Un bărbat în vârstă de 50 de ani, care era angajat portar al parcării supraetajate dintr-un cartier din Sibiu, a fost găsit mort, joi, în timpul serviciului. Au fost chemați polițiștii care au demarat o anchetă.
Un echipaj de la ISU Sibiu a intervenit de urgență pe strada Nicolae Iorga din municipiul Sibiu, în parcarea supraetajată, cu o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD cu medic pentru a acorda îngrijiri medicale unui bărbat găsit inconștient.
Era vorba de un bărbat în vârstă de 50 de ani, fără semne vitale, astfel că medicul a declarat decesul.
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Sibiu au deschis o anchetă și au constatat că, în camera tehnică a parcării supraetajate din cartierul Hipodrom, a fost găsit bărbatul decedat. Acesta era agent de pază în parcare.
„Din primele cercetări efectuate nu au rezultat indicii cu privire la săvârșirea unei infracțiuni cu violență. Trupul bărbatului a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală Sibiu în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului. Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Sibiu pentru lămurirea circumstanțelor în care a survenit decesul bărbatului”, au transmis reprezentanții Poliției Sibiu.
Surse medicale au declarat că bărbatul, supraponderal, ar fi suferit un infarct.