Peste 50 de pompieri militari au participat la Copșa Mică la un exercițiu complex care a simulat intervenția în cazul unui cutremur de mare intensitate. Scenariul a presupus prăbușirea parțială a unei clădiri, în interiorul căreia se aflau peste 15 victime.
La exercițiu au participat pompieri din cadrul Detașamentelor Sibiu și Mediaș, alături de membri ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Copșa Mică, o echipă canină a Centrului Chinologic Sibiu și voluntari ai Crucii Roșii Sibiu.
Potrivit ISU Sibiu, salvatorii au avut de executat mai multe operațiuni și manevre specifice intervențiilor în cazul unui seism, principala prioritate fiind salvarea persoanelor surprinse în clădire, în condiții de siguranță pentru echipele de intervenție.
Pentru desfășurarea exercițiului au fost utilizate două containere multidisciplinare, dotate cu echipamente speciale pentru intervențiile în caz de cutremur. Totodată, au fost instalate tabere mobile, pentru a recrea cât mai fidel condițiile care ar putea apărea în urma unui seism major.
Exercițiul s-a desfășurat pe parcursul mai multor ore și a urmărit testarea capacității de reacție, coordonare și intervenție a structurilor implicate.
„Testarea modului de reacție într-un scenariu cât mai apropiat de realitate ne ajută să identificăm din timp provocările, să îmbunătățim modul de lucru și să consolidăm colaborarea dintre toate structurile implicate în gestionarea unei situații de urgență”, au transmis reprezentanții ISU Sibiu.
La acțiune au contribuit și Primăria Copșa Mică, IPJ Sibiu și IJJ Sibiu, alături de celelalte instituții și organizații implicate.

Cosmin PAL
Cosmin PAL
Ștefania VESA
Comunicat de presa
Mihai POPA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Răzvan NEGRU
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Ovidiu BOICA
Vlad IGNAT