Foto: ISU Sibiu
Vineri, 12 septembrie, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu a organizat ceremonia militară dedicată Zilei Pompierilor din România, un eveniment marcat de prezența autorităților locale și județene, de recunoaștere a meritelor excepționale ale pompierilor sibieni.
Un moment deosebit al festivității a reprezentat acordarea titlului de „Pompierul Anului 2025” plutonierului Popa Jonatan. Absolvent al Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești, promoția 2020, Popa Jonatan este în prezent comandant de echipaj și conducător de autospeciale. În acest an, el a dat dovadă de profesionalism și implicare, participând la unele dintre cele mai grave accidente rutiere produse pe DN1, în apropierea orașului Avrig, inclusiv două intervenții care au impus activarea Planului Roșu de Intervenție, contribuind la salvarea mai multor vieți.
În cadrul aceleași ceremonii, opt pompieri au fost avansați înainte de expirarea stagiului minim, iar lotul sportiv al ISU Sibiu a primit diplome de apreciere pentru performanțele obținute la etapa națională a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență.
Inspectorul șef al ISU Sibiu, lt. col. Anastasiu Laurențiu, a transmis pompierilor un mesaj de recunoștință și apreciere, subliniind devotamentul și curajul cu care aceștia își îndeplinesc misiunile zilnice: „Dragi colegi, ziua de astăzi este, înainte de toate, despre voi , despre oamenii în uniformă care, prin devotament și pasiune, protejați vieți și bunuri. Fiecare dintre voi este parte din această mare familie, o familie unită de jurământul de a fi mereu la datorie. În numele conducerii ISU Sibiu, vă mulțumesc tuturor pentru profesionalism, implicare și dedicare. Împreună, continuăm să construim o instituție puternică, respectată și apropiată de comunitate. La mulți ani, dragi pompieri! La mulți ani, ISU Sibiu! Fie ca spiritul de sacrificiu al înaintașilor noștri să ne inspire mereu și să ne dea puterea de a merge înainte!”.
Dumitru CHISELIȚĂ
Cosmin PAL
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Adrian POPESCU
Ovidiu BOICA
Cosmin PAL
Ștefania VESA
Ștefania VESA