Ziua Italiei, sărbătorită joi la Filarmonica de Stat

Ziua Italiei, sărbătorită joi la Filarmonica de Stat

Chiar dacă Ziua Italiei este astăzi, Filarmonica de Stat o sărbătorește joi, 5 iunie, printr-un concert simfonic care aduce un omagiu compozitorului Nino Rota. Concertul va fi alcătuit din compoziții ale compozitorului, soliști fiind pianiștii Alessandro Marano și Ilaria Loatelli.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Este Ziua Națională a Italiei și ne face plăcere să dedicăm următorul concert simfonic acestei sărbători speciale. Aducem un omagiu compozitorului Nino Rota, cu un program integral creionat din creația sa: Concert pentru pian și orchestră în Do major, Concertul pentru pian și orchestră „Soirée”, „Balli per piccola orchestra” și „Prova d’orchestra”.

Orchestra sibiană va fi dirijată de maestrul Paolo Ponziano Ciardi, director artistic al Istituzione Sinfonica Italia Classica și al festivalului “I Suoni di Sillene”, distins cu titlul onorific de Comandor al Ordinului de Merit al Republicii Italiene. Soliștii serii vor fi prestigioșii pianiști Alessandro Marano și Ilaria Loatelli. De asemenea, în orchestră vor interpreta doi muzicieni invitați de la Orchestra Filarmonica della Calabria: Beatrice Spinelli – oboi și Francesco Algieri – clarinet.

Compozitor, pianist, dirijor și profesor, Nino Rota (1911-1979) este cunoscut mai ales pentru muzica de film pe care a scris-o, colaborând cu mari maeștri ai celei de a șaptea arte, precum Federico Fellini, Franco Zeffirelli, Francis Ford Coppola și Luchino Visconti. De asemenea, ne-a lăsat zece opere și zeci de lucrări orchestrale, corale și camerale”, au transmis reprezentanți Filarmonicii de Stat.

Concertul va avea loc joi, 5 iunie, de la ora 19.00, la Sala Thalia. Biletele sunt disponibile la casieria Filarmonicii și online: https://t.ly/v_4ud

Sursa foto: facebook Filarmonica de Stat

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Nedeia DICU
02 iunie 2025 la 12:21
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 ore
Antrenorul “călăreţilor roşii”, mulţumit cu remiza cu CS Afumaţi: “Am fost foarte supărat pe o parte din jucători în prima repriză…”
Eugen Beza, antrenorul echipei din Şelimbăr, consideră că rezultatul de egalitate obţinut duminică, la Cisnădie, cu CS Afumaţi,...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 ore
Portarul care a fost coleg cu Cristiano Ronaldo la Juventus şi cu cinci trofee în palmares ajunge la CSC Şelimbăr
Echipa sibiană îşi va completa lotul cu Laurenţiu Brănescu, un portar de 32 de ani ce măsoară 1,94...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 25.08.2026 IGHISUL NOU,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 4 ore
Mediaș investește în energie verde: Patru noi capacități solare, printr-un proiect de peste 8,4 milioane de lei
Municipiul Mediaș va avea patru noi capacități de producere a energiei electrice din surse solare. Contractul pentru realizarea...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Teodora NAN Teodora NAN
acum 4 ore
„Parcă a picat din cer”: Jeno Major, surpriza de la ceas de seară a 22 de sibience
Ziua de 22 august a fost cu noroc pentru 22 de sibience aflate într-o drumeție pe Valea Hârtibaciului....
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 ore
Se umple din nou ”Municipalul”? Două cluburi cu tradiţie de peste un secol joacă în Cupa României la Sibiu
Oficialii Ştiinţei Poli Timişoara au luat decizia de a disputa pe Stadionul ”Municipal” din Sibiu meciul cu Rapid...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
acum 7 ore
Podul dintre Alma și Ațel va fi expertizat. CJ Sibiu vrea să-l modernizeze
Podul de peste râul Târnava, situat între localitățile Alma și Ațel, va fi supus unei expertize tehnice. Printr-o...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 7 ore
Arme cumpărate din străinătate și deținute fără drept. Cinci sibieni, cercetați de polițiști
Șase arme neletale, pentru care era necesară autorizarea, au fost descoperite de polițiști la cinci persoane din județul...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 7 ore
“Puzzle complet”. Academia de Fotbal Alma îşi completează staff-ul cu un membru al Şcolii Federale de Antrenori. “Vreau să construim, pas cu pas”
Academia de Fotbal Alma Sibiu a obţinut serviciile unui antrenor cu peste două decenii de experienţă în dezvoltarea...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 8 ore
Hugo d’Alési, sibianul considerat părintele posterului de călătorie, redescoperit într-o expoziție la Sibiu
Povestea lui Hugo d’Alési, artistul născut la Sibiu și considerat unul dintre pionierii posterului modern de călătorie, revine...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 8 ore
IPJ Sibiu: 621 de amenzi în weekend. Șofer băut pe Șoseaua Alba Iulia și doi conducători auto cu permisul suspendat
Polițiștii sibieni au aplicat aproximativ 621 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 272.000 de lei, în urma...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 8 ore
Contestațiile au ridicat rata de promovare la Bacalaureatul de toamnă în Sibiu. 185 de candidați au trecut examenul
Rezultatele finale ale Bacalaureatului, sesiunea august 2026, au fost afișate luni dimineață. În județul Sibiu, contestațiile au ridicat...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.