Odiseea de la ULBS continuă: Eugen Iordănescu răspunde acuzațiilor studenților săi

După apariția în spațiului public a acuzațiilor care au făcut obiectul unei plângeri formulate de studenți, ai lui Eugen Iordănescu, cadrului universitar al ULBS, profesorul a transmis mai multe explicații, susținând că ar fi vorba despre o acțiune menită să îl discretizeze. Motivul ar fi, potrivit declarațiilor lui Iordănescu, încercarea studenților de a promova o reexaminare. 

Într-o scrisoare transmisă presei prin intermediul unui avocat, Eugen Iordănescu încearcă să lămurească și metodele didactice pentru care a fost criticat. 

„În ultimele zile au apărut în spaţiul public o serie de “ştiri” despre persoana mea, referitoare la o sesizare depusă de un grup de studenţi la Comisia de Etică. Desigur, este dreptul oricărui student să depună o sesizare la Comisia de Etică, să susţină şi să probeze orice acţiune sau inacţiune care ar avea legătură cu etica academică. Ca atare, nu voi comenta în niciun fel asupra acestor aspecte. (…)

Această plângere a fost depusă cu câteva zile înaintea unui examen pe care 24 de studenţi din anul III îl repetau, împreună cu alţi câţiva zeci din anul II şi a cărui nepromovare ar fi însemnat repetarea anului III şi amânarea absolvirii cu un an. Tocmai fuseseră anunţate notele pentru activităţile din timpul semestrului şi doar 3 dintre acestea erau suficiente pentru promovare. Aceiaşi studenţi care au considerat că fişa disciplinei nu e în regulă, ştiau desigur că aplicarea regulilor academice le lăsa doar posibilitatea de a repeta anul şi a trata cu mai mare seriozitate activităţile din timpul laboratoarelor. Aşa cum cer la finalul plângerii lor, îşi doreau un examen cu un alt profesor şi neaplicarea în cazul lor a regulilor de notare şi promovare.

Cursul la care se face referire avea ca obiectiv principal crearea unor competenţe de bază, necesare pentru interacţiunea psiholog-client în cadrul unui cabinet de psihologie („interviul calitativ”). Studenţii sunt pe rând, în timpul laboratoarelor, „clientul” şi „psihologul”, în cadrul unor exerciţii aplicative bazate pe întâmplări şi evenimente reale din viaţa lor. Nu sunt simulate interviuri despre întâmplări imaginare, studenţii aplicând „teoria” pe care o învaţă la curs în situaţii reale şi personale de viaţă. Este un curs dificil, care necesită multă muncă individuală şi mult efort. În cadrul interviurilor apar desigur teme care sunt sensibile şi frecvente într-un cabinet psihologic: teamă, anxietate, depresie, traumă, dependenţă, doliu etc. Studenţii învaţă cum să iniţieze şi menţină contextul profesional cu persoane aflate în situaţii sensibile şi cum să obţină şi interpreteze astfel de date „calitative”” se arată în documentul transmis de universitarul sibian.

Precizări legate de episodul „sex”

Eugen Iordănescu încearcă să lămurească și metodele pe care le folosește, susținând că ele nu sunt altceva decât instrumente didactice care vor da societății adevărați profesioniști. Mai mult, Iordănescu susține că rolul lui este de a “deschide minţi”:

„Din păcate, nimeni nu a fost interesat în aceste “investigaţii” despre ce, cum şi de ce învaţă studenţii la acest curs. A fost aruncat într-o plângere, mai mult ca un apropo timid, cuvântul sex şi, iată: un nou scandal naţional. Exemplul la care fac referire studenţii din scrisoare este unul pe care îl folosesc de 10 ani ca să ilustrez importanţa dezvoltării unei relaţii client-terapeut şi în toţi aceşti 10 ani nici măcar un singur student nu a exprimat vreun disconfort generat de exemplul meu. Întrebarea este pur retorică: "imaginaţi-vă că intraţi în cabinetul unui terapeut, care vă salută şi vă adresează prima întrebare: De câte ori aţi făcut sex săptămâna aceasta. V-aţi simţi confortabil să răspundeţi?". În mod evident, întrebarea adresată studenţilor în acest exemplu este dacă s-ar simţi confortabil şi nicidecum de câte ori au făcut sex. (…)

De asemenea, îmi e imposibil să nu ridic câteva semne de întrebare referitoare la tentativele parşive de a lega această întâmplare de altele, cu nimic similare. Este evidentă, pentru orice cititor obiectiv, tentativa celor care au redactat plângerea către comitetul de etică de a da acestei poveşti o tentă sexuală (însă în mod voalat, nu direct, astfel încât să nu se expună personal în vreun fel). De asemenea, este evident motivul pentru care au făcut-o: dacă această tentă sexuală nu ar exista, plângerea studenţilor ar consta în totalitate în nemulţumiri referitoare la metodele mele didactice, care nu fac obiectul unei comisii de etică şi care nu ar putea genera beneficiul pe care ei îl cer în plângere (i.e. înlocuirea mea la examenul lor final şi “îndoirea” regulilor pentru a le facilita să nu repete anul).

(…) Rolul meu este de a “deschide minţi” şi de multe ori asta presupune o abordare care să îi scoată pe studenţi din zona lor de confort. Deşi pot să înţeleg că metodele mele nu au fost mereu bine primite de către unii studenţi (în special de către cei care au picat sau au repetat anul), acest lucru nu a presupus vreodată o încălcare a normelor de etică sau vreun comportament inadecvat”.