Povestea Călușerilor de Paști de la Gura Râului

   Despre Căluș și Călușer ca obiceiuri datând din perioada romanizării noastre s-au scris si probabil se vor mai scrie multe lucruri, însă cu trecerea timpului acestea au suferit transformări adeseori majore ce au condus la forme de manifestare adeseori foarte diferite, dar care pentru noi cei de astăzi ne arată un lucru de care să fim tare mândri și anume creativitatea ca izvor nesecat de manifestare al poporului nostru. Și la Gura Râului povestea călușerilor este fascinantă prin modul ei de manifestare în sânul comunității, prin jocurile și costumația specifică, prin strigăturile care însoțeau  manifestarea coregrafică. 

     În paginile de istorie și etnografie locală un izvor de neprețuit este prima monografie a satului scrisă de preotul Ioachim Muntean la 1896 și intitulată ”Monografia economică-culturală a comunei Gurarîului”. Pe lângă foarte multe și variate informații locale, unele mai vechi cu o sută cincizeci de ani față de scrierea acestei lucrări, avem și descrieri foarte pitorești ale unor obiceiuri locale, însoțite adeseori de laude sau de cuvinte de îndreptare a unor manifestări considerate în epocă nepotrivite.

  Iată ce spune Ioachim Muntean de ”băgatul cu Junii” de Crăciun și de călușeri, semn că acestea erau legate unele de altele. Povestește despre obiceiul frumos al junilor, păstrat din fericire până astăzi, dar mai spune că ”În ziua de Anul-Nou se făceau ”Călușeri”, adecă se împodobiau cu fășii, frunze și cingători, în pălării cu pene de păuni, pe cari le poartă încă din ziua de Crăciun, ear la picioare cu ciucuri și bumbureze (zurgălaie) și așa umblau jucând prin sat.”  Mai spune acest vrednic de pomenire preot Muntean că ”Mulți bătrâni se mai aud și acum povestind cu dor și drag de când au fost și ei băgați cu junii jucând ca călușeri”. Acestea sunt mărturii clare a originii călușerești a jocurilor de juni. Gurănii au fost mari ”jucăuși” și de aceia probabil au preluat și dezvoltat în obiceiul de Crăciun această latură coregrafică, specifică călușerilor ,fapt deosebit în Mărginime. 

    Călușerii, după cum spune și coregraful Ioan Macrea, jucau de Paști, dar unii bătrâni spun și de Rusalii. Umblau prin sat jucând la preoți, la Jude (adică primar), notar și la oricine îi primea. Se juca a doua zi de Paști pentru că în prima zi învierea era la ora patru dimineața iar restul zilei era mai mult de odihnă după o lungă perioadă de post. Copiii mergeau după ouă roșii pe la vecini și neamuri. Epoca de aur a acestor obiceiuri a fost cea interbelică, o perioadă de refacere, de reașezare a satului, de revenire la vechi obiceiuri care să îi facă pe oameni să uite de durerile ”Marelui Război”. Nu știau săracii ce îi așteaptă…la doar douăzeci de ani. În Gura Râului învățătorul Hanzu, mare animator cultural, a creat și dirijat coruri, fanfară dar apare și în primele poze cu călușeri deși nu mai era de vârstă școlară. E un semn că în anumite momente chiar și adulții voiau să-și aducă aminte de când erau Juni și călușeri organizând evenimente sub aceste auspicii. 

Îmbrăcați în haine românești

   Erau echipați cu hainele noastre românești adică izmene, cămeșe, cingătoare tricolor, ce înlocuia șerparul, dar venea și pe diagonală de pe umărul stâng spre partea dreaptă coborând de la mijloc în jos, pe cămeșe în două părți încrucișate. Nu aveau pieptar, semn că se juca vara, dar pe cap aveau căciulă cu pene de curcan. Tricolorul era cu siguranță o manifestare a identității noastre naționale iar căciula de asemenea. În picioare aveau opinci, iar pe picioare se împodobeau cu ciucuri de lâna și bumbureze sau zurgălăi. La mijloc aveau prinse de tricolor batiste foarte frumoase cusute de fetele satului atunci când se măritau. Aceste ornamentații au devenit din ce în ce mai bogate pe măsura trecerii timpului și a apariției unor decorațiuni noi precum mărgelele, oglinzile sau penele de păun.

  După al doilea Război Mondial treptat s-a reluat obiceiul Junilor și Călușerilor. Învățătorii și profesorii au fost cei care au reluat frumosul obicei călușeresc pentru că Junii se organizau singuri fiind deja maturi, cu armata făcută. Învățătorii Ana și Ștefan Decei organizează prima formație de Călușeri, apoi profesorul Vasile Triștiu, viitor primar, profesorul Ioan Vidrighin din Rășinari (cu care an făcut și eu), învățătorii Victor Dancea și Triștiu Nicolae, pentru clasele mici iar la gimnaziu subsemnatul. Mult timp și după 1989 Călușerii erau nelipsiți de la spectacolele școlare sau la Sărbătoarea Portului, eveniment pornit în anul 2008 tocmai pentru a revigora tradițiile locului. Prin 1995 am încercat reconstituirea obiceiului deplin prin jocul călușerilor prin sat așa cum era odată.

     Anul acesta cu o echipă foarte tânără vom relua acest frumos obicei așa cum ne gândim că ar fi bine să păstrăm și să ducem mai departe frumoasele noastre creații naționale. La ieșirea din biserică vom juca în Pavilon apoi la Casa Parohială și pe la vecinătățile copiilor din echipă.

  Să ne bucurăm așadar cu toții în zilele de Paști  de ceia ce înaintașii ne-au încredințat temporar spre păstrare și transmitere mai departe. Sărbători fericite.

                                                                                Dumitru Cîmpean