Patru incendii pe zi, în weekend. Unde au fost chemați pompierii

Patru incendii pe zi, în weekend. Unde au fost chemați pompierii

Pompierii militari ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu au răspuns în weekend-ul care s-a încheiat, la 171 de solicitări venite pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, după cum urmează: 12 solicitări pentru stingerea incendiilor; 149 de solicitări pentru acordarea primului ajutor medical calificat; 10 solicitări pentru alte situații de urgență.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Vineri, 17.01.2025 pompierii au intervenit pentru stingerea a 6 incendii astfel: În jurul orei 16:00 pompierii au fost solicitați în localitatea Prislop pentru stingerea unui incendiu care se manifesta la acoperișul casei. Incendiul a fost stins prompt, fără a fi cuprins de flăcări întregul acoperiș. Cu toate acestea o suprafață de 20 mp a fost afectată de flăcări. Incendiul a fost cauzat de efectul termic produs la coșul de fum necurățat. La fața locului pompierii au acționat cu două autospeciale de stingere, o autospecială de primă intervenție și un echipaj SMURD. Nu au fost victime.

În jurul orei 16:45 pompierii au fost solicitați să intervină în Parcul Industrial din Șelimbăr pentru stingerea unui incendiu care se manifesta la un utilaj dintr-o hală unde se produc componente auto. Intervenția a fost una de lungă durată incendiul fiind lichidat în totalitate după mai bine de 8 ore de acțiune. La fața locului au acționat peste 20 de pompieri care au încadrat două autospeciale de stingere, o autospecială de hidroperforare, o autoscară, o autocisternă și un echipaj SMURD. Nu au fost victime.

La ora 17:20, pompierii erau solicitați în Cisnădie pentru a stinge un incendiu izbucnit la coșul de fum al unei case. Din fericire incendiul s-a manifestat doar în interiorul hornului fără a fi afectată casa sau acoperișul acesteia și a fost stins prompt. La fața locului a intervenit o autospecială de stingere, una de primă intervenție și SVSU Cisnădie. Nu au fost victime.

La ora 17:45 a izbucnit un incendiu la un panou electric pe strada Miraslău din Sibiu. Pompierii au constat că incendiul se manifesta cu degajări de fum în urma unui scurtcircuit produs la panoul electric din interiorul unui apartament. S-a procedat la ventilarea apartamentului. Nu au fost victime.

În jurul orei 22:00 pompierii au intervenit pe strada Nicolaus Olahus din municipiul Sibiu unde a izbucnit un incendiu la parterul unei clădiri cu 13 etaje, nelocuită. Incendiul s-a manifestat cu flacără și degajări de fum, astfel toate cele 13 etaje ale clădirii au fost inundate cu fum. S-au ventilat toate spațiile și incendiul a fost stins în limitele găsite după aproape 4 ore de acțiune.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

La ora 23:50 pompierii au fost solicitați în Poplaca pentru stingerea unui incendiu izbucnit la coșul de fum. La sosirea pompierilor incendiul se manifesta în podul locuinței în jurul coșului de fum la planșeul podului și la acoperiș. A fost stins prompt, astfel a fost afectată o suprafață de doar 5 mp din acoperiș și planșeu, precum și coșul de fum. Pompierii au acționat cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD. Incendiul a fost cauzat de coșul de fum deteriorat.

Sâmbătă și duminică pompierii au intervenit pentru stingerea altor 6 incendii, după cum urmează: Sâmbătă, la scurt timp după miezul nopții, a izbucnit un incendiu la acoperișul unei case din Gura Râului. La fața locului pompierii s-au mobilizat cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD. De asemenea, a intervenit și SVSU Gura Râului. Incendiul izbucnit în urma unui scurtcircuit produs la un cablu electric defect, din podul locuinței, a fost lichidat prompt, astfel a fost afectat acoperișul pe o mică suprafață, de aproximativ 4 mp. Nu au fost victime.

Tot sâmbătă, în jurul orei 21:50 pompierii Detașamentului Mediaș au fost solicitați în localitatea Bazna pentru stingerea unui incendiu care se manifesta în interiorul unei case. La fața locului pompierii au acționat cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD. Incendiul a izbucnit lângă o sobă cu acumulare de căldură ca urmare a utilizării necorespunzătoare a surselor de aprindere. Au ars elemente textile și lemnoase din jurul sobei precum și o ușă. O persoană a primit îngrijiri medicale întrucât prezenta ușoare arsuri la mâini însă a refuzat transportul la spital.

Duminică, în jurul orei 00:30 în localitatea Jina, acoperișul unei case a fost cuprins de flăcări, care se manifestau violent la sosirea pompierilor. S-a acționat de urgență pentru limitarea propagării incendiului la casele învecinate și la stingerea acestuia. Din păcate acoperișul nu a putut fi salvat, acesta a ars în totalitate (aproximativ 90 mp). De asemenea, a fost afectat de incendiu și interiorul casei. Construcțiile învecinate au fost salvate și nu au fost victime. Incendiul a fost cauzat de coșul de fum neizolat corespunzător. Pompierii au acționat cu trei autospeciale de stingere, o autospecială de primă intervenție și un echipaj SMURD, fiind sprijiniți și de SVSU Jina.

În jurul orei 01:45, în localitatea Slimnic pompierii au fost solicitați pentru stingerea unui incendiu la o casă. S-a anunțat, de asemenea, faptul că în locuință ar fi un număr mare de persoane. Pompierii s-au mobilizat la fala locului cu două autospeciale de stingere, două echipaje SMURD dintre care unul cu medic, o autospecială e transport personal și victime multiple, fiind sprijiniți de doua ambulanțe SAJ și SVSU Slimnic. Din fericire, persoanele erau în afara pericolului, neavând nevoie de îngrijiri medicale. Incendiul se manifesta în curtea imobilului la diferite elemente de mobilier și deșeuri și a fost stins prompt. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost utilizarea focului deschis în spații deschise.

Duminică dimineața la ora 06:00, mai multe imobile din localitatea Turnu Roșu a fost cuprinsă de flăcări. Pompierii s-au mobilizat de urgență cu două autospeciale de stingere, o autoscară, o autocisternă, două autospeciale de primă intervenție și un echipaj SMURD. La sosirea forțelor incendiul se manifesta la trei anexe gospodărești și două case. În urma incendiului au fost afectate o casă de aproximativ 250 mp, aproximativ 6 mc de material lemnos și bunurile din interiorul locuinței. Casa învecinată a ars pe o suprafață de aproximativ 60 mp (acoperiș și o parte din interiorul acesteia). O anexă de aproximativ 20 mp unde erau depozitate aproximativ 8 mc de lemn și diferite bunuri, o altă anexă de tip șură cu bunurile din interior și o anexă de adăpostit păsări de aproximativ 10 mp. O femeie în vârstă de 35 de ani a fost asistată medical la fața locului, întrucât a suferit un atac de panică, însă a refuzat transportul la spital. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost coșul de fum necurățat corespunzător.

Tot duminică în jurul orei 17:30 pompierii au intervenit în municipiul Mediaș pentru a stinge un incendiu care se manifesta cu flacără în interiorul coșului de fum. Din fericire incendiul nu s-a extins, acesta fiind lichidat prompt de pompieri. Două autospeciale de stingere au intervenit la fața locului și un echipaj SMURD. Incendiul a fost cauzat de coșul de fum necurățat. Nu au fost victime.

Sfaturile pompierilor pentru a evita declanșarea incendiilor

Pompierii sibieni au câteva sfaturi de care este bine să ținem cont: „Având în vedere numărul mare de incendii înregistrat în acest sfârșit de săptămână, atragem atenția cetățenilor să adopte un comportament preventiv în toate acțiunile și activitățile pe care le desfășoară. În acest sens, reamintim cetăţenilor, că respectarea regulilor şi măsurilor de prevenire a incendiilor, precum şi adoptarea unui comportament adecvat, conduc la evitarea sau limitarea semnificativă a producerii unor evenimente negative, soldate cu victime şi/sau însemnate pagube materiale.

• Verificaţi cu grijă sobele, canalele şi coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile din apropiere;

• Montaţi pe pardoseală, în faţa uşii de alimentare cu combustibil, o bucată de tablă cu dimensiunile de 0,50 x 0,70 m, pentru a preveni o eventuală aprindere accidentală a podelei/materialelor combustibile, de la jarul căzut din sobă;

• Nu introduceţi în sobă lemne cu lungimea mai mare decât focarul, nu lăsaţi uşa de la focar deschisă şi nu supraîncălziţi sobele;

• Nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi, în încăperi unde sunt în funcţiune astfel de mijloace de încălzire.

• Nu utilizaţi instalaţii electrice defecte, realizate sau reabilitate de personal neautorizat, montate direct pe materialele combustibile, cu improvizaţii, cu legături electrice neacoperite de material electroizolant;

• Nu suprasolicitaţi circuitele electrice prin racordarea unor consumatori electrici care depăşesc puterea nominală a acestora;

• Nu utilizaţi mijloace electrice de încălzire locală improvizate;

• Supravegheaţi permanent mijloacele de încălzire electrice aflate în funcţiune, chiar dacă sunt prevăzute cu mijloace de protecţie (termostat), deoarece acestea pot să nu funcţioneze la parametrii prevăzuţi şi deconectaţi-le în cazul în care apar defecţiuni sau părăsiţi încăperea respectivă”.

(I.D.)

 

20 ianuarie 2025 la 10:33
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 9 ore
(VIDEO) La un tenis de picior cu Kvaratskhelia, starul de 140 de milioane de euro al lui PSG. Povestea sibiencei care a jucat la FC Hermannstadt şi a fost fotograful oficial al clubului desfiinţat în vară
Cunoscută sibienilor din perioada în care juca pentru echipa feminină a clubului FC Hermannstadt, sau din care a...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 11 ore
Remiză în derbiul cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe. Fetele de la Interstar fac un pas important pentru promovarea în Liga 2
Echipa feminină a clubului sibian FC Interstar a terminat la egalitate jocul disputat în deplasa, la Sf. Gheorghe,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 14 ore
Rapid – CSU Sibiu: MJ Randolph, MVP-ul meciului, cu 47 de puncte. ”Fouss” Traore şi ”Mo” Pratt au terminat meciul în double-double
MJ Randolph a fost desemnat MVP-ul meciului din Sala ”Giuleşti”. Shouting Guard-ul lui CSU a avut o evoluţie...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 18 ore
Elicoptere militare au survolat Sibiul: cadeți din nouă țări au intrat în Mountain Challenge Competition
Douăsprezece echipe de cadeți din nouă țări au ajuns în județul Sibiu pentru prima ediție a Mountain Challenge...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
(CRONICA) CSU Sibiu, victorie în overtime la Rapid, după un meci cu 250 de puncte. MJ Randolph a înscris 47
Baschetbaliştii sibieni au bifat al doilea succes consecutiv în Liga Naţională de Baschet Masculin BCR, după cea cu...
Actualitate
• 5 min de citit
• acum 1 zi
Doliu în lumea fotbalului sibian. A murit fostul portar al Interului, Florin Cotora
Fotbalul sibian este cutremurat de o veste tristă. S-a stins din viaţă fostul portar Florin Cotora. În vârstă...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Cum au fost primiți voluntarii Invictus la Sibiu: studenții Academiei Forțelor Terestre li s-au alăturat pe traseul galben
Studenții Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu s-au alăturat, și în acest an, voluntarilor Invictus, militari și...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Weekend perfect pentru gazde şi doar două goluri marcate de formaţiile vizitatoare, în SuperLiga Sibiu. Rocadă pe podium
Toate cele patru meciuri din etapa a VII-a a primului eşalon judeţean au fost câştigate de gazde, după...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 21.10.2026 OCNA SIBIULUI,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
„Cine sunt eu mai mult decât mine?”: filme despre război, abuz și traume moștenite, la Astra Film Festival
A doua zi a Astra Film Festival a adus în fața publicului povești despre război, copii abandonați, abuzuri...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Csilla Kató, despre efortul din spatele Astra Film Festival: „Sunt multe lucruri care trebuie înțelese”
Astra Film Festival nu înseamnă doar nouă zile de proiecții, ci și ani de muncă, energie și preocupare...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Măldărăşanu la naţionala de tineret? “Mă văd să antrenez zi de zi”
Liber de contract de aproape un an, după despărţirea de FC Hermannstadt, din decembrie 2025, Marius Măldărăşanu susţine...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.