Pe când la Sibiu mergea lumea să asculte folk şi poezie. Cenaclul Judeţean al Tineretului Revoluţionar, un „pui” sibian al Cenaclului „Flacăra”

Oricum am da-o, dacă te uiţi prin documentele şi presa vremii sau doar îţi aminteşti mai cu detalii viaţa cultural-muzicală a Sibiului de dinainte de 1989 îţi dai seama că era, dincolo de balastul propagandistic inevitabil, de o cantitate şi de un dinamism de invidiat, chiar şi acum. Ba chiar, în unele aspecte, oferta era mult mai bogată decât acum şi mult mai vie decât ne vine să credem, ca să nu mai vorbim de impactul asupra publicului. În „plimbările noastre prin istoria recentă, am descoperit (din nou) ceva interesant: existenţa unui mini-Cenaclu „Flacăra” care, la finele anilor ’70, a funcţionat la Sibiu şi a avut chiar un oarecare succes. Se numea Cenaclul Judeţean al Tineretului Revoluţionar, nu se comporta precum îi era denumirea, nu a avut multe zile, dar a avut mult succes.

Aşa cum am spus şi când am scris despre Cenaclul „Flacăra”, în anii ’70 a avut loc un fel de schimbare de direcţie în politica partidului comunist, dirijată chiar de către Nicolae Ceauşescu, lider care avea nevoie de sânge tânăr în partid, care să scoată P.C.R. din anchilozarea dogmatică şi lâncezeala birocratică a „bătrânilor”. Sânge tânăr nu putea avea altcineva decât tineretul. O generaţie cam agresivă şi rebelă ale cărei energii trebuiau captate şi puse la lucru pentru ţară şi iubitul conducător. În schimb, ei primeau cumva dreptul la identitate, la cultură şi la critică, şi chiar la a fi cumva rebeli, dar nu prea mult.

Pe lângă aceasta, mai era nevoie de distragerea atenţiei tinerilor de la „valorile” occidentale ale vremii, complet diferite faţă de ce aveam la noi: moda hippy, plete-barbă-mini, muzica „pop” (care atunci chiar că a luat-o rău pe ulei), muzica folk, baruri de noapte, whisky-Cinzano-Kent. Cum? Prin crearea de valori proprii, cumva asemănătoare cu cele de dincolo, dar supravegheate părinteşte de către partid. Puteai critica, însă doar până la un punct, adică două: comunismul ca atare şi tovarăşu’. Puteai înfiera tot felul de metehne anti-productive, de „racile”, puteai promova istoria neamului pe orice ritmuri, chiar şi psihedelice, puteai readuce în actualitate clasicii, puteai face folk militant sau să te iei de capitalism şi de occidentul decadent din orice poziţie şi prin orice metode artistice. Chiar în stilul (muzical) vestic. Asta era voie. Ei, în această atmosferă a apărut cenaclul despre care vom vorbi.

2 septembrie 1976 – data „legală” a naşterii cenaclului

Cenaclul tineretului revoluţionar sibian are o dată clară a naşterii: 2 septembrie 1976, ora 19. Şi un loc al naşterii: încă proaspăt inaugurata Casă de Cultură a Sindicatelor. Scopul cenaclului? „O mai bună direcţionare şi îndrumare a mişcării de creaţie artistică promovată de tinerii din judeţul nostru”.

Cenaclul se dorea unul tipic socialist: de mase şi pentru mase, cu membri din toate categoriile profesionale că sociale teoretic nu existau, numai să fie tineri. O spun chiar organizatorii, de fapt organizatorul: Comitetul Judeţean Sibiu al Uniunii Tineretului Comunist (nu vă revoltaţi, şi Cenaclul „Flacăra” avea acelaşi „patron”, U.T.C.-ul): „Fiind vorba de un cenaclu de muzică şi poezie, este aşteptată participarea largă a tuturor tinerilor muncitori, ţărani, intelectuali, elevi sau studenţi, poeţi şi actori din judeţul nostru cu preocupări de creaţie poetică şi muzicală.”, ultimele şase cuvinte fiind o nestemată a limbajului de lemn al vremii.

La inaugurarea cenaclului acela al tuturor tinerilor, era anunţată şi prezenţa „părintelui”, prin reprezentanţii săi, Cenaclul „Flacăra”, prin membrii săi „reprezentativi”. Chemarea la artă organizată a ţinut tot finalul lunii august 1976.

Începuturi glorioase. Adică trei concerte

Spectacolul inaugural a beneficiat de o atenţie deosebită, o dată că era cu U.T.C. şi a doua că era vorba de „ai noştri”, sibieni municipali sau judeţeni, deci o atracţie pentru public. A durat şase ore (!). A fosi şi prezenţă de la „centru”: Adrian Păunescu şi câţiva dintre cenacliştii lui, staruri ale noului curent folk românesc: Marcela Saftiuc, Florian Pittiş, Evandro Rosetti, Doru Stănculescu, Mihail Stan şi Sorin Minghiat. S-au cântat piese originale sau „cover”-uri după succese naţionale, remarcându-se deja unele talente indigene ca Daniela Barna din Mediaş, Peter Holciug, sibianul Codruţ Voiculescu şi o trupă care deja avea succesul său: „Sibiu-Transilvania Folk. De acelaşi succes s-a bucurat şi Nicolae Ţilea.

Spectacolul s-a mai remercat prin prezenţa actorilor Radu Basarab, Geraldina Basarab, Iulian Vişa şi Nicolae Călugăriţa, toţi de la Teatrul de Stat din Sibiu, şi o premieră pe plan naţional, prima prezenţă într-un cenaclu a unei trupe de jazz: cvartetul condus de Radu Ghizăşan.

Spectacolul se încheie apoteotic cu recitarea de către autor (Adrian Păunescu) împreună cu toată sala, a poemului-manifest „Lumină! Luptă! Libertate!“. Concluzia cronicarului cu privire la acest prim spectacol a fost că s-a încadrat „în nota specifică a şedinţelor cenaclului „Flacăra”: militantism revoluţionar, sentimente patriotice esenţiale”.

Pe 30 octombrie, Tribuna Sibiului anunţă că cenaclul sibian a spart frontierele locle, apărînd, la modul favorabil, în paginile Scânteii tineretului. Mai aflăm că pe 10 noiembrie 1976, de la ora 14, cenaclul tinerilor revoluţionare va mai mai băga o şedinţă de preselecţie, de data aceasta la Mediaş urmând ca pe 19 noiembrie, la Casa de cultură a municipiului, să se desfăşoare spectacolul. Ca invitaţi speciali, erau anunţaţi Doru Stănculescu, nelipsitul Adrian Ivaniţchi şi legendarul Valeriu Sterian.

Turneul medieşan a început destul de ciudat (şi nu ştiu cât de bine primit, dar în orice caz, bănuiesc că destul de pitoresc, la căminul de nefamilişti al întreprinderii „Automecanica” şi la Casa Pionierilor. Au performat „veteranii” Daniela Barna şi Peter Hociung, împreună cu „alte tinere speranţe medieşene” ca Ion Baciu (recitator), Constanţa Crăciun (poezie), Gabriela Hociung (muzică folk) şi Nicolae Ghişoiu (momente vesele). Dar aceasta a fost doar „deschiderea”. Marele spectacol a fost cel de la Casa de cultură, caracterizat ca „extraordinar”. Aripa faimoasă a cenacliştilor „de la Bucureşti”, a fentat spectacolul, dar totuşi, sunt şi invitaţi „din afară (adică nu din judeţ): Călin Arsenie de la Iaşi, Romeo Dragomir şi Benedict Popescu din Bucureşti, şi finalmente, Adrian Ivaniţchi. Spectacolul se încheie (tot) cu localnica Daniela Barna care a cântat „Cântec oraşului meu“, „dedicat Mediaşului, celor şapte veacuri de istorie, legendă şi mai ales anilor de izbînzi socialiste”.

Nicolae Ţilea.
Foto: Tribuna Sibiului (digitalizare Ziarele Arcanum)

Ultimul spectacol pe 1976 – din nou la Sibiu

Pe 14 decembrie se organizează o nouă preselecţie pentru cântăreţi de folk, recitatori, poeţi, oameni cu umor, sau (panto)mimi. „Mâna de lucru” era necesară pentru spectacolul din 22 decembrie (tot) de la Sindicate. Cronica spectacolului nu mai e aşa de amănunţită, „deoarece o mare parte din repertoriul membrilor cenaclului s-a bucurat de aprecierile noastre cu prilejul altor cronici”, dar aflăm totuşi că miercuri seara s-a ţinut „a patra şedinţă” a Cenaclului judeţean al tineretului revoluţionar. A fost şi o „ţeapă”, pe afiş fiind trecuţi Mircea Vintilă şi Florian Pittiş, dar ei nefiind prezenţi fizic la spectacol, treabă ce a cam revoltat unii dintre spectatori.

1977 – Cenaclul merge (încă) înainte…

Primul spectacol al lui 1977 este pe 9 februarie, la Casa de Cultură din Agnita. Prezenţa, destul de subţirică, „sprijin de la centru”, slăbuţ şi ei, Adrian Ivaniţchi şi Benedict Popescu. Se semnalează şi două debuturi locale: Marcel Cioca şi Emil Lazăr din Agnita. Punctul de rezistenţă al programelor cenaclului este deţinut în continuare de invitaţii de la Bucureşti.

Spectacolele în judeţ continuă cu cel de la Cisnădie, pe 14 aprilie, de la ora 18, la Casa de Cultură a Sindicatelor. Banii de pe bilete au fost donaţi în „Contul Omeniei”, pentru ajutorarea victimelor cutremurului de la 4 martie 1977. În acelaşi an, cenaclul marchează o nouă premieră. Prezenţa sa la programele artistice prilejuite de sărbătorirea zilei de 2 Mai (Ziua Tineretului) când la Teatrul de vară, de la ora 18:30, a susţinut spectacolul de muzică şi poezie „Slăvim eroii neamului”.

Daniela Barna.
Foto: Tribuna Sibiului (digitalizare Ziarele Arcanum)

Cenaclul în turneu la Sălişte şi Copşa Mică

În 19 mai 1977, Cenaclul „ia cu asalt” Săliştea, „vechea vatră a Mărginimii Sibiului”. Spectacolul debutează în forţă, cu Nelu Ţilea. Urmează Silvia Macavei care „bagă” şi ceva în engleză, piesa „100 de mile” (pe care nu am reuşit să o identific). Grupul „Cedonia Folk” are şi ei ceva piese din „repertoriul inetrnaţional”: „Vînare de vânt” (după Bob Dylan) şi celebra piesă creştină „Cumbaya” explicată aici ca fiind „o interpretare bilingvă a unui frumos mesaj despre înfrăţirea între oameni, despre pace”. Revine pe scenă Ţilea, apoi Mircea Florin Ceană de la „Cedonia”, Geraldina Basarab, noul star Gheorghe Spătăceanu, cu sau fără pantomima lui Daniel Vulcu, Emil Preda, Gheorghe Constantin, Radu Basarab sosit după un spectacol la teatrul din Sibiu, Romanino Popa, veterana Daniela Barna. Se continuă cu recitatorul de talent Ioan Pleteriu, apoi din nou, N. Ţilea urmat tot de „artileria grea”; cei de la „Sibiu Transilvania Folk”. La spectacol au participat (nu înţeleg de ce a fost menţionat asta pe post de chestie „Inedită”) 11 elevi de la liceul din localitate.

După alte două spectacole, unul pe 14 iulie (de ziua Franţei?) la „Teatrul de vară al tineretului” (adică „Grădina de vară” din Parcul Tineretului) sau la Casa de cultură a Sindicatelor (în funcţie de vreme) şi pe 27 iulie la statuia lui Eminescu din Sub Arini, cenaclul ia la pas şantierele (tineretului) de la Liceul 6 de pe Oituz şi fabrica „13 Decembrie” pentru ca să ajungă din nou pe 31 august „La Eminescu”. După acest mic tur local, cenaclul porneşte din nou să cucerească judeţul, de data aceasta la Tălmaciu, unde susţine un concert la Clubul Muncitoresc „Firul Roşu”.

1978 – cam pe sărăcie

Ultimele menţionări ale existenţei popularului cenaclu al „tineretului revoluţionar” din Sibiu datează de pe parcursul anului 1978. Astfel, din nou, de 2 Mai-Ziua Tineretului, performa pe „Estrada Nr. 1” (care-o fi aia) din Dumbrava, între orele 15 şi 16, după formaţiile artistice de la liceele Textil şi CFR şi înainte de ansamblul folcloric al tineretului şi „orchestra de muzică uşoară” Sonic. Au urmat „întâlniri” cu elevii din taberele de instruire (PTAP?) de la Cisnădie şi Mediaş, apoi pe 13 mai, un spectacol la Copşa Mică.

Pe 17 iunie, cenaclul merge la Gura Râului, pentru un spectacol „în faţa muncitorilor de la Gura Rîului. Sunt „abonaţi” şi la serbările de Ziua Naţională a României, adică 23 august, unde cântă undeva prin Dumbravă.

1979 – anul dispariţiei

Ianuarie 1979 este anul în care apar ultimele referiri la Cenaclul Judeţean al Tineretului Revoluţionar din Sibiu. În presă nu se mai pomeneşte de niciun spectacol, doar referiri episodice, tangenţiale, ca de exemplu cea de pe 8 ianuarie, unde, într-o analiză despre „Activitatea cultural-artistică în rîndul tineretului”, cenaclul apare ca unul dintre elementele care contribuie la „consolidarea sentimentelor de dragoste a tineretului faţă de ţară, faţă de idealurile socialismului”.

Ultima referire din Tribuna Sibiului despre o participare a cenaclului la un spectacol este pe 27 ianuarie 1979, când pe 11 februarie, „Cenaclul judeţean al tineretului revoluţionar” era programat să presteze alături de grupul de recitatori de la cenaclul „Cedonia” şi de militari de la UM 01512, ţn cadrul fazei judeţene a Festivalului Naţional „Cîntarea României”. Dintre numele cunoscute, îl regăsim doar pe Daniel Vulcu.

După iulie 1979, nu am mai găsit, repet, nimic despre acest cenaclu. Probabil unii dintre membri şi-au încercat norocul, reuşind sau nu, la „Cîntarea României”, alţii s-au apucat de lucruri mai „serioase”. Sau au plecat „dincolo” iar alţii au îngroşat plutonul, oricum subţirel, al lumii boeme sibiene… Efectiv a dispărut din viaţa artistică sibiană.

Dincolo de titulatura stupidă a acestei mişcări literar-muzicale, trebuie să recunoaştem că fără ea, oameni de talent de atunci nu aveau vreo şansă să se afirme sau să ajungă pe vreo scenă. Cât despre politizarea aceea inevitabilă chiar din denumirea sa, prin care se arăta clar că se dorea să fie o cale mai dulceagă de îndoctrinare, oamenii tineri de atunci ştiau exact ce să selecteze şi de ce să le pese iar politizarea nimerea în gol.

Nu cred că acum, un cenaclu de acest fel, dacă ar exista în Sibiu, ar mai umple Casa de Cultură ca atunci. Nu mai e nici muzica şi nu mai sunt nici oamenii care să guste aşa ceva. Asta e, am evoluat. Chiar dacă nu din punct de vedere muzical.