Pepenii din import în „prim-plan” pe tarabele din Piața Cibin. Cireșele și roșiile românești s-au mai ieftinit

Pepenii din import în „prim-plan” pe tarabele din Piața Cibin. Cireșele și roșiile românești s-au mai ieftinit

În plin sezon de vară, pepenii au început să apară pe tarabele din Piața Cibin, însă nu cei românești, ci aduși din import. Comercianții spun că în această perioadă aduc pepeni din Grecia și Maroc până se vor coace și ai noștri.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Pepenii din Grecia se vând cu 7 lei/kg, în timp ce, cei din Maroc, considerați mai mari și mai dulci, au un preț de 10 lei/kg.

„Sperăm că în aproximativ o săptămână pepenii românești vor ajunge pe tarabe. Vremea din ultima perioadă a afectat  producția”, spune un comerciant din Piața Cibin.

Prețuri ceva mai mici în supermarket

În supermarketuri prețurile sunt mai mici decât în piață: pepenii grecești costă 5 lei/kg, iar cei din Spania, cu mai puțini sâmburi, se vând cu 6 lei/kg.

În schimb, la capitolul fructe de sezon, cireșele românești s-au mai ieftinit în piață. În funcție de soi, prețurile variază între 30 și 40 lei/kg, cele pietroase fiind cele mai scumpe pentru că sunt mai mari și mai gustoase. Același preț îl au și în supermarketuri.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Tot din producția românească vin și roșiile, care se vând în piață la prețuri între 10 și 13 lei/kg, cu mult mai puțin față de săptămânile trecute.

Text și foto: Maria-Antonia OANA

Autor - Maria-Antonia OANA
20 iunie 2025 la 18:35
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Comentarii 1

  1. sibianul realist

    Noa, e momentul petru fructe si legume. Legumele merg si cu mici si ceafa la gratar!

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
acum 43 minute
Sibiul, capitala securității pe Flancul Estic: șefii Gărzii Naționale americane, în vizită la comandamentul NATO
Sibiul a fost, zilele acestea, punctul central al dialogului militar româno-american. După întrevederile oficiale de la București cu șeful...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 14 ore
Copil de 7 ani, rănit după ce a căzut într-un autobuz, pe strada Rahovei din Sibiu
Un copil în vârstă de 7 ani a ajuns la spital, sâmbătă după-amiază, după ce a căzut într-un...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 15 ore
Investigații gratuite pentru femei, la Sibiu. Caravana „Prevenția Salvează Vieți” rămâne până în 25 septembrie
Femeile din Sibiu pot beneficia gratuit de teste HPV și mamografii, în cadrul campaniei naționale „Prevenția Salvează Vieți”,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 18 ore
Accident pe DN 1, între Bradu și Avrig. Două persoane au ajuns la spital
Două persoane au fost rănite într-un accident rutier produs pe DN 1, în apropierea localității Bradu, după ce...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 19 ore
Alergia la ambrozie, tot mai supărătoare la sfârșit de vară. Dr. Călin Silviu Doncea explică simptomele, riscurile și tratamentul
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 22 ore
Șofer cu 0,95 mg/l alcool, implicat într-un accident pe strada Octavian Goga. A lovit patru mașini parcate și o țeavă de gaz
Un bărbat de 50 de ani, din Sibiu, a ajuns la spital, sâmbătă dimineața, după ce a pierdut...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 22 ore
Ștrandul din Sub Arini construit de tineri pentru ei, o amintire abandonată pe o proprietate privată
Probabil puțini dintre cei care invadează în weekenduri parcul Sub Arini ori fac act de prezență pe la...
Actualitate
17 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 23 ore
Ursulinele nu vor deveni hotel. Robert Hanea: „Excludem hotelul”. Ce planuri are Therme Group pentru ansamblul istoric din Sibiu
Robert Hanea, fondatorul Therme Group, a exclus vineri transformarea fostei Mănăstiri a Ursulinelor din Sibiu într-un hotel și...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 23 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 15.09.2026 MERGHINDEAL, Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 23 ore
Artizan Huet revine în Piața Huet. Luni se fac programările online pentru cele 30 de spații
O nouă ediție a târgului de produse handmade Artizan Huet va avea loc în weekendul 19-20 septembrie, în...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 1 zi
Un sibian din Fofeldea, erou al aviației române. Cum s-a transformat un posibil record mondial intr-o catastrofă
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
7 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
CSU Sibiu pierde cu Dinamo, la Piteşti. “Galben-albaştrii” întâlnesc, sâmbătă, Braşovul în cadrul “Memorialului Ziguli”
Baschetbaliştii sibieni au cedat, în această seară, la Piteşti, la o diferenţă de cinci puncte meciul disputant cu...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.