Poetul Cornel FUGACIU – Omul bolnav de Limba ROMÂNĂ !

    În această primăvară am întâlnit la Blaj un ,,om mai  rar”, pe Cornel Fugaciu la un eveniment cultural ,, Ziua Eminescu ”. După discursul susţinut la statuia lui Eminescu din Parcul 1848 al Blajului, mi-am dat seama că mă aflu în faţa unui om rafinat, plin de cultură, ivitându-l la un dialog ad-hoc : 

   – Cine eşti tu, Cornel Fugaciu ?

   – Parafrazându-l pe Octavian Paler : ,,Ce bine ar fi fost să fiu un rac autentic…”. Născut în 8 iulie 1955 la Blaj – ,,Mica Romă eminesciană”, sunt un rac care merge din când în când înainte. În plus, sunt un om foarte ,,bolnav ”. Incurabil chiar. Această boală poartă un nume sfânt:  LIMBA ROMÂNĂ !

    – De ce scrii ?

    – În primul rând din nevoia de comunicare cu ceilalţi oameni şi cu mine. În plus pentru a semnala ,,fapte diverse” pe care le-am surprins în drumurile vieţii. Am înţeles foarte devreme că misiunea mea principală pe acest pământ (încă românesc!?) este apărarea LIMBII ROMÂNE, care e în mare pericol. De la Preşedenţie, Parlament, Guvern, instituţii centrale şi locale (inclusiv şcoli!) la mas-media se comit în scrisşi vorbit, greşeli impardonabile (dezacorduri,pleonisme, cacafonii, virgula pusăîntre subiect şi predicat etc.). Se promovează agresiv divertismentul de proastă inspiraţie .

    – Şi cum ai apărat Limba Română ?

    – Cum am apărat-o ? Prin scris, la radio şi televiziune. Timp de nouă ani am fost corector editare presă la publicaţia ,,Informaţia săptămânii”; de asemenea am realizat bucuros corectura creaţiilor (poezie şi proză), scrise de prieteni care mi-au solicitat acest lucru. Am semnalat şi criticat prin epigrame gafele celor ce secred mai presus de toţi şi de toate, ei fiind, de fapt, nişte …,,corigenţi la limba română” ! Aflaţi într-o permanentă ,,vacanţă mare ”.. Şi culmea, cu cât scara valorilor (nonvalorilor) sociale şi materiale – în fond efemere toate- este mai înaltă, cu atât LIMBA ROMÂNĂ este mai ,,rănită”… în progresie geometrică, în ultimul timp. Asta chiar că este pandemie!

    – Apropo, cum a fost în perioada de restricţii ?

    – Un autor se simte cel mai bine în prezenţa cititorilor săi. Cum , în aceste condiţii, aproapierea fizică nu a fost posibilă, lansarea celui de-al doilea volum de poeme în stil haiku (reprezintă poezia pură japoneză) s-a făcut doar la: Interviurile Mediaş News Blog, Nova TV, Radio Mediaş 725 şi în mijlocul naturi, la Festivalul ,, Tradiţii culinare pe Târnave” de la Moşna. Din acelaşi motiv, lansările pregătite pentru Paris şi ,,Mica Romă” au fost amânate, aşteptând … o nouă şansă. Chiar dacă acest virus ne-a restrâns întâlnirile directe cu … spectacolul vieţii, a avut, în opinia mea, şi o parte (cel puţin una) bună: natura, de care unii indivizi şi-au bătut joc, a respirat puţin. Natura ne-a dat o lecţie pe care ar trebui să o înţelegem măcar acum, în ceasul al 13-lea! Dacă nu, pac!… un alt ,,virus”. În altă ordine de idei, în această perioadă am reuşit să citesc mult mai mult decât înainte de …,,pandemie”.

   – Chiar aşa, ce citeşte poetul Cornel Fugaciu ?

   – În primul rând poezie: Mihai Eminescu, George Coşbuc, Ana Blandiana, Adrian Păunescu, Grigore Vieru şi … Jacques Prevert. Binenţeles poemele haiku sunt frecvente în lecturile mele cotidiene, poetul Titus Andronic fiind mentorul meu la acest de creaţie. Dintre prozatori, mă fascinează scrierile lui Octavian Paler şi ale umoristului Cornel Udrea. Citesc şi multe epigrame, începând  cu inegalabilul Gavroche (Gavril Glodeanu).

    –   Ai întâmpinat greutăţi în publicarea scrierilor tale?

    –  Cel mai mare ,,duşman” al meu a fost timpul. De fapt aproape , lipsa acestuia, prin natura serviciului şi a multitudini activităţilor în care m-am implicat. Uneori şi inspiraţia era plecată…cu muza! Recunosc că şi partea financiară constituie o ,,frână” – sunt cheltuieli importante cu editarea şi tipărirea unei cărţi. La ultimul volum, din punct de vedere financiar, m-a salvat fiul meu Radu-Ciprian, care în plus a realizat coperta şi ilustraţiile.     

     –  Însă ai avut şi satisfacţii … spirituale ?!

  –  Binenţeles. Când ,,Clepsidra cu lumini” a văzut lumina tiparului la editura Samuel a fost o mare bucurie pentru mine. Parcă m-am născut a doua oră şi am stat de vorbă cu mine în faţa oglinzii, spunându-mi că nu am pierdut timpul, că nu m-am jucat în zadar cu clepsidra.

     –  Cum s-a întâmplat cu volumul ,, VIOARA din INIMA mea: LUMINA ”?

     –  Eram într-o vizită  de documentare, pentru viitoarea carte, pe urmele Poetului Naţional, împreună cu prietenul meu, profesorul Ovidiu Cîmpian, directorul Palatului Cultural Blaj. Făceam fotografii lângă Teiul lui Mihai Eminescu din Hula Blajului, când surpriză: discret , Ovidiu începe să cânte la vioară ,,Balada” lui Ciprian Porumbescu. Coloana sonoră completa imaginea Blajului patriharhal îmbrăcat în aură strălucitoare. Noi doi, având idealuri comune şi aceiaşi mentori spirituali, nu a fost decât un pas până la startul într-o nouă aventură de … 17 silabe:  Lângă Teiul Tău, //  ,,Balada” lui Ciprian, //  ,,Mica Romă” jos.

     –  Care este soarta poeziei, în acest secol tot mai grăbit ?

     –  Este bine că se scrie şi este şi mai bine că se citeşte, totuşi, poezie. Atenţie, însă atunci la corectură! Din păcate, se publică în prea mare viteză şi … ,,se sare calul” peste ortografie.

     –  În creaţia ta, am remarcat apropierea de divinitate …

     –  Am continuat în versuri, ceea ce am realizat la televiziune în ciclul de emisiuni ,,MIRACOLUL CREDINŢEI” – Drumuri către Lumină. Căci, pentru toţi, Dumnezeu este iubire şi iertare deopotrivă. Nu se poate una, fără cealaltă. Doar împreună ajung la …lumină. De care avem nevoie tot timpul.

     –  Ce legătură mai ai azi cu Blajul, Cornel Fugaciu ?

     –  De fiecare dată când mă întorc acasă imi vadă rudele, apoi mă opresc neapărat la mormântul mamei și la bustul lui Mihai Eminescu, din Piața 1848. În aceste clipe, în aceste zile, în acești ani și tot timpul, Luceafăr de gând românesc ne este Domnul MIHAI EMINESCU. Cu el și prin el – POETUL NAȚIONAL – reînvățăm să trăim, să gândim și să iubim „cu asupra de măsură”. E drept că, uneori, aflăm și cum să murim, dar mai ales cum să trăim. Căci EMINESCU este deopotrivă viață și moarte, deznădejde și speranță, iluzie și realitate, cenușă și flacără, întuneric și lumină, liniște și neliniște, tristețe și bucurie, lacrimă și zâmbet, e mustrare și iertare, e ură și iubire. Da, EMINESCU este Iubirea! Miracolul iubirii lui EMINESCU ne învăluie în fiecare secundă a Vieții. Pe care trebuie să o trăim cât mai frumos. Și să o dăruim. Înainte de toți și de toate, avem datoria sacră să apărăm LIMBA ROMÂNĂ – acest „fagure de miere” cu care am fost binecuvântați. Peste toate plutește speranța că mai există oameni care îl cunosc și îl iubesc pe EMINESCU și prin ei LIMBA ROMÂNĂ poate fi apărată. Chiar trebuie, căci lumina a venit și continuă să vină și de la EMINESCU. Domnul Mihai Eminescu este starea de spirit a limbii române. Este miracolul LIMBII ROMÂNE. MIHAI EMINESCU este chiar LIMBA ROMÂNĂ. Limbă pe care trebuie să o apărăm. Cum? Iubindu-l pe EMINESCU, citindu-l pe EMINESCU și tot timpul scriind și vorbind corect LIMBA ROMÂNĂ!

     –  În finalul dialogului nostru, te-aş ruga să transmiţi un gând pentru cititori cotidianului "Tribuna” din Sibiu.

     – Celor ce au zilnic această prestigioasă publicaţie le-aş recomanda (chiar i-aş ruga!) şă citească în fiecare zi o poezie sau o pagină de proză în LIMBA ROMÂNĂ şi să începă cu MIHAI EMINESCU. Ar fi aceasta a doua rugăciune a zilei.

   –  Vă mulţumesc pentru interviu şi vă doresc multă inspiraţie!

                                                                                                                   Ioan MIHĂLŢAN,

                                                                                                                       ASTRA Blaj