Sibiul, ca orice oraş vechi şi nou în acelaşi timp, are şi el secretele lui, mai inventate, mai reale, mai…secrete. De exemplu, turistul care are curajul să depăşească bariera fizică dintre Piaţa Mare şi Piaţa Aurarilor, ca de altfel şi cea mentală (adică te uiţi în jos pe scările acelea şi nu-ţi vine să mergi mai departe, la cum arată decorul: întunecos, umed chiar şi când e cald, grafuri pe pereţi, aspect de dărăpănat în plin centru).

Ei dacă treci de piedicile acestea şi realizezi că şi aici e tot Sibiu, vei avea surpriza ca, lângă actualul Nod, să vezi un artefact interesant: un postament din piatră de formă circulară peste care se află un alt obiect din piatră, octogonal, pe care scrie ceva. Probabil turiştii care trec pe aici se umplu de supoziţii că aici o fi marcat punctul unde căruţa lui Hermann s-a oprit, kilometrul zero-zero şi ceva al oraşului, un altar viking sau de la daci, descoperit de către un detectorist în piatră, sau un artefact de un milion de ani făcut de extratereştri. La cum arată, poate fi orice. Ca aspect, e chiar interesant, plus că dă o aparenţă de vechi. Numai că, error, chestia aceea din Aurarilor e mai nouă decât îţi închipui. E din 2007.

foto: Dumitru CHISELIŢĂ

O cişmea veche de la 2007

În octombrie 2007, mai exact pe 17 după amiaza, în Piaţa Aurarilor, împrospeţită după o campanie scurtă de săpături arheologice şi una foarte lungă de “reabilitare”, cineva s-a gândit că şi aşa locul fiind pitoresc şi istoric, ar merge o… cişmea. Apă pentru însetaţi nu prea era de găsit în zonă decât în Piaţa Mare unde robinetele de la fântâna cu grilaj erau stricate regulat, aşa că de ce nu? Plus că aici se spune că ar fi fost, pe vremuri, tot o fântână, numită destul de neonorabil şi foarte anti-cool, “a porcarilor şi ciurdarilor” (aşa a comentat cineva pe la noi atunci).

Cişmeaua a fost astfel concepută încât să se încadreze în peisaj (modă veche, nu ca acum) şi să dea impresia de vechi. A fost rezultatul unei colaborări dintre Camera Meşteşugarilor din Rheinhessen-Germania, Fundaţia pentru Reabilitare Urbană (prin proiectul de cooperare româno-german “Reabilitarea Centrului Istoric Sibiu”), Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Sibiu şi Muzeul ASTRA.

Cea care a realizat-o la propriu a fost o echipă de pietrari sibieni, absolvenţi ai ultimului curs de perfecţionare în meseria de pietrar, organizat la începutul lui octombrie 2007, îndrumaţi de un meşter de la Camera Meşteşugarilor din Mainz.

Noua cişmea a fost integrată în peisaj în cadrul unui proiect de revalorificare a Pieţei Aurarilor, co-finanţat de Banca Germană de Reconstrucţie.

Inaugurarea a fost ca orice inaugurare, lume nu multă, discursuri nu lungi în română şi germană, primii care au băut apă de aurarilor au fost oficialii iar totul era bine şi frumos.

foto: Dumitru CHISELIŢĂ

foto: Dumitru CHISELIŢĂ

…Şi imediat decăderea

Chiar atunci, la inaugurare, m-am întrebat cât o să reziste ctitoria aceasta pe aici. Răspunsul, dat tot de mine, era că “foarte puţin”. Nu-mi arog calităţi de profet, dar chiar aşa a fost.

Cişmeaua a funcţionat la parametrii proiectaţi cam un an. Apoi au stricat robinetul ţâşnitorii. Apoi au mai stricat de câteva ori robinetul acela, până a dispărut complet. Democraţia a învins. O anumită parte a locuitorilor oraşului a considerat că cişmeaua aceea din Aurarilor prea funcţionează şi prea dă apă. A fost în majoritate faţă de cei care o doreau aşa cum era, funcţională. Prin 2011 era deja abandonată, un “ceva” plantat în mijlocul pitorescului loc.

Stare în care a fost până recent, când a fost transformată în ceea ce vedeţi.

Deci când vedeţi chestia aceea pe acolo, gândiţi-vă că nu daci, nu primii colonişti, nu multiculti, nu misterele Terrei. Ci doar o mostră de cum este respectat ceva la Sibiu, de către sibieni.

V-a plăcut? Bine. Nici nouă.

foto: Dumitru CHISELIŢĂ