Piața Cibin, verde-n față: cât ne costă două sacoșe de cumpărături

Piața Cibin, verde-n față: cât ne costă două sacoșe de cumpărături

Cu doar câteva zile înainte de Paști, Piața Cibin este plină ochi de cumpărători. Sibienii își fac proviziile pentru masa de Sărbători, alegând în special carnea de miel și trufandalele de sezon precum: ceapă verde, ridichi, salată, roșii sau castraveți.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Chiar dacă puterea de cumpărare a scăzut, localnicii spun că de Paști merită să cheltuiască puțin mai mult, mai ales atunci când știu că susțin munca celor din zonă: „Pentru masa de Paști cumpărăm carne de miel, măruntaie, brânză etc. Ne aprovizionăm din piață pentru că aici găsim produsele noastre. După munca pe care o depun comercianții, prețul cărnii de miel este destul de bun. Odată sunt Paștile!”, spune Dana, una dintre cliente.

Carnea de miel, mai accesibilă decât luna trecută

Prețul cărnii de miel a scăzut față de luna trecută, fiind acum între 45 și 50 de lei pe kilogram, cu 10-15 lei mai puțin decât în martie, când se vinde acum cu 55 lei/kg. Organele pentru drob se vând cu 35-40 lei/kg.

„Carnea de miel a mai scăzut un pic, dar nu ne plângem, sperăm să fie bine. Sunt destui oameni care vin să cumpere. Am vândut și miei întregi și organe”, spune Dan, vânzător din Piața Cibin.

Cu toate că vânzările nu sunt la fel de bune ca în anii trecuți, interes există. „Se vinde foarte bine mielul, dar pe bucăți, foarte puțini cumpără miei întregi. Clienții vin, se uită și cumpără cât au nevoie”, explică Corina, producătoare din Loamneș.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Friptura de miel rămâne nelipsită de pe masa de Paști, iar drobul, pregătit cu ceapă verde, pătrunjel, foi de dafin și prapor, este o delicatesă.

Trufandale românești pentru o salată gustoasă

Pe lângă carne, sibienii se orientează și spre legumele proaspete de sezon. Roșiile românești, deși au un preț apropiat de cel al cărnii de miel 40-50 lei/kg, sunt căutate. Castraveții se vând cu 20 lei/kg, ridichile între 5 și 12 lei, ceapa verde între 2 și 3 lei, iar salata verde între 5 și 6 lei.

„Trufandalele de sezon se vând binișor, mai ales acum că vin Sărbătorile. În general se cumpără verdeața, ceapa, salata. Recomand clasicele roșii, ceapa verde și castraveții pentru o salată gustoasă de pus pe masa de Paști”, spune Adriana, comerciantă venită din Oltenia.

Un calcul simplu ne arată că pentru mielul ce urmează să se transforme în friptură și drob (3-4 kg) și ingredientele necesare salatelor, adică pentru vreo două sacoșe vom lăsa cam 300-350 de lei în piață.

Foto: Răzvan NEGRU

Autor - Maria-Antonia OANA
17 aprilie 2025 la 16:50
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 oră
Vineri, 13… CSU Sibiu pierde la mare luptă în faţa uneia dintre echipele fruntaşe ale Ligii Naţionale
Baschetbaliştii sibieni au cedat, în această seară, la două posesii diferenţă, în Sala “Transilvania”, meciul cu CSO Voluntari....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 3 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 16.11.2026 SIBIU, Cale...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - ADVERTORIAL ADVERTORIAL
• acum 3 ore
ADVERTORIAL PSD: Proiectul minier din Rășinari dezbătut cu Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.
Ieri, am fost la Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, unde am abordat subiectul proiectului minier privind exploatarea...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 3 ore
Festivalul „Ioan Macrea” s-a încheiat la Sibiu. Opt ansambluri au adus pe scenă tradițiile din întreaga țară
Festivalul Național de Folclor „Ioan Macrea” și-a încheiat cea de-a XXVIII-a ediție, desfășurată la Sibiu în 11 și...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 4 ore
20 de calculatoare au ajuns la copiii aflați în grija DGASPC Sibiu
Copiii care beneficiază de măsuri de protecție specială în serviciile DGASPC Sibiu au primit 20 de calculatoare complete,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 4 ore
SADU: Festivalul Armoniei – „Culorile Toamnei”, duminică
Duminică, în comuna Sadu, va avea loc a III-a ediţie a Festivalul Armoniei – „Culorile Toamnei”. „Toamna ne...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 4 ore
Zece zile de teatru, dans și ateliere la Sibiu. A început cea de-a XI-a ediție DATfest
Sibiul găzduiește, în perioada 13–22 noiembrie, cea de-a XI-a ediție DATfest, festivalul studenților Departamentului de Artă Teatrală din...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 5 ore
LASLEA: Alimentarea cu gaze naturale va fi oprită marți în localitatea Laslea
Locuitorii din Laslea nu vor avea gaze naturale marți, 17 noiembrie, între orele 8:00 și 15:30. Delgaz Grid...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 5 ore
VIDEO | Efectele incendiului de la Rășinari. două case și patru anexe gospodărești au ars pe o suprafață de 400 de metri pătrați
În urma unui incendiu izbucnit vineri, 13 noiembrie, în Rășinari, au fost afectate trei gospodării și au fost...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 6 ore
Medic ATI de la Spitalul Județean Sibiu, la un program internațional dedicat siguranței mamelor, în Belgia
Șef de lucrări dr. Bogdan Vintilă, medic ATI la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu și cadru didactic...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 6 ore
“Călăreţii roşii” câştigă amicalul cu vicecampioana “U” Cluj, în deplasare. “Dublă” Bucuroiu
Echipa din Şelimbăr s-a impus cu 3-1 în meciul de verificare susţinut, în această după-amiază, cu Universitatea Cluj....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 9 ore
Johann Strauss Ensemble și Russell McGregor urcă pe scena Centrului Cultural „Ion Besoiu”, în decembrie
Muzica vieneză și eleganța marilor valsuri revin în România, odată cu Johann Strauss Ensemble și carismaticul dirijor Russell...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.