Popicarii din Tălmaciu s-au calificat în finala Campionatului Național

Popicarii din Tălmaciu s-au calificat în finala Campionatului Național

De foarte mult timp, popicele reprezintă, pentru Tălmaciu și tălmăceni, unul dintre cele mai iubite sporturi. Foarte mulți locuitori ai orașului practică sau au practicat acest sport, iar în timp, rezultatele obținute de unii dintre aceștia au fost cu adevărat impresionante. În Tălmaciu există campioni mondiali, naționali, câștigători ai Cupei României, și ai unor competiții europene de anvergură la popice…

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Povestea continuă, iar cea mai nouă filă a acesteia a fost scrisă de echipa masculină de seniori a Clubului Sportiv Orășenesc Popice Tălmaciu, care, în urmă cu doar câteva zile, s-a calificat în finala Campionatului Național de Popice (ediția 2024 – 2025), ce se va desfășura în zilele de 17 și 18 mai, pe arena echipei Inter Petrila.

Ultimul meci din sezonul regulat s-a desfășurat la Iași, echipa din Tălmaciu reușind să se impună după o partidă frumoasă și extrem de disputată, chiar în fața gazdelor – CFR Iași, cu scorul de 3.354 la 3.314 (6 – 2).

Partida desfășurată la Iași a fost deosebită, tălmăcenii demonstrând că reprezintă o echipă unită, fiecare component remarcându-se pentru munca depusă. Astfel, aproape a ajuns la final un sezon deosebit de greu.

„Acesta a fost ultimul meci al echipei noastre de seniori înainte de marea finală și suntem foarte încrezători pentru ce urmează peste două săptămâni.

Îi felicit pe băieți pentru tot efortul depus în acest sezon, pentru toate victoriile și toate rezultatele frumoase. A fost un sezon bun pentru noi, chiar dacă jucăm toate meciurile în deplasare! Pe acestă cale le mulțumesc în numele meu pentru tot și sper ca anul acesta să aducem titlul de campioni la Tălmaciu! Bravo băieți și succes!”, a transmis Daniel Țivrea, președintele CSO Popice Tălmaciu, după calificarea echipei în finala Campionatului Național de Popice.

Foto: facebook/Ștefan Romeo Bălan

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Dan FRÂNCU
06 mai 2025 la 11:49
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Comentarii 1

  1. Ger

    Doar o íntrebare:
    cáte echipe sunt de toate ín campionatul masculin seniori de popice ?

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 24 minute
Măgura ajunge la cinci meciuri consecutive fără înfrângere. Victorie la diferenţă de 10 goluri, la Giarmata
Echipa din Cisnădie a câştigat cu 38-28 în deplasarea din Banat. Măgura are patru victorii în ultimele cinci...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 39 minute
Accident pe șantierul autostrăzii Sibiu-Pitești, în zona Boița. Trei bărbați au ajuns la spital
Trei bărbați au ajuns la spital, miercuri seara, după ce autoturismul în care se aflau s-a răsturnat pe...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 oră
Amical de gală pentru ”călăreţii roşii” cu vicecampioana ”U” Cluj
Profitând de ”fereastra” pentru acţiunile echipelor naţionale luată de primele două eşaloane din România, echipa CSC Şelimbăr va...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 3 ore
Împărați, prinți și generali sub același acoperiș. Biserica în care „Ochiul lui Dumnezeu” este văzut ca simbol francmasonic: „Nimic mai fals!”
Au trecut 300 de ani de când a fost pusă piatra de temelie a Bisericii „Sfânta Treime” din...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 5 ore
MARPOD: Analize medicale gratuite pentru adulți și copii
În data de 10 decembrie 2026, la Căminul Cultural Marpod, se vor efectua analize medicale gratuite, în baza...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 5 ore
COPȘA MICĂ: Autoritățile locale luptă împotriva deșeurilor aruncate în locuri neamenajate
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 5 ore
VIDEO | CNAIR a simulat un accident cu două vehicule în flăcări în tunelul Momaia de pe Autostrada Sibiu–Pitești
Un exercițiu complex de intervenție în situații de urgență a avut loc astăzi în tunelul Momaia, de pe...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 5 ore
VALEA VIILOR: Festivalul „Marțian Negrea” a adunat comunitatea laolaltă
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 5 ore
11 noiembrie, Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații | La Sibiu, zeci de participanți la misiuni în Afganistan, Irak, Africa sau Balcani fac parte din Clubul Veteranilor
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 15 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 6 ore
RÂU SADULUI: Conferinţă privind refacerea şi întreţinerea pajiştilor montane
Comuna Râu Sadului va găzdui a V-a întâlnire a Consiliului Consultativ Local privind reabilitarea pajiștilor ca soluție pentru...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 6 ore
„Obraznici” în catalog, copii cu ADHD în realitate. Ruxandra Cibu Deaconu pregătește o dezbatere despre diagnosticarea timpurie, la Sibiu
Senatoarea USR de Sibiu Ruxandra Cibu Deaconu și reprezentanții Asociației ADHD – Sprijin pentru Neurodiversitate pregătesc o dezbatere...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 7 ore
Zilele Sănătății Plămânilor la Sibiu. Spirometrii și conferințe cu părintele Necula și episcopul Macarie
Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu organizează, în perioada 17–19 noiembrie 2026, Zilele Sănătății Plămânilor, un eveniment dedicat prevenției bolilor...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.