Polițiștii sibieni au făcut mai multe percheziții la persoane suspectate că dețin arme și muniție ilegal. Acțiunea a avut loc joi, în cadrul unei operațiuni naționale numite Jupiter, coordonată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratul General al Poliției Române.
„Sub supravegherea procurorilor de caz, au pus în aplicare 6 mandate de percheziție domiciliară, în cadrul unor dosare penale în care se efectuează cercetări pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate și protejarea comunității de activitățile ilegale. În urma perchezițiilor domiciliare efectuate în județul Sibiu, au fost ridicate 1750 de proiectile tip alică, precum și două arme neletale cu aer comprimat de tip pistol, acestea fiind deținute ilegal. Activitățile au fost efectuate în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor”, au transmis reprezentanții IPJ Sibiu.
Acțiunea a fost sprijinită de luptătorii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Sibiu, care au asigurat intervențiile în siguranță.
Țigări și kilograme de tutun confiscate
O altă acțiune a avut loc miercuri, 4 iunie, unde au fost efectuate noi percheziții. Șase dintre acestea au vizat persoane suspectate că dețin sau folosesc arme fără drept, iar celelalte trei au fost legate de vânzarea și păstrarea de țigări și tutun fără documente legale.
În urma verificărilor, polițiștii au descoperit și ridicat trei arme cu aer comprimat, o arbaletă, o mie de alice pentru arme neletale, peste 9.000 de țigarete fără timbru fiscal și patru kilograme de tutun mărunțit.
O persoană a fost dusă la sediul poliției pentru audieri, pe baza unui mandat. Valoarea totală a prejudiciului adus statului, doar din produsele de tutun, este estimată la 11.000 de lei.
Detalii despre acest caz găsiți pe: https://www.tribuna.ro/arme-munitie-aproape-10-000-de-cigarete-si-kilograme-de-tutun-conficate-in-cadrul-operatiunii-jupiter/
Foto/Video: IPJ Sibiu