Peste 1.200 de sancțiuni aplicate la Sibiu în minivacanța de 1 Iunie și Rusalii

Peste 1.200 de sancțiuni aplicate la Sibiu în minivacanța de 1 Iunie și Rusalii

În minivacanța prilejuită de Ziua Copilului și Sărbătoarea Rusaliilor Creștin Ortodoxe, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, s-au înregistrat 274 de intervenții la evenimente, 176 dintre acestea fiind sesizate prin apel la 112.  De asemenea, polițiștii sibieni au desfășurat 60 de acțiuni, în urma cărora au fost aplicate 1.220 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 340.000 de lei.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În aceeași perioadă, au fost constatate 38 de infracțiuni, dintre care 7 infracțiuni la regimul circulației, 8 infracțiuni contra persoanei, 13 infracțiuni contra patrimoniului, două infracțiuni pe linie de crimă organizată și 8 infracțiuni de altă natură.

Polițiștii rutieri au reținut 94 de permise de conducere, cele mai multe pentru nerespectarea regimului legal de viteză (51), și au retras 48 de certificate de înmatriculare.

Astfel, pe 1 iunie, în jurul orei 19.30, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Avrig au oprit pentru control un moped condus pe strada Unirii de către un localnic în vârstă de 17 ani, care nu deține dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că mopedul este neînregistrat. În cauză, la nivelul Poliției orașului Avrig, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînregistrat sau neînmatriculat.

În 3 iunie, în jurul orei 22.00, polițiștii Secției de Poliție Rurală Agnita au oprit pentru control un autoturism condus pe DJ 106, pe raza localității Alțâna. La volan a fost identificat un bărbat în vârstă de 32 de ani, din Rășinari, care nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, însă bărbatul a refuzat recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză, polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv refuz de recoltare a probelor biologice.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În 4 iunie, în jurul orei 23.30, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au oprit un autoturism condus pe strada Alexandru Vlahuță de către o sibiancă în vârstă de 48 de ani. Testarea alcoolscopică a conducătoarei auto a indicat un rezultat de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat, femeia fiind însoțită la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză, la nivelul Biroului Rutier Sibiu, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

06 iunie 2023 la 12:20
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 ore
De ce te-ai plimba pe strada Gării care nu ajunge, teoretic, la gară
Cred că majoritatea orașelor din România au câte o stradă numită a Gării. Strada care, cumva, pe diverse...
Actualitate
11 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 13 ore
(FOTO) AFC Agnita pierde pe teren propriu primul meci din barajul pentru promovarea în Liga 3
Campioana judeţeană a Sibiului a cedat cu 1-0, sâmbătă seara, la Agnita, în faţa câştigătarei Ligii a IV-a...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Dorinel Munteanu ia cu el la Reşiţa un sibian. A fost format de Interstar
Un atacant de 19 ani va semna, la începutul săptămânii viitoare, cu ACSM Reşiţa, noua echipă a lui...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 23.06.2026 SIBIU, Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Sory Sibiu oferă cadoul perfect pentru iubitorii fotbalului: albumele, stickerele şi figurinele FIFA World Cup 2026
O dată la patru ani e sărbătoare pentru iubitorii sportului rege din toată lumea, iar vara aceasta a...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
acum 2 zile
Liviana Dan, omul din spatele celei mai ample expoziții Ștefan Câlția
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
FC Tălmaciu U19, în finala regională, duminică, la Făgăraş
După ce a cucerit pentru al doilea an consecutiv titlul de campioană județeană U19, FC Tălmaciu ajunge în...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 zile
FITS 2026 începe astăzi. Recomandările zilei
Sibiul intră de astăzi în atmosfera celei de-a 33-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 2 zile
Începe FITS. Oamenii miracolului | Chiriac: ”Mă plec în fața celui ce mi-a dăruit lumina”
Festivalul Internațional de Teatru (FITS) este astăzi cel mai important eveniment al Sibiului, cu cel mai amplu program,...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
MJ Randolph rămâne încă un sezon la CSU Sibiu
Unul dintre cei mai îndrăgiți jucători ai sezonului precedent va continua sub comanda lui Dan Fleseriu. În vârstă...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Andrei Petică revine la CSU Sibiu după 8 ani. “Mă întorc mai pregătit ca niciodată să lupt pentru culorile galben-albastre”
Gruparea studenţească sibiană anunţă că a ajuns la un acord cu Andrei Petică, un baschetbalist de 33 de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Răşinariul şi-a aflat adversarii din faza regională a Cupei României. La Cristuru Secuiesc şi acasă cu Ciucaşul sau Carpaţi Covasna
Câştigătoarea fazei judeţene a Cupei României, ACS Păltiniş Răşinari, a fost repartizată în Grupa B a Regiunii 3,...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.