Oaspeţi din Ştei (judeţul Bihor), la Şcoala Gimnazială Veştem

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Recent, Şcoala Gimnazială Veştem (structură a Şcolii Gimnaziale „Mihai Viteazu” Şelimbăr) a primit vizita unei dele­gaţii a Colegiului Naţional „Avram Iancu” Ştei, judeţul Bihor, insttituţie de învăţământ parteneră a şcolii sibiene în cadrul parteneriatului interjudeţean „Folclorul – tradiţie şi continuitate”. Vizita oaspeţilor bihoreni pe meleagurile sibiene a prilejuit prima întâlnire a reprezentanţilor celor două instituţii de învăţământ partenere în cadrul acestui proiect.

Grupul de la colegiul din Ştei a fost format din 15 elevi şi două cadre didactice (direc­torul adjunct al instituţiei, prof. Cristian Gavriş şi profesoara de limba română Georgiana Gavriş).

Oaspeţii au fost primiţi de reprezentanţii şcolii din Veştem şi, în cele câteva ore petrecute pe aceste meleaguri, au participat la diverse activităţi, special pregătite astfel încât să fie atinse obiectivele prevăzute în parteneriatul dintre instituţiile de învă­ţământ.

Mai întâi, copiii din Veştem i-au poftit pe bihoreni în şezătoarea tradiţională „În clacă la Lelea Floare”, pentru a le arăta mo­dalitatea în care reuşesc să păstreze viu acest frumos obicei, sub coordonarea ca­drelor didactice Natalia Croitoru, Costinela Enescu, Ioan Bradosu şi Kocsis Lorant.

După întâlnirea din şcoală, copiii au vizitat Biserica Ortodoxă „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, unde au fost întâmpinaţi de preotul paroh dr. Constantin Bogdan Taifas şi de preoteasa Veronica Taifas. Vizitatorii au aflat date interesante despre istoria lăcaşului de cult şi despre comunitatea creştin-ortodoxă din Veştem.

A urmat masa de prânz, după care oaspeţii au fost invitaţi la Târgul de Crăciun din Sibiu, unde s-au bucurat împreună de spiritul marii sărbători a creştinătăţii.

Activitatea a fost susţinută de Primăria comunei Şelimbăr şi s-a derulat cu sprijinul Parohiei Ortodoxe Veştem, Grewe Veştem şi al bunicii Viorica Cornea, care a pregătit gogoşi calde pentru copiii acestor două şcoli.

”Proiectul de parteneriat interjudeţean are la bază ideea comunicării interpersonale.  Şcolile implicate în această colaborare dispun de resurse materiale şi umane ce se pot adapta la cerinţele societăţii româ­neşti actuale. În contextul unei societăţi care se schimbă, operând modificări de formă şi de fond la nivelul tuturor subsistemelor  sale, învăţământul românesc trebuie să îşi asume o nouă perspectivă asupra func­ţionării şi evoluţiei sale. În cadrul acestei perspective inedite, parteneriatul educa­ţional devine o prioritate a strategiilor orientate către dezvoltarea educaţiei româneşti. Acesta s-a realizat la iniţiativa a două doamne profesoare de limba română, Natalia Croitoru de la Şcoala Gimnazială „Mihai Viteazu” Şelimbăr, structura Veştem , judeţul Sibiu şi Georgiana Gavriş, de la Colegiul Naţional „Avram Iancu” Ştei, judeţul Bihor. Prezentul proiect doreşte realizarea unui parteneriat activ între instituţia educaţională şi comunităţile locale, implicarea copiilor, de la cele mai fragede vârste, în culegerea folclorului, cunoaşterea obiceiurilor şi tradiţiilor practicate din cele mai vechi timpuri cu diferite ocazii, conştientizarea copiilor despre importanţa culegerii şi transmiterii acestor bijuterii ale  înţelepciunii populare româneşti", ne-a informat prof. Natalia Croitoru, coordo­natoarea locală a acţiunii.

Responsabilii proiectului şi-au propus să atingă mai multe obiective: cultivarea dragostei pentru tradiţiile şi obiceiurile acestor zone; realizarea unui cadru optim de colaborare în vederea obţinerii unor atitudini de real interes faţă de înţelepciunea populară , tradiţii şi obiceiuri; antrenarea copiilor în activităţi menite să contribuie la preluarea şi  transmiterea tradiţiilor şi obiceiurilor; vizitarea unor ateliere, muzee etc.,  care contribuie la îmbogăţirea  cunoş­tinţelor despre folclor, tradiţie, religie; infor­marea copiilor despre necesitatea cunoaş­terii, păstrării şi  transmiterii tradiţiilor din generaţie în generaţie; educarea copiilor în spiritul păstrării şi transmiterii folclorului românesc.

Autor
13 decembrie 2022 la 21:19

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 1 zi
Premieră în Sibiu: cuptoare solare, după tehnologie aerospațială
Cei veniți să se bucure de „Noaptea Muzeelor” în Pădurea Dumbrava, la „Astra”, au avut ocazia să vadă...
Eveniment
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 3 zile
Cum votau sibienii, acum 35 de ani, în 20 mai, la prezidențiale: participare dublă, observatori străini, teamă și planuri pentru emigrare
În urmă cu 35 de ani, în 20 mai, în Duminica Orbului, sibienii își votau liber președintele, pentru...
Administrație
9 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 3 zile
Cum a fost „Noaptea Muzeelor” la AFT
Am participat la ”Noaptea Muzeelor” organizată de AFT, dorind a lua pulsul interesului și încrederii în Armată. „Cum...
Educație
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 4 zile
Răsturnare de situație la Ocna: până când se amână baia în lacurile sărate
Planurile celor care și-au propus să facă baie în lacurile de la Ocna Sibiului, la jumătatea lunii mai,...
Actualitate
2 min de citit
acum 5 zile
Acum 20 de ani, pe vremea asta, în mai 2005…
Acum 20 de ani pe vremea asta nu erau nouă grade ziua, pe soare. Vremea era în limite...
Actualitate
5 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Sibiul şi vechile lui discoteci: “În Studenţi”, o discotecă în care mergeau destul de puţini studenţi (I). Pionieratul: cluburile studenţeşti sibiene
Pe la mijlocul spre finele anilor '80, când făceam Goga (treapta a II-a) la seral, am avut primul...
Actualitate
10 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 1 săptămână
Cât îi costă pe turiștii care vin la FITS cazarea în Sibiu. De la cameră cu 8 locuri și baie comună, la una dublă King și cadă cu hidromasaj
Fără doar și poate, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu este unul dintre evenimentele care încă atrag...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 2 săptămâni
Participare record la ediția 2025 a Maratonului Internațional Sibiu
Ediția din acest an a Maratonului Internațional Sibiu (MIS) va aduce la start un număr record de participanți....
Actualitate
4 min de citit
Autor Mihai POP
acum 2 săptămâni
„Mărită-mă mamă” – pericolul din Munții Făgăraș
Chiar dacă are un nume atractiv, specialiștii o descriu ca fiind una dintre speciile de flori invazive întâlnite...
Special
4 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 săptămâni
Ultimul 1 Mai cu Ceauşescu: nouă tone de carne de mici şi sute de mii de sticle cu băutură pentru sibienii care petreceau în Dumbrava
Comunismul, chiar dacă făcea urât când era vorba de credinţă şi religie, era totuşi o religie şi, ca...
Actualitate
15 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 3 săptămâni
70 de elevi se întrec la Sibiu, la Olimpiada Națională de Industrie Alimentară
Sibiul găzduiește în perioada 23-27 aprilie 2025, Olimpiada Națională de Industrie Alimentară, pentru clasele XI-XII, o competiție a...
Educație
3 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 3 săptămâni
„Pumele” urcă pe podiumul Campionatului European de Taekwon-do ITF de la Sarajevo
Competiția europeană se află în plină desfășurare în capitala Bosniei-Herțegovina, iar ziua de 24 aprilie ac, a adus...
Actualitate
1 min de citit