Polițiștii sibieni se asigură că elevii se întorc la școală într-un mediu sigur

Polițiștii sibieni se asigură că elevii se întorc la școală într-un mediu sigur

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliției Județean Sibiu a luat toate măsurile necesare pentru un început de an școlar în liniște și siguranță, fiind efectuate verificări înainte de reluarea cursurilor, dar și stabilite prioritățile de acțiune după ce elevii încep efectiv orele de luni.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Pentru asigurarea climatului de siguranţă publică, în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar, polițiștii de la rutieră au derulat activităţi educativ-preventive şi de verificare a autovehiculelor special destinate transportului de elevi.

Astfel, în perioada 30 august – 2 septembrie 2022, aceste autovehicule au fost reinventariate, iar polițiștii rutieri au instruit/reinstruit șoferii lor cu privire la conduita preventivă pe timpul efectuării transportului.

Totodată, vor fi (re)instruiți și coordonatorii activității acestor autovehicule cu privire la respectarea destinației pentru care au fost repartizate.

Polițiștii reamintesc că, în afara scopului expres pentru care au fost distribuite, respectiv transportul elevilor la și de la unitatea de învățământ, acestea pot transporta elevi și profesori însoțitori la activități culturale și educative extracurriculare (festivaluri, cursuri școlare, excursii, tabere de creație, etc.), nefiind permisă folosirea în alte scopuri.

De asemenea, s-a verificat existența și starea indicatoarelor de avertizare și informare, starea marcajelor rutiere transversale destinate traversării pietonilor și corelarea semnalizării rutiere verticale cu cea orizontală, iar, după caz, s-a verificat existența și starea covoarelor antiderapante, de culoare roșie, cu inscripția „ȘCOALA”, precum și a limitatoarelor de viteză realizate/amplasate înaintea marcajului rutier transversal destinat traversării pietonilor.

Deficiențele constatate au fost adresate administratorului drumului public și s-a solicitat remedierea de îndată a acestora.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Șoferii vor fi testați de luni

 

În perioada 5 – 9 septembrie 2022, vor fi efectuate controale în trafic, care vor viza verificarea stării psihofizice a șoferului autovehiculului, inclusiv prin testarea alcoolscop, utilizării centurilor de siguranță și respectării normelor rutiere și a legalității transporturilor.

De asemenea, polițiștii rutieri vor fi prezenți zona unităţilor de învăţământ, amplasate în zone intens circulate, pentru asigurarea fluenței și a siguranței rutiere.

 

Anul acesta, Direcția Siguranță Școlară, cu sprijinul Direcției de Ordine Publică, a derulat un proiect pentru reducerea violenței fizice și psihologice în unitățile de învățământ preuniversitar.

La nivelul județului Sibiu, specialiștii Biroului Siguranță Școlară au derulat acest proiect în 4 unități de unități de învățământ preuniversitar și s-au adresat către 468 de elevi. Unitățile de învățământ au fost selectate ca urmare a analizării evoluției situației operative și a problematicii înregistrate la Inspectoratului Școlar Județean Sibiu.

Au fost derulate 59 de activități informativ-preventive în cadrul orelor de curs cu elevii, fiind identificați 91 elevi în situații de risc. Elevii au fost consiliați, în scopul reglării comportamentelor nepotrivite.

 

Activități antibulling

 

Au fost desfășurate două ședințe de instruire cu cadrele didactice care îndeplinesc atribuțiile de profesor diriginte și trei de instruiri ale membrilor Comisiilor pentru acțiune antibullying.

Polițiștii sibieni vor continua aceste activități, pentru reducerea violenței fizice și psihologice (bullying), cu implicarea celorlalte instituții ale statului, cu competențe în domeniu, adaptând structura folosită la propriile proiecte, programe sau campanii.

Începerea anului școlar reprezintă un moment important, de adaptare, pentru fiecare copil, de socializare și de stabilire a unor reguli de comportament care să le confere siguranță, fie că sunt în deplasare, în spațiul public, la domiciliu sau în spațiul online.

Anul acesta, una dintre prioritățile Poliției Române în domeniul prevenirii criminalității este prevenirea infracțiunilor contra persoanei, cu accent pe prevenirea victimizării categoriilor vulnerabile, în special minori. În vederea protejării acestora, este necesară implementarea unei campanii naționale adresate adulților care îi supraveghează, pentru a conlucra în informarea și pregătirea adecvată a copiilor.

Perioada de implementare a campaniei este 29 august – 11 septembrie 2022.

Campania are ca scop creșterea gradului de siguranță a minorilor, prin conștientizarea părinților cu privire la potențialele pericole și situațiile vulnerabile la care pot fi expuși copiii acasă, pe stradă și în mediul online, atunci când nu sunt supravegheați de adulți.

„Nu uitați: stabiliți copilului un program, astfel încât să știți tot timpul unde este și ce face; spuneți-i la cine să apeleze când se ivește o problemă și stabiliți o persoană care să-l supravegheze atunci când nu sunteți lângă el; discutați permanent cu copilul și asigura-ți-l de toată disponibilitatea de a-l ajuta și îndruma; aflați cine sunt prietenii copilului dumneavoastră, atât în viața on-line, cât și off-line”, sunt sfaturile oferite de polițiștii sibieni.

Autor -
04 septembrie 2022 la 11:04
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 4 ore
Daniela Cîmpean, mesaj de Ziua Mondială a AVC: „Interesul pacienților este întotdeauna pe primul loc”. Investiții de 24,8 milioane de lei la Spitalul Județean Sibiu
De Ziua Mondială a Accidentului Vascular Cerebral (AVC), marcată anual pe 29 octombrie, președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 17 ore
CSU Sibiu Volei pierde la Craiova, dar obţine primul punct de la înfiinţarea echipei
Echipa de volei feminin a Clubului Sportiv Universitar Sibiu a obţinut, în această după-masă, primul punct din istoria...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 19 ore
Performanţă de excepţie pentru Anastasia Băcilă: vicecampioană naţională de seniori la numai 16 ani. Palmaresul sibiencei înaintea Cupei şi Campionatului Mondial de juniori
Patinatoarea legitimată la Clubul Sportiv Şcolar – CS Societatea de Patinaj Sibiu a obţinut o nouă performanţă notabilă,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 1 zi
SĂLIȘTE: Moment special la UAMS, sfințirea troiței din curtea instituției
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
”Călăreţii roşii”, fără antrenorul Neluţu Luca pe bancă la meciurile cu Olimpia şi Ştefăneştii de Jos. Cea mai drastică suspendare a primit-o antrenorul cu portarii
Cei trei oficiali ai echipei CSC Şelimbăr care au văzut cartonaşul roşu în finalul meciului de pe ”Municipal”,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Echipa Academiei de Fotbal Alma profită de înfrângerea Răşinariului şi urcă pe podium. AFC Agnita şi ACS Bradu continuă duelul la vârf
Toate cele patru meciuri din etapa a VIII-a s-au încheiat cu victoria gazdelor. Campioana şi vicecampioana judeţeană s-au...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
(FOTO) Trei titluri de campioane europene pentru sportivele de la CS Karate Haiboku Şura Mică
Performanţă deosebită pentru sportul din comuna sibiană Şura Mică. Sportivele de la Clubului Sportiv Karate Haiboku au cucerit...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Patru medalii pentru CSM Sibiu la Cupa Mondială de Skandenberg “Judgement Day” din Ungaria
Benjamin Blăjan a obţinut medalia de aur la Cupa Mondială de Skandenberg “Judgement Day” din Ungaria, eveniment desfăşurat...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
FCSB, surclasată la Sibiu. Interstarul continuă să conducă seria, având de departe cel mai bun atac
Fetele de la Interstar au câştigat, duminică, cu 7-0 meciul disputat pe terenul de iarbă al Bazei Sportive...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Debut în forţă pentru “panterele” U19 în Campionatul Naţional: trei victorii și un derbi spectaculos, câștigat după două mingi de meci salvate
Echipa de junioare U19 a clubului ACS Champions a început excelent sezonul 2026/2027, obținând trei victorii din tot...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Handbaliştii sibieni îi administrează liderului CSŞ Sighişoara prima înfrângere. Victorie la limită, obţinută în ultimul minut
Echipa Clubului Sportiv Şcolar Handbal Club Sibiu a câştigat, sâmbătă, în sala de sport a Şcolii Gimnaziale nr....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 3 zile
Mediașul a pierdut titlul de Capitala Tineretului din România 2028. Suceava a câștigat competiția
Municipiul Mediaș a ratat șansa de a deveni Capitala Tineretului din România în 2028. Orașul din județul Sibiu...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.