Performanță cu un singur regret, pentru șefa de promoție a Facultății de Medicină din Sibiu

Performanță cu un singur regret, pentru șefa de promoție a Facultății de Medicină din Sibiu

A fost una dintre cele mai frumoase zile din viața ei. A primit, doar cu o seară înainte de ceremonia de absolvire vestea că este șefa promoției 2024, de la Facultatea de Medicină a ULBS. Danka Elena Sobco a avut un singur regret în ziua în care, în cadru festiv, sute de priviri admirative s-au îndreptat către ea și a fost aplaudată la scenă deschisă: și-ar fi dorit ca în public să fie și bunicul ei, nimeni altul decât gazetarul Nani Dobra, plecat dintre noi în urmă cu câteva zile. Danka e sigură însă că Nani o privește surâzând mândru de undeva de sus și o mângâie cu gândurile sale bune. De altfel, ea se regăsea de multe ori în poveștile talentatului condeier căruia i se lumina chipul ori de câte ori vorbea despre copiii și nepoții săi. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Despre rețeta acestei reușite, tânăra absolventă vorbește cu un firesc ce poate servi drept lecție pentru cei ce vor să performeze în carieră și, în același timp, să se bucure de tot ceea ce le oferă viața:

„M-am înscris la Facultatea de Medicină cu gândul că nu am niciun fel de talent pe care aș putea să-l exploatez în sensul unei cariere, dar având-o pe mama ca mentor și exemplu în ceea ce privește dedicarea medicală, am hotărât că asta ar putea să devină și menirea mea. Prin urmare, am început pregătirea pentru admiterea la Facultatea din Sibiu. Văzându-mă admisă, nu am cochetat niciodată cu gândul că vreau să fiu cea mai bună, că vreau să fiu prima. Eu aveam planurile mele foarte bine împământate în mintea mea, participarea la voluntariate, congrese și plecarea cu bursă Erasmus fiind unele dintre ele. Nu m-am lăsat niciodată și am dat mereu ce e mai bun din mine pentru a-mi realiza aceste vise. Cea mai mare realizare a fost când în seara dinaintea absolvirii, am primit un telefon de la șeful de an, de la care am aflat că am fost desemnată șefă de promoție 2024. Pe moment am fost șocată, vestea acesta luându-mă complet pe nepregătite, dar mai apoi, analizându-mi activitatea, am fost mândră, fericită și împlinită și am realizat că se poate să înveți, să călătorești, să te distrezi, mai precis să trăiești și să fii răsplătit pentru asta.

Acum, că un important capitol din viața mea se încheie, trebuie să fac loc gândurilor pentru ce are să urmeze. Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar știu că voi lupta, ca până acum, pentru îndeplinirea tuturor planurilor mele. Pentru că doi ani de studiu medical, i-am petrecut în Germania, respectiv Austria, dorința mea principală după încheierea facultății, este să plec din țară, cel puțin pe perioada rezidențiatului. Nu voi spune niciodată nu oportunităților din România, dar în acest moment al vieții mele, mă identific mult mai tare cu stilul de viață vestic. Sunt nerăbdătoare să-mi încep cariera de medic, sper eu că la secția de radiologie, precum mama mea și sunt dornică să merg pe drumul plin de provocări și oportunități pe care are să mi-l rezerve această profesie nobilă” a spus, pentru Tribuna, Sobco Danka Elena.

 

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Dragos BAKO
09 iulie 2024 la 11:08
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 20 ore
Cea mai longevivă competiţie dedicată amatorilor revine pe traseul spre Păltiniş: Marele Premiu al Sibiului, ediţia a IX-a
Adrenalina, caii putere şi precizia la volan se mută la acest sfârşit de săptămână pe drumul spre Păltiniş....
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Peste 50 de goluri marcate de juniorii 2 de la CSŞ HC Sibiu în deplasarea de la Tg. Mureş. Urmează întâlnirea cu liderul seriei
Handbaliştii pregătiţi de Gabriel Şofronici şi Matei Damian au obţinut a dua victorie din noul sezon al Campionatului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Încă cinci zile de Astra Film Festival: femei care dezamorsează mine, copii curioși și povești din lumi nebănuite
Astra Film Festival continuă la Sibiu până duminică, 26 octombrie, iar ziua de marți a adus în sălile...
Actualitate
• 4 min de citit
• acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 23.10.2026 CISNADIOARA, DJ...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 2 zile
Concurs inedit de ski și snowboard pe iarbă, la Păltiniș Arena. SKI gone WILD, prima competiţie găzduită de resortul sibian în acest sezon
Păltiniș Arena propune o provocare neobișnuită în avanpremiera sezonului de iarnă: un concurs de ski și snowboard pe...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
(VIDEO) La un tenis de picior cu Kvaratskhelia, starul de 140 de milioane de euro al lui PSG. Povestea sibiencei care a jucat la FC Hermannstadt şi a fost fotograful oficial al clubului desfiinţat în vară
Cunoscută sibienilor din perioada în care juca pentru echipa feminină a clubului FC Hermannstadt, sau din care a...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Remiză în derbiul cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe. Fetele de la Interstar fac un pas important pentru promovarea în Liga 2
Echipa feminină a clubului sibian FC Interstar a terminat la egalitate jocul disputat în deplasa, la Sf. Gheorghe,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Rapid – CSU Sibiu: MJ Randolph, MVP-ul meciului, cu 47 de puncte. ”Fouss” Traore şi ”Mo” Pratt au terminat meciul în double-double
MJ Randolph a fost desemnat MVP-ul meciului din Sala ”Giuleşti”. Shouting Guard-ul lui CSU a avut o evoluţie...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 3 zile
Elicoptere militare au survolat Sibiul: cadeți din nouă țări au intrat în Mountain Challenge Competition
Douăsprezece echipe de cadeți din nouă țări au ajuns în județul Sibiu pentru prima ediție a Mountain Challenge...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
(CRONICA) CSU Sibiu, victorie în overtime la Rapid, după un meci cu 250 de puncte. MJ Randolph a înscris 47
Baschetbaliştii sibieni au bifat al doilea succes consecutiv în Liga Naţională de Baschet Masculin BCR, după cea cu...
Actualitate
• 5 min de citit
• acum 3 zile
Doliu în lumea fotbalului sibian. A murit fostul portar al Interului, Florin Cotora
Fotbalul sibian este cutremurat de o veste tristă. S-a stins din viaţă fostul portar Florin Cotora. În vârstă...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 3 zile
Cum au fost primiți voluntarii Invictus la Sibiu: studenții Academiei Forțelor Terestre li s-au alăturat pe traseul galben
Studenții Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu s-au alăturat, și în acest an, voluntarilor Invictus, militari și...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.