Originalitate, stil și umor la Carnavalul Filarmonicii. Cele mai bune măști vor fi premiate

În această săptămână, sibienii sunt invitați la Filarmonica de Stat Sibiu la cea de a VI-a ediție a Carnavalului Filarmonicii, mai exact în 13 și 14 februarie. Artiștii și publicul vor purta accesorii vestimentare de carnaval, în spiritul tradiției, iar cine dovedește originalitate, stil și umor va avea parte de surprize muzicale.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Potrivit organizatorilor concertul simfonic de joi, 13 februarie, ora 19.00, va purta publicul într-o călătorie muzicală pe mapamond, cu armonii exuberante și ritmuri exotice, de la Sala Thalia până în Cuba la New York și apoi în Japonia, sub conducerea dirijorului Daisuke Soga. Solisul serii va fi pianistul Dragoș Dimitriu. Biletele se găsesc la casieria Filarmonicii și pe iabilet.ro, la prețul de 60 lei (50% reducere pentru elevi, studenți, pensionari).

Muzică, măști și premii

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Organizatorii promit o seară memorabilă în care iubirea este sărbătorită. Astfel, vineri, 14 februarie, tot de la ora 19.00, cu soprana Cristina Fieraru și chitaristul Maxim Belciug. Recitalul "Arie și Ecou" va încânta publicul cu arii, vodeviluri, canţonete și romanţe – un program ca un templu, care adună în el unele dintre cele mai prețioase odoare ale barocului liric și alte nestemate eclectice din universul canto-ului clasic. La cererea publicului, recitalul va avea loc în sala mare, iar numărul biletelor puse în vânzare la casierie și online a fost suplimentat.

În ambele seri, purtătorul sau purtătoarea celei mai frumoase măști va câștiga câte o invitație pentru două persoane la recitalul extraordinar de Ziua Femeii.

Autor
12 februarie 2025 la 11:05
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ștefania Vesa
acum 3 ore
Piața Habermann, învăluită în culoare și stil, la Sibiu Fashion Days
În ciuda temperaturilor ridicate din weekend, Piața Habermann din Sibiu a fost plină de evantaie, ochelari de soare...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 5 ore
Sibienii au preferat filmul în aer liber, la „Arini Fest Cinema”
În acest weekend, familiile, cuplurile, dar și cei singuri își pun în rucsac pături, își caută unghiul perfect...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 6 ore
(UPDATE) Matthew Riccitello, favorit la câștigarea Turului Ciclist al Sibiului după ce trece al doilea linia de sosire la Păltiniș Arena
Americanul are acum 66 de secunde în clasamentul general în fața lui David De La Cruz, iar Turul...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 7 ore
Construiești o casă? Hai azi la Ravago și pornește cu dreptul!
Cei care își doresc o locuință construită bine, cu materiale de calitate și soluții moderne, mai au astăzi...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 9 ore
Zilele Muzicale Româno-Americane au adus “Anotimpurile” pe strada Cetății.
Cea mai frumoasă stradă din Sibiu s-a transformat vineri seara într-o veritabilă sală de spectacol în aer liber...
Eveniment
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Video/ Pregătiri intense pentru prima seară la Festivalul „Bujorul de Munte”. Drumeţie, mâncare tradiţională şi proiecţie de film
Vineri după-amiază, Gura Râului a intrat în atmosferă de sărbătoare. Festivalul "Bujorul de Munte", eveniment așteptat atât de...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 07.07.2025 PROD, strada PRINCIPALA partial 09:00...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
(UPDATE) Pro-continentala Israel – Premier Tech păstrează tricoul galben, dar în preia Riccitello. (VIDEO) Prima la profesioniști, dar ce victorie pentru american…
Matthew Riccitello este câștigătorul etapei regine la ediția a XV-a a Turului Ciclist al Sibiului. Rutierul american s-a...
Eveniment
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
FC Hermannstadt câștigă ultimul amical de dinaintea debutului noului sezon, 2-0 cu ”călăreții roșii”. ”Dublă” Sergiu Buș!
Sibienii termină presezonul cu o victorie în amicale. Echipa lui Marius Măldărășanu s-a impus, vineri, pe terenul Bazei...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
La munte sau la mare? Unde își petrec concediile politicienii Sibiului
O parte dintre politicienii Sibiului și-au făcut deja planuri pentru concediul de vară, în timp ce alții nu...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Sibiu în ritm de vară: concerte simfonice, muzică militară și balet în aer liber
După un debut spectaculos al verii muzicale în Piața Mare, unde în seara de 3 iulie, sub bagheta...
Eveniment
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Mama Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, canonizată de Biserica Ortodoxă Română
În Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel,  Sfântului Sinod al Bisericii...
Eveniment
2 min de citit