Doi bărbați din Porumbacu au fost prinși de polițiști în timp ce tăiau ilegal câțiva arbori de fag, din pădure, cu un motofierăstrău.
„La data de 02 septembrie a.c., în jurul orei 12:30, pe raza Ocolului Silvic Avrig, în zona Porumbacu de Sus, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Porumbacu de Jos, au depistat doi bărbați, în vârstă de 41 și 66 de ani, ambii din Porumbacu de Sus, în timp ce tăiau material lemnos în mod ilegal din fondul forestier național”, au transmis reprezentanții IPJ Sibiu.
Potrivit autorităților, în urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că bărbații ar fi tăiat fără drept arbori din specia fag, în cantitate de 1,49 mc, de pe raza fondului forestier național, cu ajutorul unui motofierăstrău.
Materialul lemnos a fost predat reprezentanților Ocolului Silvic Avrig, iar motofierăstrăul folosit la tăierea arborilor a fost indisponibilizat de către polițiști. În cauză, polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național.
Cercetările în acest caz vor fi continuate de către polițiștii din cadrul Postului de de Poliție Porumbacu de Jos, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig
Dumitru CHISELIȚĂ
Cosmin PAL
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Adrian POPESCU
Ovidiu BOICA
Cosmin PAL
Ștefania VESA
Ștefania VESA