Orezul a fost numit "pâinea Asiei". Producţia cea mai mare de orez, aproximativ 500 de milioane de tone pe an, este produsă în regiunile tropicale ale orientului îndepărtat: China, India, Indonezia. În aceste ţări, orezul se mănâncă zilnic. Olandezii l-au răspândit în America de Nord în sec. al XVIII-lea şi mai apoi în Africa, devenind cea mai cultivată cereală din lume. Orezul este cereala cea mai puţin hrănitoare, în special dacă este decorticat. Dintre toate cerealele, orezul are cel mai mic conţinut de proteine. Nu conţine mai mult de 7%. Orezul nu conţine gladină, proteină care constituie glutenul din grâu. Din acest motiv, este indicat în boala celiacă. Are carenţe de lizină şi triptofan, dar combinat cu legume care conţin aceste substanţe, problema este rezolvată. Se indică a fi combinat cu proteinele din lapte de vacă sau de soia. Orezul se foloseşte în foarte multe reţete orientale. Orezul nu se consumă crud, ci în combinaţie şi cu leguminoase. Orezul fiert în apă cu puţină sare, ulei, iaurt şi mere, se indică în diarea de orice fel. Prin fierberea a două linguri de orez într-un litru de apă până când orezul începe să se dezintegreze, se lasă la răcit, apoi se strecoară. Se va aroma, adăugându-se un băţ de scorţişoară sau coajă de lămâie sau câteva picături de zeamă de lămâie. Orezul integral are vitaminele B1, E, în schimb nu conţine vitaminele A şi C. Dietele exclusiv pe bază de orez pot duce la anemie, datorită conţinutului scăzut de fier. Orezul se recomandă în hipertensiune, deoarece este un aliment foarte sărac în sodiu. Se recomandă şi în insuficienţa cardiacă, în gută, artrită. Se va consuma fie singur sau în combinaţie cu alte alimente de origine vegetală.