Peste 700 de participanți aleargă la lumina stelelor, la Night Cross Challenge, în Muzeul ASTRA. Daniel Troancă: „Sportul este un profesor extraordinar și accesibil tuturor”

Peste 700 de participanți aleargă la lumina stelelor, la Night Cross Challenge, în Muzeul ASTRA. Daniel Troancă: „Sportul este un profesor extraordinar și accesibil tuturor”

Night Cross Challenge, cunoscută drept cel mai frumos eveniment nocturn de alergat, din Sibiu va avea loc vineri, 22 august, în Muzeul ASTRA. Ajunsă la cea de-a XI-a ediție, competiția păstrează aceeași energie și entuziasm ca la debut.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

La fel ca anul trecut, s-au înscris peste 700 de alergători din Sibiu, din județele învecinate și chiar din afara țării. Organizatorul evenimentului, Daniel Troancă, spune că este fascinat de interesul constant pe care îl stârnește acest eveniment sportiv.

„Cea de-a XI-a ediție aduce aceeași bucurie ca la prima. Este o plăcere să alergi sub stele, sub lumina lunii și să participi la o sărbătoare a alergării altfel decât cele desfășurate pe timp de zi. Suntem din nou în jur de 700 de participanți și ne bucurăm foarte mult, pentru că oamenii înțeleg că acest eveniment înseamnă mai mult decât o simplă competiție de alergare”, a declarat Daniel Troancă, organizatorul Night Cross Challenge.

Premii: bani, trofee, diplome și alte bunuri

Competiția include două curse principale, de 9 km și 4,5 km. La finalul probei de 9 km, primii cinci clasați vor primi premii în bani, iar la cea de 4,5 km, cei de pe podium, atât la masculin, cât și la feminin. Pentru cursa copiilor, se vor acorda cupe, diplome și premii în bunuri. În total, organizatorii au pregătit 90 de cupe și premii.

De la copii, la alergători de peste 70 de ani

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Night Cross Challenge este o competiție deschisă tuturor, indiferent de vârstă, astfel că, la fel ca în fiecare an, la start se vor afla și alergători trecuți de 70 de ani.

„După atâtea ediții, mă bucur că sunt la fel de motivat și de fericit de entuziasmul participanților. Iubesc să văd oamenii cu zâmbetul pe buze la finalul cursei”, a mai spus Daniel Troancă.

Organizatorul Night Cross Challenge subliniază importanța sportului pentru sănătatea fizică și emoțională: „Pe măsură ce ne dezvoltăm ca societate, realizăm importanța sănătății în viața noastră. Dacă alergi sau practici orice sport, ai șanse mult mai mari să rămâi sănătos și echilibrat emoțional. Sportul este un profesor extraordinar și accesibil tuturor”.

Troancă a dat drept exemplu Maratonul Internațional Sibiu, care a crescut spectaculos în popularitate: de la 178 de participanți la prima ediție, la peste 10.500, anul acesta.

Pregătiți pentru orice situație

Organizatorul spune că evenimentul a fost ferit până acum de ploaie, dar chiar și în cazul unor condiții meteo nefavorabile, sportivii sunt pregătiți: „Am avut și situații în care unii sportivi au leșinat pe traseu, dar astfel de lucruri fac parte din competiție. Suntem pregătiți pentru orice eventualitate”.

Muzeul ASTRA, gazda ideală

Relația cu Muzeul ASTRA este una specială. Directorul Ciprian Ștefan și echipa sa au înțeles importanța alergării ca mijloc de promovare a muzeului.

„Muzeul ASTRA este, fără îndoială, cel mai frumos loc din Sibiu. Alergătorii care vin din toată țara ne spun de fiecare dată cât de impresionant este acest loc”, a subliniat Daniel Troancă.

Competiția este posibilă datorită sprijinului oferit de Primăria Municipiului Sibiu, Consiliul Județean Sibiu, precum și al partenerilor GLS – partener principal, Agile Freaks – partenerul cursei de 9 km, Harting – partenerul cursei de 4,5 km, Buonavista – partenerul cursei copiilor și TRIBUNA – partener media.

Foto: Night Cross Challenge

Autor - Maria-Antonia OANA
19 august 2025 la 12:54
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Comentarii 1

  1. Un cititor

    Ce proști! Nu pot alerga ziua, ca oamenii, ci noaptea ca rockerii. Frumos exemplu pentru generația tânără

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 8 ore
Vineri, 13… CSU Sibiu pierde la mare luptă în faţa uneia dintre echipele fruntaşe ale Ligii Naţionale
Baschetbaliştii sibieni au cedat, în această seară, la două posesii diferenţă, în Sala “Transilvania”, meciul cu CSO Voluntari....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 10 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 16.11.2026 SIBIU, Cale...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - ADVERTORIAL ADVERTORIAL
• acum 10 ore
ADVERTORIAL PSD: Proiectul minier din Rășinari dezbătut cu Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.
Ieri, am fost la Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, unde am abordat subiectul proiectului minier privind exploatarea...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 11 ore
Festivalul „Ioan Macrea” s-a încheiat la Sibiu. Opt ansambluri au adus pe scenă tradițiile din întreaga țară
Festivalul Național de Folclor „Ioan Macrea” și-a încheiat cea de-a XXVIII-a ediție, desfășurată la Sibiu în 11 și...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 11 ore
20 de calculatoare au ajuns la copiii aflați în grija DGASPC Sibiu
Copiii care beneficiază de măsuri de protecție specială în serviciile DGASPC Sibiu au primit 20 de calculatoare complete,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 11 ore
SADU: Festivalul Armoniei – „Culorile Toamnei”, duminică
Duminică, în comuna Sadu, va avea loc a III-a ediţie a Festivalul Armoniei – „Culorile Toamnei”. „Toamna ne...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 12 ore
Zece zile de teatru, dans și ateliere la Sibiu. A început cea de-a XI-a ediție DATfest
Sibiul găzduiește, în perioada 13–22 noiembrie, cea de-a XI-a ediție DATfest, festivalul studenților Departamentului de Artă Teatrală din...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 12 ore
LASLEA: Alimentarea cu gaze naturale va fi oprită marți în localitatea Laslea
Locuitorii din Laslea nu vor avea gaze naturale marți, 17 noiembrie, între orele 8:00 și 15:30. Delgaz Grid...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 12 ore
VIDEO | Efectele incendiului de la Rășinari. două case și patru anexe gospodărești au ars pe o suprafață de 400 de metri pătrați
În urma unui incendiu izbucnit vineri, 13 noiembrie, în Rășinari, au fost afectate trei gospodării și au fost...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 13 ore
Medic ATI de la Spitalul Județean Sibiu, la un program internațional dedicat siguranței mamelor, în Belgia
Șef de lucrări dr. Bogdan Vintilă, medic ATI la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu și cadru didactic...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 13 ore
“Călăreţii roşii” câştigă amicalul cu vicecampioana “U” Cluj, în deplasare. “Dublă” Bucuroiu
Echipa din Şelimbăr s-a impus cu 3-1 în meciul de verificare susţinut, în această după-amiază, cu Universitatea Cluj....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 16 ore
Johann Strauss Ensemble și Russell McGregor urcă pe scena Centrului Cultural „Ion Besoiu”, în decembrie
Muzica vieneză și eleganța marilor valsuri revin în România, odată cu Johann Strauss Ensemble și carismaticul dirijor Russell...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.