești o viață schimbată în toate striațiile sale, dacă nu provoci la schimbare o generație întreagă. Ori Povestea vieții mele e mai mult decât povestea ei. E povestea fiecăruia dintre noi când asumăm eforturi, sacrificii, înfrângeri transformate în biruințe. Fotografiile din carte- multe văzute cândva pe viu- aduc aminte că pentru a zbura omul nu are nevoie de aripi ci de voință și antrenament, de motivația menținerii echipei sale sus, în aerul rarefiat al performanței. O carte cât o Duminică.