Noua creșă și grădiniță din Piața Cluj prind contur. Lucrările avansează

Noua creșă și grădiniță din Piața Cluj prind contur. Lucrările avansează

Lucrările de construcție a noii creșe și grădinițe din Piața Cluj înaintează conform planului. În acest spațiu, Primăria Sibiu va amenaja o creșă cu 30 de locuri și o grădiniță cu 60 de locuri. Proiectul este realizat de firma SC Geiger Proiecte Construcții SRL, valoarea totală a contractului fiind de 15 milioane de lei. Din această sumă, 6,3 milioane de lei sunt alocate din bugetul local, iar restul provin din fonduri europene nerambursabile.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Potrivit Primăriei Sibiu, ordinul de începere a lucrărilor la această investiție a fost emis în luna decembrie a anului trecut. Până în prezent s-a efectuat săpătura generală și s-a construit fundația, prin armare și turnarea betonului, inclusiv instalarea țevilor pentru utilități. În aceste zile se lucrează  la turnarea plăcii peste subsol, hidroizolația și termoizolația acesteia fiind finalizate.

Conform contractului, construcția este prevăzută să se încheie în februarie 2026. Această clădire va avea subsol, parter și etaj și o suprafață desfășurată de peste 1.600 mp. La subsol vor fi amenajate bucătăria, spălătoria și spațiile tehnice, la parter va funcționa creșa, iar etajul va fi destinat grădiniței. În curte se vor amenaja spații verzi, alei și un loc de joacă.

Prin acest proiect se vor crea și rețelele de utilități în clădire, cu sisteme moderne. Încălzirea se va realiza prin radiatoare, încălzire în pardoseală și ventiloconvectoare de tavan. Răcirea în sezonului cald se va face prin aceste ventiloconvectoare. Apa caldă va fi asigurată cu ajutorul a 10 panouri solare, iar energia electrică va proveni de al panourile fotovoltaice ce vor fi montate pe terasa clădirii.Imobilul va fi dotat și cu un sistem BMS (Building Management System) ce va monitoriza calitatea aerului interior, confortul termic, consumul de energie, apă rece și apă caldă din clădire, în scopul reducerii consumurilor.

Foto: Primăria Sibiu

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Autor - Maria-Antonia OANA
06 iunie 2025 la 11:46
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 6 ore
Vineri, 13… CSU Sibiu pierde la mare luptă în faţa uneia dintre echipele fruntaşe ale Ligii Naţionale
Baschetbaliştii sibieni au cedat, în această seară, la două posesii diferenţă, în Sala “Transilvania”, meciul cu CSO Voluntari....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 8 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 16.11.2026 SIBIU, Cale...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - ADVERTORIAL ADVERTORIAL
• acum 8 ore
ADVERTORIAL PSD: Proiectul minier din Rășinari dezbătut cu Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.
Ieri, am fost la Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, unde am abordat subiectul proiectului minier privind exploatarea...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 8 ore
Festivalul „Ioan Macrea” s-a încheiat la Sibiu. Opt ansambluri au adus pe scenă tradițiile din întreaga țară
Festivalul Național de Folclor „Ioan Macrea” și-a încheiat cea de-a XXVIII-a ediție, desfășurată la Sibiu în 11 și...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 9 ore
20 de calculatoare au ajuns la copiii aflați în grija DGASPC Sibiu
Copiii care beneficiază de măsuri de protecție specială în serviciile DGASPC Sibiu au primit 20 de calculatoare complete,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 9 ore
SADU: Festivalul Armoniei – „Culorile Toamnei”, duminică
Duminică, în comuna Sadu, va avea loc a III-a ediţie a Festivalul Armoniei – „Culorile Toamnei”. „Toamna ne...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 9 ore
Zece zile de teatru, dans și ateliere la Sibiu. A început cea de-a XI-a ediție DATfest
Sibiul găzduiește, în perioada 13–22 noiembrie, cea de-a XI-a ediție DATfest, festivalul studenților Departamentului de Artă Teatrală din...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 10 ore
LASLEA: Alimentarea cu gaze naturale va fi oprită marți în localitatea Laslea
Locuitorii din Laslea nu vor avea gaze naturale marți, 17 noiembrie, între orele 8:00 și 15:30. Delgaz Grid...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 10 ore
VIDEO | Efectele incendiului de la Rășinari. două case și patru anexe gospodărești au ars pe o suprafață de 400 de metri pătrați
În urma unui incendiu izbucnit vineri, 13 noiembrie, în Rășinari, au fost afectate trei gospodării și au fost...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 11 ore
Medic ATI de la Spitalul Județean Sibiu, la un program internațional dedicat siguranței mamelor, în Belgia
Șef de lucrări dr. Bogdan Vintilă, medic ATI la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu și cadru didactic...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 11 ore
“Călăreţii roşii” câştigă amicalul cu vicecampioana “U” Cluj, în deplasare. “Dublă” Bucuroiu
Echipa din Şelimbăr s-a impus cu 3-1 în meciul de verificare susţinut, în această după-amiază, cu Universitatea Cluj....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 14 ore
Johann Strauss Ensemble și Russell McGregor urcă pe scena Centrului Cultural „Ion Besoiu”, în decembrie
Muzica vieneză și eleganța marilor valsuri revin în România, odată cu Johann Strauss Ensemble și carismaticul dirijor Russell...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.