* De curând am auzit de Adolf Armbruster, un sas născut la Tălmaciu în 7 decembrie 1941, a urmat liceul german din Sibiu, Facultatea de istorie a Universităţii Bucureşti. În perioada 1965-1980 a fost cercetător la Institutul de istorie "Nicolae Iorga". La începutul anului 1981 a emigrat legal în Germania, fiind până în 1986 cercetător ştiinţific la Universitatea din Tübingen, apoi consilier cultural federal al Asociaţiei germanilor bucovineni din München. A studiat mult, a scris şi a publicat mult. Mie mi-a atras atenţia studiul "Auf den Spuren der eigenen Identitet”(Pe urmele propriei identităţi). Omul s-a prăpădit în 8 martie 2001, ideile lui au rămas şi circulă. Una din teoriile lui se referă la raporturile dintre români, pe de o parte, unguri şi polonezi pe de altă parte. Din cercetările sale, a ajuns la concluzia că, iniţial, cronicarii unguri şi polonezi aveau opinii favorabile românilor ("blachi"), a căror vitejie în lupte era recunoscută şi admirată, motiv pentru care au avut loc destule căsătorii mixte. Schimbarea radicală de atitudine ar fi intervenit după luptele de la Posada (9-12 XI 1330) şi Codrii Cosminului (26 X 1497), când oştile lui Basarab I, respectiv Ştefan cel Mare, le-au hăcuit pe cele maghiare şi poloneze. Brusc, cronicarii unguri au început să-i considere pe români un popor înşelător, trădător, infidel,care l-a atras pe gloriosul rege Carol Robert de Anjou într-o capcană parşivă. Mai mult, când ungurii erau învinşi de turci cu diferite ocazii, de vină erau tot românii, valahii, trădători şi necredincioşi. În legătură cu polonezii, situaţia ar fi oarecum identică, relaţiile dintre moldoveni şi polaci deteriorându-se în timpul domniei lui Ştefan cel Mare, acesta refuzând să-l omagieze pe regele Jan Olbracht (loan I Albert), ba chiar învingându-l la Codrii Cosminului. Din acel moment -zice Adolf Armbruster-cronicarii polonezi au început să scrie o altă istorie a românilor, cu o largă circulaţie în Europa, fiind redactată în limba latină şi tipărită în Occident. Spre deosebire de unguri, ei recunosc romanitatea românilor, doar că străbunii noştri nu au fost "cives romani", ci.. .ucigaşi, hoţi, tâlhari, romani de joasă speţă, exilaţi în Dacia, la marginea imperiului, iar femeile erau de o conduită morală mai mult decât îndoielnică (să nu le spună curve!). Aşa se face că, pe lângă limbă, românii au moştenit de la romani toate defectele şi relele, ce s-au transmis din generaţie în generaţie. Dacă în timp, raporturile româno-polone s-au îmbunătăţit, cele româno-maghiare au rămas "ruinate pe veci după Posada şi cu aceasta şi imaginea negativă a ungurilor despre români". Teoria lui Armbruster are un oarecare temei, dar animozităţile dintre unguri şi români au cauze mai adânci şi de date mai recente, ca şi cele, de exemplu, dintre francezi şi germani sau dintre francezi şi englezi, dintre bulgari şi turci, dintre polonezi şi ruşi, ca să nu mai spun de conflictele dintre ţările fostei Iugoslavii, care mocnesc şi pot exploda în orice clipă. În ce ne priveşte, spuneţi-mi căror vecini nu le stăm în gât, invidioşi fiindcă avem ce n-au ei toţi la un loc.