Omeneşte, uitarea e credibilă

Omeneşte, uitarea e credibilă

Uitarea e pasiunea trecutului în care s-a întâmplat ceea ce se putea evita. Uitarea de sine sau fobiile generate cu reversibilitate credibilă-atâta vreme cât e omeneşte să vrei să uiti-se făptuieşte printr-o terapie, aparent neinvazivă, dar cruntă şi disimulată prin indiferenţă. Uitarea e patologică. E prestatoare de nimicurile celor hărăziţi cu o viaţă liniară, chiar liberă de orice simtom uman (sau complice, prin complicaţie). Convenţia dintre uitare şi autobiografiile nechibzuite, e "dictată" într-un singur sens: omul ştie să omită, cu bună-ştiinţă, uitarea. Continuă să investigheze miturile fanteziste şi fentează, prin metafore groteşti, unicul episod dintr-un nesfârşit de eşecuri omeneşti, deci reciclate.
Uităm, într-un mod credibil, ceea ce nu vrem să ne afecteze amintirile. Nu uităm să ne împrospătăm stilul ritualic şi pasional, şi continuăm dresajul ideilor împăiate şi fixate în vitrina blindată a memoriei. Nu ştim din ce parte să ne privim, în timp ce alţii, dar aceiaşi, cumpără bilete cu reducere, la matinal. Seara, înspre răstălmăciri, suntem priviţi prin ocheanul caleidoscopic al uitării. Se uită, în numele istoriei rescrise cu "aplicaţii" din perspectiva trecutului estetizat. Nu se uită unii la alţii, de parcă n-ar mai fi aceiaşi. Se duşmănesc de când se ştiu. Nu uită să-şi ofere asistenţă, se adaptează şi se încuscresc prin ADN-uri falsificate. Uitarea este planificată. Depinde cine se ocupă…
                                                                                         ***
Ce să mai uităm? Cum se face selecţia dintre uitările impuse şi cele native, apoi patriotice şi ideologizate pe blatul pieţei libere a uitării. Uitarea e pasională prin expansiunea trecutului, dar mai bine era dacă-l evitam. Nu s-a întâmplat să fim credibili, nici după ce am uitat încotro ne-am îndreptat, când omeneşte era de neconceput.
Cum să uităm ceea ce nu ne afectează? E altfel când ne uităm peste umăr şi uităm spre ce ne îndreptăm, cu intuiţie obsesivă, dar credibilă în fixaţia pe care ne-o permitem, deoarece omeneşte este posibil, invers, nu. E altfel când se conştientizează ritualul uitării, după ce am aflat că se putea evita prin repetiţia fobiilor în care ne planificăm uitarea de sine.
Ce să mai uităm, în perspectivă? Ar fi bine să uităm, dacă evităm timpul prin care ne infuzăm credibilitatea amnezică. Unde este uitare, nici minte nu a avut înţelepciunea să se destăinuie…

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor -
15 mai 2023 la 20:37
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 12 ore
FCSB, surclasată la Sibiu. Interstarul continuă să conducă seria, având de departe cel mai bun atac
Fetele de la Interstar au câştigat, duminică, cu 7-0 meciul disputat pe terenul de iarbă al Bazei Sportive...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 14 ore
Debut în forţă pentru “panterele” U19 în Campionatul Naţional: trei victorii și un derbi spectaculos, câștigat după două mingi de meci salvate
Echipa de junioare U19 a clubului ACS Champions a început excelent sezonul 2026/2027, obținând trei victorii din tot...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 14 ore
Handbaliştii sibieni îi administrează liderului CSŞ Sighişoara prima înfrângere. Victorie la limită, obţinută în ultimul minut
Echipa Clubului Sportiv Şcolar Handbal Club Sibiu a câştigat, sâmbătă, în sala de sport a Şcolii Gimnaziale nr....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 20 ore
Mediașul a pierdut titlul de Capitala Tineretului din România 2028. Suceava a câștigat competiția
Municipiul Mediaș a ratat șansa de a deveni Capitala Tineretului din România în 2028. Orașul din județul Sibiu...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 23 ore
Ciprian Ștefan, la gala Astra Film Festival: „A venit momentul ca România să aibă o lege a culturii”
Cultura are nevoie de un cadru legislativ clar și predictibil, iar sectorul cultural trebuie să fie susținut printr-un...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Neluţu Luca, încrezător că echipa sa va marca în prelungiri, cu ASA: ”Le-am spus că ăsta e momentul”. Motivul pentru care a fost eliminat
Antrenorul echipei din Şelimbăr a povestit, în conferinţa de presă, cum le-a spus celor de pe banca de...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Cine sunt câștigătorii Astra Film Festival 2026. Csilla Kató: „Se anunță un an decisiv”
Astra Film Festival și-a desemnat, sâmbătă seara, câștigătorii ediției 2026. Marele premiu al Competiției România a fost câștigat...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Final „normal” de octombrie: nici soare nici nor, nici cald și nici frig (decât noaptea)
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, valorile termice diurne vor fi...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
În sfârşit victorie… ”Călăreţii roşii” câştigă în prelungiri, după patru înfrângeri consecutive, dar preţul e scump: trei cartonaşe roşii
Echipa din Şelimbăr s-a impus, duminică, pe ”Municipalul” sibian cu 1-0 în faţa celor de la ASA Tg....
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Mircea Rednic, după ce Interul a câştigat la Câmpulung Muscel: “Mă bucur pentru sibienii mei”
Experimentatul antrenor a fost prezent şi în tribunele arenei de la Câmpulung Muscel, vineri după-masă, urmărindu-i la treabă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Mihai Ianc: ”Deplasare complicată. Suntem pe drumul cel bun din toate punctele de vedere”. Ce spune despre colaborarea cu Rednic
Antrenorul echipei sibiene, Mihai Ianc, era mulţumit, după meciul de la Câmpulung Muscel, că echipa sa a câştigat...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
A doua înfrângere pentru CSU Sibiu. ”Vulturii” pierd la diferenţă de aproape 20 de puncte pe terenul vicecampioanei
Baschetbaliştii sibieni au cedat, în urmă cu câteva minute, cu 92-73 pe terenul vicecampioanei CSM CSU Oradea. Amfitrionii...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.