Pastorul Sorin Cigher: Când găsești ce ai pierdut…

Când am aflat că acel copil din Sibiu, pierdut în pădure, a fost găsit, am început să plâng. Emoția a fost puternică, pentru că doar cine trece prin astfel de momente înțelege ce se petrece în inimile părinților care își pierd copilul. Ce i-a făcut să meargă până la capăt? Dragostea, speranța, spiritul de solidaritate, puterea necunoscută de a lupta până la capăt. La nevoie se cunoaște omul. Durerea a fost împărțită, iar bucuria, dublată. Ce poate fi mai frumos decât să știi că ai găsit ce ai pierdut?

Poate că această întâmplare m-a atins atât de mult pentru că, într-o anumită măsură, am trecut și noi prin ceva asemănător, la o scară mai mică.

Băiatul nostru cel mare avea doar doi ani și jumătate. Era neastâmpărat. Într-o dimineață l-am dus la grădiniță. Nu îi plăcea foarte mult, dar se obișnuise cu timpul. Grădinița nu era departe de casă. Eram liniștiți, convinși că este pe mâini bune, iar soția rămăsese acasă cu fetița noastră, aflată încă în primele luni de viață.
La un moment dat, în jurul prânzului, cineva bate la ușă. Soția nu a văzut pe nimeni prin vizor, dar când a deschis, era chiar băiețelul nostru. Murdar pe genunchi, bucuros și vorbind stâlcit. Soția a crezut că vin și eu în urma lui, însă eu eram la peste 30 de kilometri distanță de casă.
Nu a înțeles ce se întâmplase. De la micuț nu a reușit să afle mare lucru. El doar și-a dat haina jos și a fugit în cameră.
Între timp, la grădiniță se declanșase alarma: copilul dispăruse. Văzuse o ușă deschisă în spatele clădirii, ieșise pe acolo și… nici astăzi nu știm exact cum a ajuns în fața blocului nostru. Ușa de la intrare avea interfon și nu se putea intra fără să suni, însă chiar atunci un vecin își căra niște lemne și o lăsase întredeschisă. Exact în acel moment ajunsese și băiatul nostru acolo, iar astfel a putut urca până la etajul trei.
La grădiniță era panică. Educatoarele și ceilalți angajați îl căutau peste tot: în săli, în curte, printre blocuri și pe străzi. Nimeni nu mai știa nimic de el.
După emoția aceea uriașă, soția a sunat la grădiniță și le-a spus că băiatul este acasă. Într-o fugă au venit educatoarele — bucuroase, speriate, supărate și în lacrimi. Un amestec de emoții pe care astăzi îl înțeleg mult mai bine.
Atunci însă, noi am fost foarte dezamăgiți de ele. Le-am judecat și le-am considerat vinovate de neglijență. Dar Dumnezeu avea să ne dea foarte repede o lecție dureroasă despre cât de fragili și de naivi suntem.
În aceeași zi, într-o după-amiază de vineri, am mers împreună la biserică. Am ajuns în curte, am deschis ușa mașinii pentru ca băiatul să coboare, iar într-o clipă el a dispărut de lângă noi fără să ne dăm seama, eram prea marcați de prima fugă a lui. Eu am crezut că este cu soția în biserică, iar ea a crezut că este cu mine în curte. Când ne-am întâlnit și ne-am întrebat unul pe altul unde este copilul, amândoi am rămas fără răspuns.

În clipa aceea am simțit cât de neputincioși și vulnerabili putem fi. Lângă curtea bisericii era un râu, iar gardul nu era prea sigur. Băiatul nostru era curios din fire și ne-am temut imediat de ce era mai rău.
L-am căutat peste tot: prin săli, prin curte, printre bănci și pe străzi. Mai multe persoane au plecat să-l caute prin oraș. După momente care ni s-au părut nesfârșite, l-au găsit.

Se dusese pe o stradă unde un vecin avea mai multe ATV-uri și motociclete parcate. Stătea liniștit în fața lor, cu mâinile în buzunar, admirându-le fascinat.

Atunci am înțeles cât de ușor se poate întâmpla o astfel de tragedie. Am înțeles cât de repede judecăm oameni fără să le cunoaștem durerea, spaima sau neputința. Și am înțeles că uneori viața ne lasă să trecem prin anumite experiențe tocmai pentru a deveni mai blânzi și mai înțelegători.
De aceea cred că nu ar trebui să judecăm înainte de vreme și nici să tragem concluzii fără să știm întreaga poveste. Se poate întâmpla oricui. Nimeni nu e perfect.Iar astăzi, mă bucur că acel copil pierdut a fost găsit și că o familie întreagă poate răsufla din nou ușurată. Iar noi, ceilalți, putem învăța multe lecții de viață din astfel de întâmplări, dacă vrem…

Sorin Cigher