Parcare la intrarea în oraș și de acolo gratis cu bus-ul. Inaugurare (evident) la Cluj

Acasa >

Articol

Noul Park & Ride al Clujului a fost deschis astăzi, la intrarea în municipiul reședința de județ dinspre Apahida (Gherla, Dej). Este vorba despre 800 de locuri de parcare, plus un terminal pentru autocare, iar la evenimentul de deschidere au participat primarul Emil Boc și președintele Consiliului Județean, Alin Tișe.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Practic, pentru a reduce aglomerația din oraș și a-i determina pe vizitatori și pe cei din zonele limitrofe municipiului Cluj Napoca să folosească mijloacele de transport în comun, autoritățile au pus în operă conceptul de park & ride prezent în cele mai multe dintre orașele din vestul Europei. Cei dispuși să-și lase mașina în parcarea inaugurată astăzi (situată lângă Aeroport) vor putea folosi pentru deplasarea în oraș, gratuit, liniile de transport în comun metropolitane și locale cu trasee în zona Aeroportului ( 5, 5N, 8, M41, M41L, M42, M42L, M43 și M44). Gratuitatea este valabilă pe  baza tichetului de parcare, iar prețul perceptut pentru parcare este de 2 lei (până la 6 ore), 5 lei (până la 12 ore), urmând că peste aceste intervale prețul să fie per oră.

Drept comparație, prețul parcării în zona I a municipiului Cluj Napoca este de 4 lei/ jumătate de ora.

N.EREM

Imagine intercalată
Imagine intercalată
29 ianuarie 2025 la 16:24

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 ore
Pericolul mușcăturilor de căpușă crește în județul Sibiu. DSP recomandă evitarea zonelor unde vegetația este abundentă
Temperaturile ridicate favorizează apariția căpușelor, motiv pentru care Direcția de Sănătate Publică (DSP) Sibiu avertizează populația cu privire...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 ore
Pe str. Gheorghe Lazăr, unde mergi pe carosabil pentru că trotuarul e ocupat de maşini
Trebuie să ştii când treci prin centru ca localnic sau când ajungi la Sibiu ca turist, că multe...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 ore
Ar trebui din nou ceva curăţenie pe la lacătele de la Podul Minciunilor
Dacă te iei după ce scrie pe unul din lacătele de amor prinse de balustrada Podului Mincinoşilor/ Minciunilor...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 3 ore
Slujbă de Înviere, în Muzeul ASTRA
Așa cum se obișnuiește, și în acest an în Muzeul ASTRA se va oficia slujba de Înviere. Reprezentanții...
Eveniment
2 min de citit