Percheziții și rețineri în Sibiu și Brașov într-un dosar de trafic de droguri și substanțe psihoactive

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia – Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Sibiu, în colaborare cu procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Sibiu, au desfășurat o amplă acțiune pentru documentarea activității infracționale a mai multor persoane, cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani, implicate în traficul de droguri de mare risc și comercializarea de substanțe cu efecte psihoactive.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

O persoană în vârstă de 29 de ani este, de asemenea, cercetată pentru deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2024 – mai 2025, șase persoane (dintre care una se afla deja în arest preventiv într-o altă cauză) ar fi procurat, deținut, intermediat sau vândut direct droguri de mare risc – precum 3-CMC, 4-CMC și 2-MMC – și substanțe psihoactive din clasa catinonelor sintetice. Acestea ar fi fost oferite sau comercializate către consumatori din județele Sibiu și Brașov, în schimbul sumei de 100 de lei pentru un plic.

Pe parcursul cercetărilor, autoritățile au indisponibilizat mai multe cantități de substanțe interzise. În cadrul celor 19 percheziții domiciliare efectuate în cursul zilei de 29 mai, au fost descoperite și ridicate:

  • Aproximativ 370 de grame de 4-BMC (substanță psihoactivă)
  • Canabis și o țigaretă artizanală cu canabis
  • Cântare electronice
  • 000 de lei și 16.320 de euro în numerar

Alte mijloace de probă relevante pentru cauză.

Ca urmare a probatoriului administrat, procurorii DIICOT Sibiu au dispus reținerea a 5 persoane, urmând să sesizeze Tribunalul Sibiu cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Acțiunea a fost sprijinită de luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale al IPJ Sibiu, precum și de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Brașov și IJJ Sibiu.

Autor
30 mai 2025 la 13:08
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 16 minute
Sibiul secret: de la cişmea cu apă potabilă la misteriosul artefact din Piaţa Aurarilor
Sibiul, ca orice oraş vechi şi nou în acelaşi timp, are şi el secretele lui, mai inventate, mai...
Actualitate
4 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 23 minute
ANI a închis, luni, accesul la declaraţiile de avere. Apoi l-a redeschis, invocând probleme tehnice
Echipa "Code for Romania" a acuzat luni că Agenţia Naţională de Integritate – ANI a blocat accesul la...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 30 minute
Incendiu la Alămor. A ars acoperişul unei case şi o construcţie anexă
Pompierii sibieni au intervenit luni la Alămor, pentru stingerea unui incendiu la o anexă gospodărească și la acoperișul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 oră
Ecologizare de Ziua Mediului, la Boița
Joi, 5 iunie, cu prilejul Zilei Mondiale a Mediului, pe teritoriul administrativ al comunei Boița se va desfășura...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 1 oră
O mașină la doi sibieni. Câte autoturisme au dispărut din județ, anul trecut
Creșterea numărului de mașini înmatriculate în Sibiu reprezintă o constantă, de la an la an. Cu toate că...
Actualitate
2 min de citit
acum 2 ore
Stiloul în coșciug, amintire din România
Dracula pare a fi precum partidul în Epoca de Aur: în toate cele ce sunt. Cel puțin aceasta...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 2 ore
Cosirea vegetației ierboase, trasarea marcajelor rutiere sau curățarea șanțurilor, printre lucrările efectuate pe drumurile județului
Lucrările pe drumurile județului continuă și în aceste zile cu noi lucrări, după ce săptămâna trecută drumarii au...
Actualitate
4 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 3 ore
Rezultate deosebite obținute de sportivii sibieni la concursul hipic desfășurat la Craiova
Nouă sportivi legitimați la Clubul Sportiv Municipal Sibiu, care își desfășoară activitatea sub îndrumarea antrenorului Bogdan Maties –...
Actualitate
6 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 3 ore
Start de vacanță cu adrenalină urbană. Sibiu Streetball 2025 aduce 3 zile de baschet 3×3 în primul weekend de vacanță
Vacanța începe în forță la Sibiu, cu cel mai așteptat turneu de baschet 3x3 din regiune! Sibiu Streetball...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 4 ore
Pubele albastre pentru locuitorii din Șura Mare
Autoritățile locale din Șura Mare le reamintesc locuitorilor că începând de luni a demarat acțiunea de  distribuire a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 4 ore
Ziua Italiei, sărbătorită joi la Filarmonica de Stat
Chiar dacă Ziua Italiei este astăzi, Filarmonica de Stat o sărbătorește joi, 5 iunie, printr-un concert simfonic care...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 4 ore
„Gong” în luna lui Cireșar: ateliere și spectacole pentru cei mici și nu numai
 Teatrul „Gong” a pregătit și în luna iunie ateliere de creație și spectacole. În cadrul atelierelor copiii își...
Actualitate
6 min de citit