Oficiul Județean de Poștă și Curierat Sibiu după "asaltul pensionarilor"

Oficiul Județean de Poștă și Curierat Sibiu după "asaltul pensionarilor"

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Celor care nu cunosc managerul și nici evoluția actuală a Poștei Sibiu ce ar trebui să le spunem?

Membrii comunității percep sediul Poștei Române de la Sibiu ca o pe instituție care le oferă serviciilor neîntrerupte din1904 iar acest aspect nu trebuie să fie tratat subsidiar căci acesta este misiunea noastă în raport cu ei. Cu certitudine „Palatul Poștelor” situat în proximitatea pieței centrale, la intersecția străzilor Poștei și Mitropoliei, este un edificiu emblematică pentru Sibiu atât prin elevația sa inedite în formă de L ( cu subsol, parter și un etaj) cât și datorită elementele sale arhitecturale predominant neogotice și neo renascentiste. Clădirea a fosyt inclusă în 2011, de către Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național din România, prin intermediul Institutului Național al Patrimoniului, pe ”Lista monumentelor istorice din județul Sibiu”. Despre mine pot să spun că ocup funcția de director din 2021, dar cunosc foarte bine atuurile și probleme activității instituționale mai ales că în perioada 2002-2009 am ocupat postul de oficiant urban, iar din 2009 până în 2021 cel de diriginte.

 

Conform unor date oficiale Poșta Română ar avea peste 27.000 de angajați, din care peste 11.000 ar fi factori poștali. La acest capitol cum stă Oficiul Județean de Poștă și Curierat Sibiu comparativ cu ”suratele din țară”?

Poșta Română este operatorul național din domeniul serviciilor poștale și se află în proprietatea statului român, reprezentat de Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (deținând 93,52% din pachetul de acțiuni) şi Fondul Proprietatea (cu 6,48% din pachetul de acțiuni). De 162 de ani, Compania Națională “Poșta Română” se reinventează permanent, într-o Românie în care durata medie de viață a companiilor nu depășește 10 ani (conform statisticilor oficiale). Poșta Română rămâne singura companie de curierat și servicii poștale din țară care ajunge, prin intermediul poștașului, în toate colțurile țării. Chair dacă un număr salariaților este acum de peste 21.000 angajați, Poșta Română continuă să fie cea mai solidă companie de curierat din țară, care oferă servicii eficiente. În ceea ce privește Oficiul Județean de Poștă și Curierat Sibiu, integrat în Sucursala Regională Brașov, acesta are un efectiv de 363 salariați.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

 În județul Sibiu un număr de 99.006 dosare de pensie au fost recalculate în conformitate cu prevederile Legii 360/2023. Distribuirea deciziilor de recalculare a pensiilor a fost finalizată în Judetul Sibiu?

Compania Națională ,,Poșta Română” îndeplinește cu rigurozitate și profesionalism toate obligațiile prevăzute în Convenția privind distribuirea deciziilor din sistemul public de pensii încheiată cu Ministerul Muncii și Solidarității Sociale prin Casa Națională de Pensii Publice, din data de 3.07.2024. Ca atare deciziile au fost distribuite de factorii poștali în totalitate și la Sibiu. Trebuie să reiterez faptul că Poșta Română este singura companie de curierat și servicii poștale din România care ajunge în toate colțurile țării și principalul furnizor de servicii poștale la nivel național.

 

Oficiul Județean de Poștă și Curierat Sibiu are în vedere conservarea, restaurarea patrimoniului său mobil, estetizarea și modenizarea spațiilor sale, precum și tehnologizarea serviciilor la nivelul erei digitale din instituțiile poștale europene?

În această perioadă, sediul Poștei din Sibiu se află în proces de reparații și renovări interioare, estimându-se ca aceste lucrări să fie finalizate spre sfârșitul anului în curs. Compania Națională „Poșta Română” modernizează constant subunitățile poştale, prin investiții atât în renovări, cât și în digitalizarea proceselor și echipamentelor conform standardelor pieței internaționale. ,,Poșta Română” rămâne unul dintre cei mai mari jucători cu capital de stat de pe piața economică națională, aflându-se într-un permanent proces de modernizare, eficientizare, optimizare în vederea atingerii statutului de companie agilă, dar, întotdeauna armonizându-și activitatea în raport cu nevoile clienților. În ultimii trei ani a apărut un reviriment în activitatea națională, cu investiții importante și cu efecte în amplul proces de modernizare. Astfel în perioada menționată au fost materializate achiziții importante: Servere… este vorba de peste 5000 de calculatoare și laptopuri, 1000 de scannere; au fost achiziționate 250 de autovehicule noi; 9000 de dispozitive mobile; o mașini de numărat și sortat bani; echipamente de plicuire, de arhivare etc.. Am recâștigat mulți clienți pierduți și în urma achiziționării celor 20 de scannere mobile de mare capacitate pentru ușurarea muncii salariaților. La acestea mai adăugăm modernizarea a peste 200 de subunități, în care managerii se focusează pe condiții de lucru mai bune pentru cei 12.000 de salariați. În acest proces național de reviriment se cuvine să amintit câteva premiere: darea în funcțiune prima bandă de sortare modernă din ultimii 30 de ani la Cluj Napoca, informatizarea a peste 1700 de subunități poștale, achiziția unui sistem IT pentru întreaga Companie ( proces în derulare), precum și achiziționarea de echipamente de mare capacitate pentru sortat colete și scrisori. Primul pas fiind făcut deja la sucursala București. În acest proces dinamic de modernizare este angrenat și Oficiul Județean de Poștă și Curierat Sibiu iar rezultatele se vor vedea curând.

Custom Image

 

 

Autor - Adrian POPESCU
04 septembrie 2024 la 14:17
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 ore
Cea mai longevivă competiţie dedicată amatorilor revine pe traseul spre Păltiniş: Marele Premiu al Sibiului, ediţia a IX-a
Adrenalina, caii putere şi precizia la volan se mută la acest sfârşit de săptămână pe drumul spre Păltiniş....
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Peste 50 de goluri marcate de juniorii 2 de la CSŞ HC Sibiu în deplasarea de la Tg. Mureş. Urmează întâlnirea cu liderul seriei
Handbaliştii pregătiţi de Gabriel Şofronici şi Matei Damian au obţinut a dua victorie din noul sezon al Campionatului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Încă cinci zile de Astra Film Festival: femei care dezamorsează mine, copii curioși și povești din lumi nebănuite
Astra Film Festival continuă la Sibiu până duminică, 26 octombrie, iar ziua de marți a adus în sălile...
Actualitate
• 4 min de citit
• acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 23.10.2026 CISNADIOARA, DJ...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 1 zi
Concurs inedit de ski și snowboard pe iarbă, la Păltiniș Arena. SKI gone WILD, prima competiţie găzduită de resortul sibian în acest sezon
Păltiniș Arena propune o provocare neobișnuită în avanpremiera sezonului de iarnă: un concurs de ski și snowboard pe...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
(VIDEO) La un tenis de picior cu Kvaratskhelia, starul de 140 de milioane de euro al lui PSG. Povestea sibiencei care a jucat la FC Hermannstadt şi a fost fotograful oficial al clubului desfiinţat în vară
Cunoscută sibienilor din perioada în care juca pentru echipa feminină a clubului FC Hermannstadt, sau din care a...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Remiză în derbiul cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe. Fetele de la Interstar fac un pas important pentru promovarea în Liga 2
Echipa feminină a clubului sibian FC Interstar a terminat la egalitate jocul disputat în deplasa, la Sf. Gheorghe,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Rapid – CSU Sibiu: MJ Randolph, MVP-ul meciului, cu 47 de puncte. ”Fouss” Traore şi ”Mo” Pratt au terminat meciul în double-double
MJ Randolph a fost desemnat MVP-ul meciului din Sala ”Giuleşti”. Shouting Guard-ul lui CSU a avut o evoluţie...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Elicoptere militare au survolat Sibiul: cadeți din nouă țări au intrat în Mountain Challenge Competition
Douăsprezece echipe de cadeți din nouă țări au ajuns în județul Sibiu pentru prima ediție a Mountain Challenge...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
(CRONICA) CSU Sibiu, victorie în overtime la Rapid, după un meci cu 250 de puncte. MJ Randolph a înscris 47
Baschetbaliştii sibieni au bifat al doilea succes consecutiv în Liga Naţională de Baschet Masculin BCR, după cea cu...
Actualitate
• 5 min de citit
• acum 3 zile
Doliu în lumea fotbalului sibian. A murit fostul portar al Interului, Florin Cotora
Fotbalul sibian este cutremurat de o veste tristă. S-a stins din viaţă fostul portar Florin Cotora. În vârstă...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 3 zile
Cum au fost primiți voluntarii Invictus la Sibiu: studenții Academiei Forțelor Terestre li s-au alăturat pe traseul galben
Studenții Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu s-au alăturat, și în acest an, voluntarilor Invictus, militari și...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.