Foto: Captură video/IPJ Sibiu
Odată cu începerea noului an școlar, polițiștii sibieni intensifică activitățile dedicate siguranței elevilor, atât în unitățile de învățământ, cât și în zonele adiacente acestora.
Polițiștii Serviciului Rutier Sibiu, împreună cu cei ai Biroului Siguranță Școlară și Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, desfășoară permanent acțiuni menite să reducă riscul producerii de accidente rutiere și să crească nivelul de siguranță în trafic.
Printre recomandările adresate părinților și elevilor se numără:
– spațiile marcate cu culoare roșie, amplasate în dreptul unităților de învățământ trebuie utilizate exclusiv pentru îmbarcarea și debarcarea elevilor, cu prioritate pentru mijloacele de transport în comun;
– se interzice desfășurarea activităților de instruire practică a persoanelor aflate în procesul de obținere a permisului de conducere, pe anumite trasee stabilite de poliția rutieră:
– purtați casca de protecție atunci când vă deplasați cu trotinetele electrice și respectați normele rutiere specifice acestor vehicule.
De asemenea, polițiștii reamintesc faptul că folosirea trotinetelor electrice de către minorii sub 14 ani este interzisă prin lege. Totodată, părinții sunt atenționați că unele modele de trotinete pot atinge viteze mari, neprevăzute distinct în legislație, ceea ce le face periculoase în trafic.
Elevii sunt sfătuiți să se asigure înainte de a traversa strada, să semnalizeze schimbarea direcției de deplasare atunci când circulă cu bicicleta sau trotineta și să poarte elemente de protecție precum casca și vesta reflectorizantă.
Polițiștii sibieni subliniază că prevenirea accidentelor rutiere și siguranța participanților la trafic rămân priorități majore. În acest sens, Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu a realizat un clip video de conștientizare a riscurilor asociate utilizării trotinetelor electrice fără respectarea normelor rutiere.
Sursă video: Facebook Poliția Sibiu
Dumitru CHISELIȚĂ
Cosmin PAL
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Adrian POPESCU
Ovidiu BOICA
Cosmin PAL
Ștefania VESA
Ștefania VESA